Recenta carte a poetei, prozatoarei și jurnalistei timișorene VERONICA BĂLAJ (7 octombrie 1946, Târgu Mureş) este o culegere de Cronici. Dialoguri. Confesiuni (Editura Castrum de Thymes, Giroc, 2023,297 p.). Mai exact zis, o carte recapitulativă, bilanțieră, în care sunt adunate, mai întâi, Cronicile despre cărțile de poezie, proză și interviuri apărute în anii 2018-2020 (pp. 5-177), apoi Dialogurile (pp. 179-260) purtate cu d-sa (de Remus Valeriu Giorgioni, Mariana Kalkan, George Motroc, Ana Moroșanu Magdin, Emilia Țuțuianu și Ioan Vasiu), în sfârșit câteva Confesiuni (pp. 261-286), la care se mai adaugă (desigur, în ultimul moment!) o ADDENDA cu câteva ecouri la traducerile din poezia sa în spaniolă de către Carmen Bulzan, în antologia „Poeme peregrine/ Poemos peregrinos” din 2022 (lipsesc ecourile la cartea „Ochiul fantast / Ojo fantaseador”, cu o prefață a noastră, reeditată la Editura Kult în 2023, după ce, în urmă cu un an aceasta apăruse în America de Sud, în ediție română-spaniolă, „Ochiul fantast/Ojo fantaseador”, Editura Independently Poetry, Cima Collection, Santiago de Chile, 2022). După ce îi mai apăruse în română-franceză volumul de poeme „La porte du soleil” („Stellamaris”, Brest, France, 2021)… În urmă cu câteva saptămâni, a fost lansat la Timișoara și noul d-sale roman „Rotirea neamurilor”…
Prodigioasă și mereu în vervă, jurnalista, poeta, prozatoarea Veronica Bălaj, având la activ peste 40 de apariții editoriale, laureată în mai multe rânduri a USR și UZPR, și-a lansat o parte din cărți în străinătate, de la Bruxelles la New York, de la Neuchatel (Elveția) la Viena, de la Roma la Montreal, de la Budapesta la Ierusalim, de la Madrid la Tel-Aviv, obținând premii și diplome de la Festivaluri Internaționale și Academii, de la Universități și Asociații de scriitori etc. Este membră a Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Canada, a Asociaţiei „Aut Pro Rom” din Austria, a Asociaţiei Internaţionale „Athanor” din Roma, precum și membră a Academiei Româno-Americane și a Academiei „Citta di Roma”. Între premiile ce i s-au decernat reținem: Premiul „Pro Cultura” acordat de Radio România, Timişoara (2018); Premiul de Excelenţă al USR, Filiala Timişoara (2000); Premiul Festivalului Internaţional de Poezie DON LUIGI di LIEGRO – Roma (2008); „Diploma di Mérito” conferită de Accademia „Citta di Roma” (2008), Diploma de merit a Asociației Scriitorilor din Spania; Diplomă la „Nikolaus Lenau Festival”, Viena; „Cerneala albastră”, Tel-Aviv; Diploma Asociației Literare din Montreal, Canada etc.
CRONICI. DIALOGURI. CONFESIUNI (2023) este o primă carte care încearcă, după o concepție structurantă proprie, să pună oarecare ordine în receptarea critică a d-sale din ultimii ani (în anii din urmă, am mai recenzat astfel de cărți marcând diferite jubilee: Radu Ulmeanu, Ștefan Ion Ghilimescu, Tudor Nedelcea, Stan V. Cristea – chiar noi, în 2022, am editat lucrarea „Eminescu – Blaga – Arghezi” în care am inserat cronicile la cărți pe aceste teme, inclusiv ale noastre, apărute în ultimele două decenii). Nu sunt de neglijat asemenea „bilanțuri”, asumate cu responsabilitate scriitoricească și nu pe latura satisfacerii de orgolii, mai ales când acestea dau seama despre activități bibliografice de reținut, asupra cărora s-a pronunțat critica literară din perioada respectivă. Un prim portret îl avem în articolul mai amplu „Profil – Veronica Bălaj, în contrejour”, semnat de universitara Mirela-Ioana Borchin (viitoarea Dorcescu) în primăvara lui 2017, apreciind la mureșeanca timișorizată „o sensibilitate profund afectată, dar la fel de profund recuperată”, deopotrivă spontaneitatea și gravitatea, „inocența feciorelnică” precum și „capcanele provocatoare ale unor solilocvii destinate comunicării elitiste” – „mare om de cultură, scriitoare, jurnalistă, și un om de calitate rară, o româncă de succes, cu care ne mândrim în lume” (pp. 21-27). De reținut și aprecierea criticului Marian Odangiu din recenzia la „Solilocvii/ Soliloquies” (2016): „Aproape toate cărțile publicate în ultimul deceniu de Veronica Bălaj, fie că vorbim de volumele de poezie, fie de cele de proză scurtă, de romane ori de interviuri, au fost traduse în franceză, engleză, italiană, germană, spaniolă, maghiară și chiar ebraică (!) Din acest punct de vedere, autoarea este, de departe, unul dintre exemplele de urmat pentru ceea ce înseamnă managementul cultural asigurat propriei creații, participările scriitoarei la manifestări și lansări de carte în mai toată Europa și America (îndeosebi în Canada și Statele Unite) asigurându-i nu doar notorietatea internațională, ci și numeroase premii și distincții obținute în Austria, Belgia, Elveția, Franța, Israel, Italia, Ungaria ș.a.m.d. Atitudinea este în mod etimologic exemplară: fără a beneficia în niciun fel de sprijinul autorităților ori structurilor autohtone ce au ca obiectiv tocmai promovarea în străinătate a culturii naționale de azi…” (Peisaje canadiene, în vol. „Arhipelagul de hârtie”, BrumaR, 2021.).
Îndeobște cunoscută mai mult, zicem noi, ca poetă de real talent și jurnalistă de vocație, dna Veronica Bălaj reproduce, pe manșeta coperților, două texte critice, unul aparținând criticului literar Alex Ștefănescu (vol. „Podul soarelui”, 2017), celălalt, mai tânărului Daniel-Cristea Enache (comentariu la volumul „Cotidiene pariziene”, 2020). Dacă Alex Ștefănescu aprecia modul de a scrie „direct și exuberant (…) cum rar se mai întâmplă în poezia de azi”, autoarei potrivindu-i-se ca motto cunoscutul vers blagian „risipei se dedă floralul”, Daniel Cristea-Enache vedea, dimpotrivă, la autoarea evocărilor pariziene „o poezie elaborată, căutând naturalețea și fluența limbajului tranzitiv”, o naturalețe „atent regizată” în compoziții „ingenioase”, de o „percepție proaspătă” cu reverberații „livrești”, cultural-istorice și chiar mitologice, ilustrând modelul „optzecist” al unei poezii pline de viață, nelipsită de „reflecție” și „autoreferențialitate discretă și subtilă”, volumul întreg meritând „atenția criticii și a publicului cititor”…
Am scris și noi, în mai multe rânduri, despre cărțile de poezie, romanele și interviurile d-nei Veronica Bălaj, texte pe care avem bucuria de a le regăsi reproduse la pp.28-62. Este vorba de cronicile: „În căutarea amintirii pierdute: Veronica Bălaj: «Cotidiene pariziene»”, un text mai amplu din care s-a născut și prefața mai redusă „Prozo-poemele” vieții în sublimări mitologice (spirit liturgic și orfism), la antologia română-spaniolă „Ochiul fantast / Ojo fantaseador”, apărută la Santiago de Chile în 2021 și în 2022 la Editura Kult din Drobeta Turnu-Severin. Urmează, inserate, cronica la reportajele devenite „amintiri” din culegerea „Restituiri culturale bănățene” și comentariul la cartea de proză (Raftul cu literatură pandemică, luați cu încredere! Veronica Bălaj – „Tatuaj interior”). Mai era de inserat și cronica la romanul „Amiază nevindecată”, roman din 2019, despre care am scris cu plăcere, prin acesta redescoperind talentul de prozatoare al scriitoarei de la Timișoara, despre care știam mai de mult, dar despre ale cărei cărți încă nu scrisesem.
Despre romanul de călătorie pe un vas elegant (croazieră în apele Italiei), „Amiază nevindecată”, citim cu plăcere cronica poetului Eugen Dorcescu, apreciind scrierea drept „un roman existențial” care „creionează, cu talent și meticulozitate stilistică și compozițională, încă un episod, consistent, convingător artistic, din dureroasa poveste a heideggerienelor «ființe-întru-moarte», cărora autoarea le refuză șansa de a fi, sau de a deveni, cât de cât, de pe iluminarea unui umanism teocentric, «ființe întru mântuire» (cum îndrăznim noi a-i numi pe cei sortiți morții)”, „roman rezistent la eroziunea timpului (roman cronofil, spre deosebire de eroii săi cronofobi), roman realist și himeric, în egală măsură.” („Banatul azi”, anul 7, 2021, 4 aprilie, p. 13). Despre acest roman au mai scris: Mihaela Albu (socotindu-l un „corsi et ricorsi al întâmplărilor vieții personajelor”, având „știința analizei psihologice ori cea a descrierilor”, în tradiția „romanului psihologic interbelic”), Daniel Luca („Fantasma iubirii”), Galina Martea („lucrare de excepție”, care „te predispune la confesiune”) ș.a.
Despre volumul „Cotidiene pariziene” sunt reproduse cronicile scrise de Adrian Alui Gheorghe („carte de reținut”), Ada D. Cruceanu („Solar-temătoarea poezie”), Victoria Milescu („Călătoria – cunoaștere și autocunoaștere”), Adrian Dinu Rachieru („Veronica Bălaj sau poezia caleidoscopică”).
Iar despre proza-jurnal „Tatuaj interior” recitim cronicile semnate, iarăși în ordine cronologică, de subsemnatul, acad. Liviu Pendefunda („cronicar de necesitate”), acad. Mihai Cimpoi („însemnări existențiale” amintind de romanul lui Camus, din timpul ciumei din Oran) sau Galina Martea („umanitate claustrată în pereți dezolanți”).
În tot acest timp, dna Veronica Bălaj a editat „restituirile” sale bănățene despre care scriu pagini interesante Silvia-Gabriela Almăjan („memorabile interviuri” cu Mircea Șerbănescu, Eugen Todoran, George Uscătescu, Octavian Paler, Gerda Barbilian, Anavi Adam, Damian Ureche, Lelia Rugescu, Erika Scharf, Grigore Vieru, Ana Simion, Violeta Dumbrăveanu, fiica poetului, Alexandru Jebeleanu, Anișoara Odeanu, Sofia Arcan), Victor Rusu („reporteră perfecționistă la gradul cel mai înalt”, „pertinente, sărbătorești considerații critice”, „interviuri/ convorbiri de referință”), Cornel Ungureanu („universul romanesc al dialogurilor”, „o fericită formulă romanescă, una atât de necesară celui ce vrea să regăsească adevărata istorie a literaturii”).
Dialogurile și confesiunile vin să alcătuiască un portret vivace, de mare freamăt emoțional al jurnalistei și scriitoarei, care a excelat, după cum observă Ioan Vasiu în dialogul realizat, „între undele hertziene și pagina scrisă”. Este, altfel zis, vorba despre „una din marcantele personalități bănățene din lumea scrisului, radioului și televiziunii”, „o veritabilă personalitate culturală din zona Banatului multicultural”, cum scrie Emilia Țuțuianu, în convorbirea avută (vol. „Azi despre mâine”, Eikon, 2017), provocându-și interlocutoarea la lămurirea legendei biblice referitoare la Veronica de pe Via Dolorosa, mai exact la „rezonanța” pe care acest nume îl are în sinea autoarei, care, măgulită, spune:
„L-a ales (numele, n.n.) bunica mea. Veronica a fost o curajoasă (…) Cum s-o definim altfel, de vreme ce când Iisus își ducea crucea și toți aruncau cu pietre (nu chiar toți, n.n.), urlau, aruncau cu venin până la cer, ea și-a scos năframa albă, pregătită pentru nunta sa și i-a dat-o lui Iisus să-și șteargă fața?! Figura lui a rămas imprimată pe năframă iar Iisus i-ar fi spus: «Femeie, pentru darul tău, eu îți dau în schimb chipul meu!» Am scris, cu mult înainte de-a merge în Israel, un poem dedicat Veronicăi, așa cum am scris, în volumul «Băutori de nepăsări», și un poem despre Muntele Măslinilor…”
Cam ceea ce observasem și noi în nostalgic-doloricele „prozo-poeme” pariziene, adică o mai subtilă „idee de redempțiune, de eliberare și mântuire”, apreciind poezia Veronicăi Bălaj drept „o lirică – de profundis – a faptului de viață și ipostazelor deambulatorii cotidiene, cu engramări orfice și liturgice.”
Zenovie Cârlugea