Români de pretutindeni

 Ieri m-am îngropat împreună cu Tine Astăzi mă scol împreună cu Tine înviind Tu. (Canonul Învierii)     Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, anticipând învierea noastră, face legătura între imanent şi transcendent, între cele de aici şi cele de dincolo, între locul în care suntem şi cel în care suntem chemaţi a fi, potrivit chiar cuvintelor Mântuitorului: „Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu şi moşteniţi Împărăţia care v-a fost gătită vouă de la facerea lumii” (Matei 25, 34). Chemarea spre dincolo implică transfigurarea, recrearea naturii umane după modelul dintâi când Dumnezeu l-a

Există un tărâm aflat între Egipt și Țara Sfântă, care este legat nu numai de istoria spectaculoasă a faraonilor sau de poporul evreu, ci și de valahii noștri, păstori și eficace luptători la începuturile evului mediu și nu numai. Sinai este o peninsulă de formă triunghiulară cuprinsă între Marea Mediterană la nord, Marea Roșie la sud, fiind un teritoriu al statului Egipt de azi. Peninsula are o suprafață de aproximativ 60.000 km². Limitele sale terestre sunt clare: Canalul Suez la vest și granița israelo-egipteană la nord-est. Peninsula Sinai este localizată

De-a lungul istoriei, din cele mai vechi timpuri, a existat tendința de a marca cuceriri sau de a omagia prin monumente personalități cu un rol aparte în destinul națiunilor sau umanității. De la 1812, în Basarabia ocupată,  monumentele  românești au fost distruse, iar în locul lor au fost instalate altele ce reflectau o istorie străină sau, mai târziu, “realizările sovietice”. Abia după 1990, când a luat amploare procesul de Renaștere Națională, când s-a produs desprinderea de URSS, fiind adoptate Declarația de Suveranitate, la 23 iunie 1990, și Declarația de Independență,

Silezia (în poloneză Śląsk, în cehă Slezsko, în latină Silesia) este o regiune istorică, astăzi divizată între Polonia (cea mai mare parte, inclusiv Silezia Inferioară, Silezia Opoleană sau Mijlocie și Silezia Superioară), Cehia (Silezia Sudetină) și Germania (Silezia Luzaciană). În 1146, Silezia devine un principat în cadrul Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, dar păstrând în frunte un principe din dinastia poloneză a Piaștilor. Din această perioadă începe și procesul de colonizare germană a ținutului, precum și de germanizare a populației slave și valahe autohtone. În 1348 coroana princiară a

Un cer încă tulbure și o pală de vânt ce înfioară undele liniștite ale Dunării par să vestească primăvara pe faleza din Ismail. Oameni puțini se plimbă în liniște , alături de copiii lor veseli, nerăbdători să fluture baloanele în formă de inimi sau să-și capete vata de zahăr pe băț.Câțiva stau înfrigurați pe o terasă, cu un ceai fierbinte în față, alții stau la rând la vasul magic cu ”izvar”, adică vinul fiert, dătător de energie și căldură. Mergi de-a lungul malului și privești în partea opusă, plină de

Pământurile vechii Dacii, în vremurile care i-au urmat, nu s-au aflat totdeauna între aceleaşi graniţe, dar ele s-au regă­sit mereu în cuvintele Limbii Române, în tradiţiile şi unitatea noastră culturală. Încercări de a crea „academii”, după modelul celor euro­pene, au fost mai multe în ţările române. Una dintre ele a fost Schola latina de la Cotnari, înfiinţată de domnitorul Despot-Vodă (1561-1563), care l-a avut rector pe poetul Johann Sommer (1542-1574), cel care avea să cânte în elegiile sale faptele cărturăreşti ale voievodului moldav: „De înţelepţie sufletul lui era plin Şi

Transhumanța păstorilor din Balcani a cuprins după anul o mie și zona Bitiniei, fostă provincie tracică din nord-vestul Asiei Mici, în zona litoralului de sud al Mării Negre. Apartenența vlahilor la Imperiul bizantin a permis acestora, începând cu împăratul Iusinian cel Mare, să practice oieritul în zona capitalei Constantinopolului și în nord-vestul Asiei Mici până la căderea Bizanțului la 1453. Desigur ocupația otomană nu a blocat fenomenul păstoritului la valahi, aceștia fiind buni producători de carne de miel, foarte căutată pe piața turcească și musulmană. Păstorii valahi din Balcani și-au

Nu credem să existe vreun om care să nu-și fi dorit, la un moment dat, să facă o schimbare în viața lui. Pentru unii, dorința a fost asemeni unei încolțiri de primăvară, au răsturnat pământul oricăror obstacole și prejudecăți și și-au împlinit chemarea lăuntrică. Alții au nutrit-o în ascuns, i-au dat târcoale timid, până când puterea obișnuinței sau inerția, mult mai puternice, i-au învins. Sau, poate, n-au crezut cu adevărat în ea, fiindcă nimeni nu le-a vorbit despre lucruri pe care ei le-au simțit vag, ca o amintire îndepărtată, în

1. Ultimul dinozaur din Europa Zeci de mii de tineri au ieşit în Piaţă la 7 aprilie nu ca să se distreze, ci din disperare. Ei s-au săturat de comunişti, de minciună şi de stalinism. Pentru tânăra generaţie comunismul a devenit un alt sinonim al sărăciei, al minciunii şi al fărădelegii. Comunişti foarte bogaţi în lume există, dar lumea încă nu a cunoscut şi ţări comuniste foarte bogate. Timp de opt ani de zile ei şi-au bătut joc de noi, de copiii noştri, de limba, de istoria şi de sufletul

Un „amic”, care pretinde că mă cunoaşte foarte bine, deşi nu l-am văzut niciodată în viaţa mea, m-a sfătuit zilele trecute ca un „tată” să nu mai scriu despre faptul că suntem români şi vorbim limba română. Pentru că în ţara vecină e război, iar noi – românii basarabeni – riscăm să fim ocupaţi oricând. Aşa că, ar trebui să-i lăsăm pe ruşi să vorbească aşa cum vor ei, fiindcă: „Capul plecat sabia nu-l taie!”. Dar, când i-am răspuns că: „Un cap plecat merită uneori tăiat!”, omul s-a supărat. Mai

Motto: „Scrisul este probabil cea mai grozavă inventie umană, legându-i pe oameni unul de celălalt, cetățeni din epoci îndepărtate, care nu s-au cunoscut unul pe celălalt niciodată. Cărțile rup cătușele timpului. Cartea (și revistele ce cultură) reprezintă dovada că oamenii sunt capabili de magie” (Carl Sagan)   Răscolitorul anotimp al primăverii ne amintește și de cei 30 de ani scurși de la apariția revistei de cultură și spiritualitate „Observatorul”, din Toronto. E mai mult decât un sfert de veac, timp pe care-l poți privi cu nedumerire pentru viteza cu care

Originea limbii vlahilor din evul mediu timpuriu până în evul mediu târziu sau în zorii epocii moderne era o vorbire română străveche, legată de lumea pastorală și rurală, cuprinzând cuvinte din latina populară inserată în limba traco-geto-dacilor. La Editura „Geto-Dacii” din Bucureşti, în anul 2016, vedea lumina tiparului ediţia revizuită şi adăugită, în traducerea Mihaelei Aldea, a cărţii „Nu venim din latină” de Carme Jiménez Huertas. Cercetătoarea este o absolventă a Facultăţii de Filozofie şi Litere a Universităţii din Barcelona şi a Facultăţii de Filologie Catalană, specialitatea lingvistică şi tehnologia