700 de euro pentru compensarea inflației
Parlamentarii danezi au convenit asupra ajutorului și a altor măsuri în valoare totală de 3,1 miliarde de coroane daneze pentru a atenua impactul inflației și al prețurilor la energie, a anunțat Ministerul de Finanțe (vezi site-ul Fiecare bătrân din Danemarca va primi 700 de euro de la stat (descopera.ro), postat pe 27 iunie 2022): persoanele în vârstă cu venituri mici vor primi fiecare câte o sumă de 5.000 de coroane (aproximativ 700 de euro), scutită de taxe, a precizat ministerul. „Economia daneză este în mod fundamental puternică, dar este provocată de creșterea prețurilor în urma războiului din Ucraina; de aceea, mă bucur că acum putem da o mână de ajutor unora dintre cei care sunt deosebit de provocați de inflație”, a declarat ministrul de finanțe, Nicolai Wammen.
Măsurile care includ și o reducere a unei taxe la prețul energiei electrice, vor fi finanțate prin reducerea investițiilor publice, ceea ce, potrivit ministerului, va contribui la evitarea creșterii prețurilor. Banca centrală a avertizat anterior că prin aceste compensări s-ar putea intensifica presiunile asupra prețurilor în economie.
Condiționarea ajutorului social
Potrivit Institutului Naţional de Statistică danez, 11% dintre cei 5,8 milioane de locuitori ai țării sunt străini. Avându-i în vedere pe cei cca 640 de mii de imigranți, guvernul social-democrat de la Copenhaga a anunțat pe 7 septembrie 2021, că va corela acordarea ajutoarelor sociale pentru imigranţi cu exercitarea unei activităţi de 37 de ore pe săptămână, pentru a încuraja integrarea acestor persoane (vezi site-ul https://cursdeguvernare.ro/danemarca-ajutoare-sociale-imigranti-conditionare-munca.html), postat pe 7 septembrie 2021. Actualul guvern danez are una dintre cele mai dure poziții contra imigraţiei din Europa: „Vrem să introducem o nouă logică de muncă în care Oamenii să aibă datoria de a contribui şi de a fi utili şi, dacă nu pot găsi un loc de muncă reglementat, ei vor trebui să lucreze pentru alocaţia lor”, a declarat şefa guvernului danez, Mette Frederiksen, într-o conferinţă de presă.
În proiectul său, intitulat „Danemarca poate face mai mult”, actualul guvern danez – care şi-a început mandatul în iunie 2019 – arată că şase din zece femei originare din Maghreb, Turcia şi Orientul Mijlociu se află în afara pieţei forţei de muncă din Danemarca.Într-o primă etapă, obiectivul este de a integra 20.000 de persoane încurajându-le să găsească locuri de muncă. „De exemplu, poate fi o activitate de strângere a plasticului şi a chiştoacelor de ţigarete de pe plaje, până la a ajuta la rezolvarea diverselor sarcini într-o întreprindere”, a explicat ministrul danez al ocupării forţei de muncă, Peter Hummelgaard.
Credite cu dobândă fixă
Clienții băncii Nordea Bank pot să acceseze din 5 ianuarie 2021 credite ipotecare cu dobândă zero în pofida faptului că Danemarca s-a remarcat în contextul pandemiei de COVID-19 ca fiind țara care a rezistat cea mai lungă perioadă cu dobânzi negative ale băncii centrale (vezi site-ul https://www.forbes.ro/danemarca-va-oferi-proprietarilor-de-locuinte-credite-pe-20-de-ani-cu-o-dobanda-fixa-de-0, postat pe 5 ianuarie 2020). Banca Centrală de la Copenhaga a hotărât încă din 2012 să adopte o dobândă de referință negativă pentru a apăra coroana în fața euro, proprietarii danezi bucurându-se de atunci de o scădere continuă a costurilor de împrumut…
Danske Bank și dobânzile negative
În contextul pandemiei de coronavirus și a restricțiilor impuse de guverne, volumul depozitelor bancare a crescut considerabil în Europa, ceea ce reprezintă un cost semnificativ pentru bănci (vezi site-ul https://cursdeguvernare.ro/cea-mai-mare-banca-din-danemarca-va-percepe-dobanzi-negative-la-depozitele-de-peste-13-500-de-euro.html, postat pe 4 mai 2021): ”Acest lucru nu este încă sustenabil pe termen lung“, a explicat Danske Bank, care a anunțat că va percepe dobânzi negative tuturor clienților cu depozite mai mari de o sută de mii de coroane, echivalentul a 13.500 de euro. În noiembrie 2020, o altă bancă daneză, Nordea, anunța că ofere credite ipotecare cu dobândă zero, o consecință a politicilor monetare europene din anul 2020.
Pragul de taxare a depozitelor deschise la Danske Bank era 250.000 de coroane, adică aprox 33.600 de euro. Noul prag de 100.000 de coroane a intrat în vigoare pe 1 iulie 2021, iar taxele aplicate au fost cuprinse între 0,6% pentru clienții persoane fizice și 1% pentru companii.
Practica a fost criticată de guvernul danez: ”A fost depășită o linie roșie în ceea ce privește dobânzile negative. Trebuie ca acest lucru să înceteze imediat“, a declarat ministrul comerțului Simon Kollerup. Danske Bank nu este singura instituție financiar-bancară care percepe dobânzi negative la depozite. Hamburger Sparkasse, din Germania, a instituit un prag de 50 de mii de euro pentru taxarea depozitelor bancare, iar Commerzbank a procedat la fel începând din august 2021…
Emilian M. Dobrescu / UZPR