◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro12.06.2024

Două evenimente, Conferința „Parenting real vs parenting virtual” și lansarea cărții „Prințesele roșii”, același personaj principal, Lavinia Betea

Sala Marii Uniri a Consiliului Județean a fost gazda a două evenimente de excepție – Conferința „Parenting real vs parenting virtual” și lansarea cărții „Prințesele roșii. Femei și bărbați. Părinți și copii”, apărută la Editura Corint București, 2024, ambele având același personaj principal, Lavinia Betea, prim-vicepreședintele Filialei „Ioan Slavici” Arad a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Conferința, susținută de Lavinia Betea și moderată de Andrei Ando, a fost de altfel un preambul la lansarea care a urmat. De altfel, Andrei Ando a ținut să menționeze încă de la început că prin această conferință se prefațează „Săptămâna familiei” și „Festivalul familiei”, organizat de Consiliul Județean Arad.

Încă de la început, Lavinia Betea a ținut să menționeze că emanciparea femeilor din România a fost făcută după model sovietic, legătura dintre conferința „Parenting real vs parenting virtual” și volumul „Prințesele roșii”, care prezintă câteva studii de caz: Zoia Ceaușescu, Lica Gheorghiu, Tatiana Pauker, Svetlana Allilueva Stalina, tinere fete crescute în familiile unor lideri comuniști puternici și autoritari până în măduva oaselor, fiind cât se poate de evidentă. După cum mărturisește Lavinia Betea, subiectul conferinței a fost ales după o întâmplare petrecută în tramvaiul 41 din București, când o mămică din noua generație, cu cel puțin o facultate în CV, a fost lovită cu pumnii și cu piciorul de fiul ei pe care îl luase de la grădiniță, care a fost calmat cu o pungă de snacksuri, pungă pe care „micul Sebastian” și-o dorea cu ardoare. „Sunt mai mulți părinți agresați de copiii lor, dacă nu fizic, atunci verbal, decât copii agresați de părinți, sunt mai mulți profesori agresați de elevii lor decât elevi agresați de profesori”, a ținut să puncteze autoarea, scoțând în evidență câteva efecte ale parentingului „progresist”. De altfel, Lavinia Betea a combătut extrem de convingător, trei dintre temele mult prea vehiculate în mediul virtual și care în opinia sa „aduc multă nenorocire în viața reală”. Este vorba de principii cu care se încearcă îndoctrinarea noilor generații și care sună cam așa: „Putem face educație fără pedeapsă. Putem face educație fără autoritate”, „Creativitatea copilului poate fi potențată, dacă părinții fac investiții importante, trimițându-l la tot felul de cursuri” și „Prin educație poți să aduci orice ființă la stadiul de geniu”. „Biografiile prezentate în carte, ale fiicelor lui Stalin, Ana Pauker, Gheorghe Gheorghiu Dej și Nicolae Ceaușescu sunt exemple elocvente că nici măcar cei care au vrut să schimbe lumea, formând omul de tip nou, populând-o cu oameni noi, nu au fost capabili să o facă”, a spus Lavinia Betea, cu precizarea că și-a dedicat cartea părinților care nu sunt mulțumiți de copiii lor.

Înainte de cea de a doua parte a întâlnirii, trebuie spus că Andrei Ando a ținut să evoce în câteva cuvinte personalitatea jurnalistului Adrian Hărțău, plecat astăzi dintre noi.

Volumul „Prințesele roșii”  – prezentat de Sorin Stanciu, Vasile Filip și Tiberiu Dughi

În ceea ce privește volumul lansat astăzi, „Prințesele roșii”, acesta a fost prezentat de Sorin Stanciu, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Vasile Filip, președintele Filialei „Ioan Slavici” Arad a UZPR  și  psihologul Tiberiu Dughi.  

Pentru Sorin Stanciu,  fiecare nouă carete scrisă de Lavinia Betea reprezintă „un eveniment cu multiple valențe”  și „o sărbătoare intelectuală”.  „Doamna profesor scrie despre persoane, personalități contemporane, despre faptele acestora, ne explică realitatea spre o corectă înțelegere. Astfel, în ceea ce ne privește, valorile și interpretările proprii se dovedesc uneori greșite. Nu vă recomand această carte, vă spun: CITIȚI-O”, a spus printre altele, Sorin Stanciu.

În ceea ce-l privește, Vasile Filip susține că Lavinia Betea nu merge pe drumul clasic al istoricilor, nu folosește documente din arhivă, ci „documente vii care dețin informații pe care le poate folosi în scrierea istoriei recente”. „Pentru a deschide filele memoriei lor ai nevoie de o „cheie” specială pe care numai un jurnalist talentat o poate avea: arta de a stăpâni interviul (dialogul). Și nu e suficient să cunoști numai regulile de bază ale acestui gen publicistic. Evident, e bine să știi că întrebările trebuie să fie scurte (nu cum am văzut într-o carte: întrebarea de două pagini și jumătate și răspunsul –  un singur cuvânt) pentru că riști să adormi interlocutorul. Mai presus de toate, cred eu, întrebarea e absolut necesar să emane sinceritatea și dorința de a cunoaște adevărul”,  se arată în expunerea făcută de Vasile Filip.

La rândul său, Tiberiu Dughi, a prezentat cartea din perspectiva psihologului, din punctul său de vedere, „paradoxul dintre ceea ce înseamnă utopie și ceea ce înseamnă realitate este ca un fir roșu”, dar subiectul central este relația părinte – copil, binomul autonomie – control. „Citind atâtea studii de caz, nu putem să nu simțim ce mult s-a schimbat perspectiva dintre ceea ce însemna atunci și ceea ce înseamnă acum controlul parental”, a afirmat Tiberiu Dughi.

La final, Sorin Stanciu i-a oferit Laviniei Betea, din partea Consiliului Director al UZPR, o diplomă de excelență și medalia jubiliară a Uniunii, la fel cum a fost distinsă, în cursul după-amiezei, și Filiala „Ioan Slavici” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

 

Lucian Șerban

Foto: Marius Simion

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *