Senzație sau nu, timpul pare că se scurge mult mai repede în perioada de iarnă. Parcă nici nu a trecut așa mult de când în centrul marilor orașe se sărbătorea la 1 decembrie Ziua Națională a României, și iată-ne puși în fața altui eveniment important al țării noastre.
Mica Unire, cum numesc unii Unirea Principatelor Române: Moldova și Țara Românească, realizată la 24 ianurie 1859, sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, personalitate marcantă care a rămas în istoria românilor ca „Domnul Unirii”, cel care a pus bazele statului român modern.
De reținut că „în cei 7 ani de domnie (1859-1866), Alexandru Ioan Cuza a pus bazele României moderne. A fost creat primul guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu. Au fost concepute Codul Civil și Codul Penal, inspirate de cele ale Franței. S-a dat legea învățământului primar obligatoriu. S-au înființat și primele universități din țară, cea de la Iași care azi îi poartă numele (1860) și Universitatea București (1864). Alături de Kogălniceanu vor fi inițiate o serie de reforme: electorală, agrară, a justiției, a învățământului și secularizarea averilor mănăstirești.”
Demn de menționat este că tot sub domnia lui Cuza a fost construită prima linie ferată pe ruta București-Filaret-Giurgiu, (70 de kilometri), inaugurată în luna octombrie 1869 de către regele Carol I. După ce, pe 11 februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să abdice și în locul lui a fost adus, pe 10 mai 1866, un principe străin, în persoana lui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen.
În rândurile care urmează, mi-am propus să adun câteva informații despre legendara Horă a Unirii și despre două figuri emblematice ale Unirii Principatelor Române: Vasile Alecsandri și Moș Ioan Roată.
Vasile Alecsandri și „Hora Unirii”
Bucuria înfăptuirii mărețului vis de a se uni „cei cu inima română”, a dus la apariția unui joc numit „Hora Unirii”. Dansat pentru prima dată în centrul Iașiului în acea zi istorică, acest obicei s-a păstrat până în zilele noastre, fiind practicat la sate și orașe, alături de parade militare și spectacole muzicale dedicate Unirii.
Poezia „Hora Unirei”, cum s-a numit inițial, aparține poetului Vasile Alecsandri și a fost publicată în revista „Steaua Dunării”, înființată de Mihail Kogălniceanu (14 iunie 1856). A devenit cunoscută după ce Alexandru Flechtenmacher a compus muzica, devenind simbol național al unității odată cu Unirea Mică.
Poetul – un unionist convins, fruntaș al revoluției pașoptiste de la 1848, numită și „revolta poeților”, datorită faptului că mulţi revoluţionari paşoptişti moldoveni aveau această îndeletnicire. Scopul „revoltei” a fost dobândirea libertății și afirmarea naționalității române, prilej cu care se întocmește „Petiția de la Iași” – un document care prezenta o serie de revendicări ale moldovenilor ca „neapărate îmbunătățiri ce cere starea țării”. Nefiind pe placul conducerii de atunci, se dispune arestarea celor care au semnat petiția. Reușind să scape, ca mulți alții, „mituind escorta care-i supraveghea”, după cum spun scrierile vremii, poetul Vasile Alecsandri trăiește o perioadă în exil, la Paris, unde scrie poeziile patriotice: „Adio Moldovei” și „Sentinela română”. Cea mai cunoscută și răsunătoare poezie, deși interzisă o perioadă pe vremea comunismului, și-a câștigat notorietatea după 100 de ani, la Centenarul Unirii Principatelor din 1959, când în toată ţară au fost organizate manifestări populare şi participanţii au cântat și au dansat „Hora Unirii”, rămasă în istorie emblema unității românești.
Moș Ion Roată și Unirea
Ion Roată, (31 martie 1806 – 20 februarie 1882) cunoscut din poveștile lui Ion Creangă ca personajul „Moș Ion Roată” a fost un țăran român din satul Câmpuri, fostul județ Putna (Vrancea) pe care domnitorul Alexandru Ioan Cuza îl considera „cea mai emblematică imagine a Micii Uniri din anul 1859.” Deși nu a avut școală, se spune că nu știa nici să scrie, Ion Roată, care nu era deloc „moș”, ci un bărbat îndrăzneț, cinstit și curajos în vârstă de 50 de ani, cu o minte sclipitoare, a fost mai întâi delegat de către săteni să le reprezinte interesele, atunci când boierimea a cerut ca la adunare să vină câte un reprezentant al țărănimii. Ca mai apoi, la alegerile din 1857, cu unanimitate de voturi, să fie ales deputat al judeţului Putna în Divanul ad-hoc al Moldovei.
Susținător înflăcărat al Unirii Principatelor și al reformei agrare din Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, prin participarea la cele 31 de ședințe ale Divanului, a pledat pentru îndeplinirea scopurilor celor pe care-i reprezenta, încercând astfel să facă auzită vocea vrâncenilor care doreau Unirea, înlăturarea „boierismului” şi împroprietărirea. Era hotărât, de nestăvilit ca un izvor, și aprig la vorbă, așa cum îl descrie și Ion Creangă în povestirea sa, „Moș Ion Roată și Unirea”, apărută în 1885 în revista „Convorbiri Literare” de la Iași. „Între ţăranii fruntaşi care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii şi cu mitropolitul ţării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era şi moş Ion Roată, om cinstit şi cuviincios, cum sunt mai toţi ţăranii români de pretutindeni. Numai atâta, că moş Ion Roată, după câte văzuse şi după câte păţise el în viaţa sa, nu prea punea temeiu pe vorbele boiereşti şi avea gâdilici la limbă, adică spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormolea ceva la inimă. Aşa e ţăranul: nu prea ştie multe. Şi moş Ion Roată, fiind ţăran, cum v-am spus, deşi se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzători în sufletul său”.
După o îndelungă și important activitate, atitudinea ostilă față de boierime l-a făcut să cadă în dizgrația autorităților. A fost arestat, eliberat „pe chezăşia judeţului şi a locuitorilor din satul Câmpurile” cu condiția să nu mai agite spiritele, dar a continuat să militeze pentru respectarea legilor lui Cuza, în satul Gura Văii, acolo unde a fost nevoit să se refugieze din cauza persecuțiilor autorităților.
Deși a fost decorat la 18 martie 1878, de către Mihail Kogălniceanu, ministru de externe, cu Ordinul Național „Steaua României”, în grad de cavaler, împreună cu brevetul însoțitor semnat de Domnitorul Carol I, „ca o răsplată a contribuției pe care înțeleptul țăran din Câmpurile a avut-o la Înfăptuirea Principatelor Unite”, a murit sărac la 76 de ani. A fost înmormântat în cimitirul bisericii din satul Gura Văii, acolo unde cei curioși, pot merge să aprindă o lumânare.
La 140 de ani de la moartea sa, în februarie 2022, Ion Roată a fost numit cetățean de onoare al comunei Câmpuri, localitatea natală în care se află și Casa Memorială „Moș Ion Roată” – inclusă pe lista monumentelor istorice de interes local din județul Vrancea, pe care am avut prilejul să o văd cu o săptămână în urmă. Nu am putut vizita interiorul pentru că era o zi de luni când muzeele nu au program, dar casa, restaurată, „cuprinde obiecte specifice ambientului familial și social în care a trăit Ion Roată și mărturii documentare privind activitatea sa în Divanul Ad-hoc al Moldovei (1857), ca deputat al țărănimii putnene”, după cum informează pagina de prezentare a muzeului județean – Casa Memorială „Moș Ion Roată”, pe Wikipedia.
O căsă țărănească foarte frumoasă și micuță, monocelulară, cu prispă, specifică caselor din Țara Românească, inaugurată la 24 ianuarie 1959, cu prilejul Centenarului Unirii Principatelor Române, despre care am aflat că este chiar casa din Gura Văii în care a locuit Ion Roată, dar care pentru o mai bună vizibilitate, a fost strămutată la șoseaua ce leagă orașul Panciu de Soveja.
În urmă cu două zile, pe pagina de socializare Facebook, Primăria din Câmpuri anunța decesul unui descendent al legendarului Moș Ion Roată : „Cu deosebită stimă și regret, comunitatea din Câmpuri anunță trecere în neființă a unui membru marcant din familia lui „Moș Ion Roată” și anume Ion Roată, care la vârsta de 97 de ani a trecut alături de strămoșul său la cele veșnice. Dumnezeu să-l numere în ceata celor drepți și să-i fie țărâna ușoară! Primăria și Consiliul Local Câmpuri transmite familiei, sincere condoleanțe!”
Emoționant a fost să văd că în fotografia postată, bătrânul ține în mână un tablou reprezentând patru țărani, unul dintre ei fiind strămoșul său, și să deduc din mesajul Primăriei că în Câmpuri rămân încă descendenți din familia lui Moș Ion Roată – țăranul de legendă al Unirii, care, cu siguranță nu vor uita versurile pe care le-a cântat în urmă cu 165 de ani în urmă, strămoșul lor:
„Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Să învârtim hora frăției
Pe pământul României!”
Să rămânem uniți în cuget și simțiri! Să nu uităm și să prețuim ce ne-au lăsat înaintașii. La mulți ani, dragi români!
Mihaela Aionesei
Bibliografie:
https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Peti%C5%A3ia_de_la_Ia%C5%9Fi
https://www.twinkl.ro/event/unirea-principatelor-romane-2024
https://www.istorie-pe-scurt.ro/povestea-poeziei-hora-unirii/
https://adevarul.ro/showbiz/muzica/video-povestea-horei-unirii-interzisa-de-1507661.html