◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro23.05.2024

Leontin Ghergariu –
un nădlăcan pe tărâmuri culturale transilvane

„Muncind, nu m-am gândit nici la succese, nici la recompense materiale.

Am crezut că îmi fac numai datoria de fiu al poporului meu.”

Leontin Ghergariu

 

Leontin Ghergariu[1] s-a născut în 13 ianuarie 1897, la Nădlac și a trecut la cele veșnice în 11 iunie 1980, la Cluj-Napoca. Tatăl său, Ioachim Ghergariu, era preot greco-catolic în parohia Nădlac, iar mama sa, Leontina, era fiica preotului greco-catolic Ignațiu Szilagy, paroh în Terebești, județul Satu Mare. La scurtă vreme după nașterea lui Leontin, familia s-a mutat pe plaiuri sătmărene. S-a căsătorit cu Lucia, născută Cupcea, profesoară de educație-fizică, ce a activat pe tărâm social, filantropic și cultural, fiind membră a Crucii Roșii din Cluj-Napoca pe perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.

A urmat Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuș (1915), apoi Seminarul Teologic greco-catolic din Blaj (1918), după care a făcut studii universitare de literatură și filosofie la Cluj-Napoca (1920-1924).

 

 

Student al Facultății de drept din Cluj. (1919)

Sursa S.J.A.N. Sălaj – Colecția personală Leontin Ghergariu

 

A fost un pedagog și profesor apreciat, activând la Blaj (1919-1920) și Cluj-Napoca (1920-1923), ca profesor secundar suplinitor, profesor secundar la Careii Mari – la Liceul „Vasile Lucaciu” (1923-1924), Zalău (1925-1940), Arad (1940-1945), Cluj-Napoca (1945-1946 și 1948-1950). Între 1946-1949 a fost inspector apoi inspector general al învățământului școlar regional din Cluj-Napoca. A fost numit profesor emerit din 1965. În urma aplicării Dictatului de la Viena, Leontin Ghergariu revine pe meleagurile natale, fiind profesor la Liceul „Moise Nicoară” din Arad, ajungând chiar director adjunct.

Participă activ la viața culturală în toate localitățile în care a activat[2]. La Carei s-a numărat printre membrii fondatori ai primelor librării și tipografii românești din localitate. Ulterior, ajunge la conducerea ASTRA din Sălaj, din 1932 până în 1940. Sub îndrumarea lui au fost organizate despărțămintele de plasă, a fost inaugurată o casă de cultură la Zalău, pe care a dotat-o cu o bibliotecă, sală de lectură, ziare și reviste. Leontin Ghergariu și-a adus aportul la inițierea muzeului în Zalău. A inițiat și condus publicațiile sălăjene: „Meseșul” (devenită organ de presă oficial al ASTRA Sălaj), „Gazeta Sălajului”, „Țara Silvaniei” „Școala noastră”. Totodată, a colaborat la revistele „Transilvania”, „Unirea poporului” ș.a. În 1938 devine membru fondator și vicepreședinte al comitetului „Uniunii Ziariștilor din Transilvania”, care își avea sediul la Cluj.

Începe să culeagă folclor în 1919, când, lucrând la cenzura militară, copiază, la îndemnul lui Al. Lupeanu-Melin, versuri din scrierile ostașilor. Folclor literar din Sălaj (Zalău, Centrul de îndrumare a creației populare și a mișcării artistice de masă a județului Sălaj, 1973, 352 p.) cuprinde 1167 doine și cântece, strigături, cântece epice, folclor al obiceiurilor tradiționale, ghicitori, proverbe și zicători, frământări de limbă și jocuri de cuvinte culese „nu după un plan înainte stabilit, ci sporadic și ocazional” între anii 1925 și 1940. Dominantă este lirica; „corinda” (colinda) vehiculează subiecte de balade: „Corinda ciobanilor”, „Miorița”, „Meșterul Manole” și unele specimene din ciclul antiotoman, cântate altădată la ospețe.

Printre preocupările sale literare se numără[3]: Preocupări etnografice și folclorice ale lui Damaschin Bojincă, în „Anuarul Muzeului etnografic al Transilvaniei”, Cluj-Napoca, 1963; Sate românești în Sălaj specializate în meșteșuguri, în „Sesiunea de comunicări științifice ale muzeelor, Seria Etnografie și artă populară”, București, 1968; Ceramica transilvană, în „Făclia”, 2 septembrie 1969; Unelte și instalații țărănești pentru prelucrarea unor produse alimentare, în „Anuarul Muzeului etnografic al Transilvaniei”, Cluj-Napoca, 1969; Portul românesc de pe Târnave (recenzie), în „Făclia”, 8 iulie 1969; Ocupații anexe ale populației din Sălaj în trecut, în „Anuarul Muzeului etnografic al Transilvaniei”, Cluj-Napoca, 1971; Monografia etnologică în „Țara Bârsei” (recenzie) în „Făclia”, 14 octombrie 1973; Meșterii construcțiilor monumentale de lemn din Sălaj, în „Anuarul Muzeului etnografic al Transilvaniei”, Cluj-Napoca, 1973; Medicina empirică veterinară în Sălaj, în „Probleme de etnologie medicală”, Cluj-Napoca, 1974; Folclor și obiceiuri din Sălaj; Arhitectura populară monumentală din Sălaj; Țara Bârsei, coord. N. Dunăre, colectiv de autori, printre care se numără și Leontin Ghergariu; „Miorița” și „Meșterul Manole” în folclorul sălăjan, în „Tribuna”, Sibiu, an LXXIII, nr. 4, aprilie 1942, p. 303-309; Folcloriști din Sălaj, în „Acta Musei Porolissensis”, II, Muzeul de istorie și artă Zalău, Zalău, 1978, p. 393-412.. Despre personalitatea acestui folclorist s+au scris mai multe studii, printre care se numără: Ioan Cuceu, Leontin Ghergariu: „Folclor literar din Sălaj”, în „Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei”, Cluj-Napoca, an. IX, 1977, p. 363-365; Valer Butură, Leontin Ghergariu (1897-1980), în „Anuarul Arhivei de Folclor”, II, 1981, p. 288-289; Doru E. Goron, Figuri de intelectuali sălăjeni: Leontin Ghergariu, în „Acta Musei Porolissensis”, nr. V, 1981, p. 737-743; Daniela Șerdan Orga, Leontin Ghergariu și bisericile de lemn din Sălaj, în „Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei”, 2003, p. 41-85; Lucia Bălaș, Bodis Ottilia, Oameni de seamă ai Sălajului, I, Zalău, 2004, p. 151-153.

A participat la Alba Iulia ca voluntar, pe vremea când era licean la Blaj. Acesta își amintea despre evenimentele din acel 1 decembrie 1918: „Marea sărbătoare a unirii din decembrie 1918 a fost precedată de o serie întreagă de evenimente. încă de pe la începutul anului plutea în aer ceva neobișnuit, o atmosferă care prevestea furtună. Pentru a consfinți cele propuse de C.N.R. și pentru a vota unirea cu România, s-a convocat pe ziua de 1 decembrie 1918 o mare Adunare Națională la Alba Iulia. S-a ales un colectiv de încartiruire din care am făcut și eu parte.

Am sosit la Alba Iulia pe ziua de 29 noiembrie. Acolo s-au repartizat străzile pe care aveam misiunea de a cerceta și nota casele unde locatarii erau bucuroși de a găzdui delegați și numărul locurilor.

Considerând că trenurile circulau neregulat, pentru a nu întârzia de la adunare, mulți delegați au început a sosi încă din seara zilei de 29 noiembrie. Au venit reprezentanți și din localități pe care nu se conta.

Rând pe rând au sosit apoi delegații din toate părțile. In oraș era o forfotă neobișnuită, prevestitoare a unui eveniment de importanță covârșitoare.

Ziua de 1 decembrie era o zi rece de iarnă. Bătea un vânt care te pătrundea prin oase. Cu toate acestea începuseră încă din zorii zilei să sosească cu trenuri speciale, cu căruțe și pe jos grupuri de oameni care veneau de la depărtări mari, îmbrăcați în haine de sărbătoare, purtând steaguri tricolore și pancarde cu inscripții. Cântau cântece patriotice de răsuna văzduhul de voie bună. Până pe la ora nouă umpluse platoul din cetate. Se adunaseră cu mult peste o sută de mii de oameni.

Eram însărcinați cu paza ordinei. N-a fost însă nevoie de concursul nostru pentru că peste tot era ordine și lumea aștepta hotărârea delegaților întruniți în sala mare a Casinei numită de atunci „Sala Unirii”. Aici s-a desăvârșit unul din cele mai importante fapte din istoria noastră: unirea Transilvaniei cu România.

Fiindcă pe atunci nu existau megafoane, oratori ocazionali au venit și au spus poporului adunat cele întâmplate și au citit hotărârea Marii Adunări Naționale, pe care cei peste 100.000 de participanți au aprobat-o cu deosebită însuflețire.

Nu se poate descrie tabloul evenimentului. Oamenii plângeau de emoție și bucurie. Se îmbrățișau unii cu alții. Se cântau cântece patriotice. Se dansa „Hora Mare”. Domnea peste tot atâta însuflețire încât numai cine a fost prezent acolo își poate imagina cum a fost. în inima celor prezenți vibra inima întregii țări.

Hotărâtă odată, împlinirea visului de veacuri al poporului, unirea, participanții au plecat în grupuri, cu cântece și veselie așa cum veniseră la marele praznic din toate colțurile Transilvaniei.[4]

A donat Arhivelor Statului, Serviciul Județean Sălaj numeroase materiale documentare, fotografii, cărți, reviste, ziare, care au constituit „Fondul personal Leontin Ghergariu”. Activitatea culturală desfășurată de Leontin Ghergariu în județul Sălaj a fost apreciată de autorități, iar o stradă din Zalău îi poartă azi numele.

 

Gabriela Adina Marco

doctor în Istorie

Complexul Muzeal Arad

 

BIBLIOGRAFIE

Serviciul Județean Sălaj Arhivelor Statului, Sălaj – Colecția personală Leontin Ghergariu

Breban, Vasile, „Leontin Ghergariu (1897-1980)”, în Cercetări de lingvistică (Cluj-Napoca), anul XXVI, 1981, nr. 1, p. 111.

Datcu, Iordan, Dicționarul etnologilor români. Autori. Publicații periodice. Instituții. Mari colecții. Bibliografii. Cronologie, ed. III, București, edit. Saeculum I.O., 2006.

Dumitrescu, Constantin, Din lunga timpului bătaie. Anul 1918 în amintirile unor martori oculari, Cluj-Napoca, edit. Dacia, 1978, pp. 258-264.

Godea, Ioan, Etnografia română contemporană. Lexicon bibliografic ilustrat, București, edit. Enciclopedică, 2002.

Goron, Doru E., „Figuri de intelectuali sălăjeni: Leontin Ghergariu (1897-1980)”, în Acta Mvsei Porolissensis (Zalău), 1981, nr. V, pp. 737-742.

Musca, Elena, „Memoriile profesorului Leontin Ghergariu”, în Acta Mvsei Porolissensis (Zalău), anul XXX, 2018, nr. 2, pp. 67-78.

https://www.buletindecarei.ro/2022/01/personalitati-careiene-leontin-ghergariu-publicist-si-profesor-la-liceul-vasile-lucaciu-carei.html (accesat la 13.05.2024)

 


[1] Iordan Datcu, Dicționarul etnologilor români. Autori. Publicații periodice. Instituții. Mari colecții. Bibliografii. Cronologie, ed. III, București, edit. Saeculum I.O., 2006, p. 421; Doru E. Goron, „Figuri de intelectuali sălăjeni: Leontin Ghergariu (1897-1980)”, în Acta Mvsei Porolissensis (Zalău), 1981, nr. V, pp. 737-742; Vasile Breban, „Leontin Ghergariu (1897-1980)”, în Cercetări de lingvistică (Cluj-Napoca), anul XXVI, 1981, nr. 1, p. 111.

[2] Sursa foto și text: https://www.buletindecarei.ro/2022/01/personalitati-careiene-leontin-ghergariu-publicist-si-profesor-la-liceul-vasile-lucaciu-carei.html (accesat la 13.05.2024)

[3] Ioan Godea, Etnografia română contemporană. Lexicon bibliografic ilustrat, București, edit. Enciclopedică, 2002, p. 177.

[4] Constantin Dumitrescu, Din lunga timpului bătaie. Anul 1918 în amintirile unor martori oculari, Cluj-Napoca, edit. Dacia, 1978, pp. 258-264; Elena Musca, „Memoriile profesorului Leontin Ghergariu”, în Acta Mvsei Porolissensis (Zalău), anul XXX, 2018, nr. 2, pp. 67-78.

Un comentariu pentru “Leontin Ghergariu –
un nădlăcan pe tărâmuri culturale transilvane

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *