◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro30.05.2024

Folk și poezie, la Slatina.
O (altfel de) pledoarie pentru jurnalism

La început de mai, Slatina își primește vizitatorii cu soare și flori. Pe bulevardul central pot fi admirate imense jardiniere cu aranjamente de sezon, cum nu (mai) vezi în capitală, la concurență cu parcurile și scuarurile înverzite, trase parcă la linie. Să fie vorba despre alegerile care bat la ușă? Nu prea pare, mai ales că lipsesc panourile electorale agresive și nu vezi chipurile cunoscute de politicieni, expuse pe clădiri întregi. Discreție provincială, sau simplă normalitate? Oricum, e plăcut și stenic să vizitezi un astfel de oraș înflorit. Doar pe geamul Bibliotecii Județene „Ion Minulescu” văd două afișe mărunte: unul anunță   Festivalul de Muzică Folk și Poezie „Alutus `22”, ediția a III-a, celălalt o reuniune literar-muzicală a Grupului „Insurgenții”, trupa de poezie, muzică și artă Poezia 9/sau Poezia Vie, condusă de poetul și gazetarul Adrian Suciu. Pe afiș, nume importante ale folkului și poeziei actuale, deci merită văzuți. Înăuntru, sala plină, mai ales cu tineri, dar și cu mulți ziariști și scriitori locali, chiar și câțiva „capitaliști”, semn că la Slatina poezia e „vie”, iar folkul încă mai atrage publicul, cu acordurile muzicale când mai suave, când mai răzvrătite, cum stă bine unei muzici, și ea „tânără”, la origine. Mai trebuie precizat că ambele manifestări sunt organizate de Centrul Județean de Cultură și Artă Olt (director, scriitorul și gazetarul Vivi Viorel Pintea), în parteneriat cu Filiala Olt „Pan M. Vizirescu”, a UZPR, și Filiala de Presă Culturală, de la București, și, evident, Biblioteca Judeteană. Așadar, mă aștept la două zile de muzică și poezie, ambele „tinere”, după afiș, dar și mai „tinere”, judecând după publicul din sală.

În deschidere, „Insurgenții”, cu un „altfel” de mesaj literar și cultural, cum nu a mai cunoscut viața noastră muzicală și artistică de multă vreme. Inspirat, Adrian Suciu vrăjește și încântă. Are cuvintele la el, cum se spune, și știe să le vorbească tinerilor. Noncorformist, surprinzător, avântat și boem, el pledează pentru cultivarea limbii române, „scris și citit”, și oferă publicului câteva eșantioane de lirică modernă, sau „tânără, sau și una și alta. Pe rând, recită poeții Nicoleta Crăete, Corneliu Rodean, Corina Dașoveanu, Nicolaie Tony Dincă, Tic Petroșel (un muzician mereu surprinzător, de data asta ca autor liric, cu o poezie în stil clasic, rostită teatral și ambientată țipător, anume pentru a semnala noutatea), și craioveanul Paul Aretzu, un poet din generația matură, care încercă să convingă audiența că poezia nu e nici tânără și nici îndrăzneață, ci e doar poezie, sau nu e!  Precaut, pentru a spori efectul dramatic, Adrian Suciu a trimis-o să recite în locul lui pe frumoasa actriță Cristin ART, iar rezultatul e garantat. Poeții „însurgenți” nu sunt doar „frumoși și tineri”, ci chiar profesioniști. Marea surpriză a fost însă intervenția, vorbită și cântată a cantautorului Dan Vană, un veteran al muzicii folk, el însuși organizator de tabere și festivaluri de profil, și deloc neobișnuit, jurnalist profesionist, membru al Filialei Dolj, în calitate de realizator de emisiuni radio. După ce a făcut, mai ales pentru elevii din sală, cuvenita disticție, nu doar de natură filologică, cât mai ales de conținut, între folk/poezie cântată și „muzica tânără”, a oferit și câteva exemple de poezie cântată, anume compusă pentru a fi rostită, ca refren și de către public. În esență, pledoaria sa corespunde sensului pe care cei mai mulți sociologi și muzicologi îl acordă interpretării muzicale. Muzica e un mijloc de comunicare, versurile rostite sonor, adică melodic și melopeic deopotrivă, contribuie la educația și sensibilizarea publicului. În acest sens, folkul românesc, ca și poezia actuală, este un „vehicul” social, un carusel de emoții și trăiri care pot contribui la educarea tinerilor. Și, ca un corolar, mulți din cei care au susținut aceste idei, de pe scenă, inclusiv din public (numărul intervențiilor neprogramate egalând-ul chiar pe acela al protagogiștilor) sunt și jurnaliști profesioniști, membri ai UZPR. Este, să recunoaștem, un moment de cotitură chiar în percepția jurnalismului modern. Multă vreme scriitorii profesioniști au deținut monopolul creației de calitate. Acum accentul s-a mutat pe jurnaliști, iar exemplul cel mai potrivit este chiar publicația slătineană „Cooltartis” (un titlu cu adevărat inspirat, un frumos joc de cuvinte, în care numele generic de OLT este asociat indirect cu un termen la modă, „cool„/în românește, grozav, dar și cu alte conotații, mai îndrăznețe, și cu idea de artă). Realizată de un jurnalist profesionist, Nicolaie Dincă, o profesoară și poetă, Corina Dașoveanu, și un etnolog, (și iubitor de muzică folk), Valeru Ciurea, revista, ce apare sub egida UZPR, Filiala Pan M. Vizirescu, din județul Olt, are personalitate. E o voce în sine, dovadă că la Slatina nu se produc doar cabluri electrice, țevi sudate, electrozi, sau alumină, ci, mai ales, înflorește arta și creația jurnalistică, la concurență cu decorul primăvăratic amenajat de autorități.

Cu precizarea că, în cele două seri de festival musical au concertat, pe scena construită chiar în Parcul fostei Vile Bărbulescu, din centrul orașului, cantautorii Mircea Baniciu, Dan Vană, grupul Om Bun (protagonist, muzicianul și poetul Codruț B. Dumitru), apoi Andrei Păunescu, Tic Petroșel și Gașca, Trupa Alutus, și alții, vom spune că Festivalul, al cărui director a fost chiar Președintele Filialei Olt a UZPR, Vivi Viorel Pintea, a fost un succes. Chiar și numai pentru a le reaminti celor care iubesc poezia „cântată” că limba română și jurnalismul de calitate fac casă bună și că la Slatina chiar există ziariști inspirați.  

 

Marian Nencescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *