◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro22.02.2024

„Cultura e puterea popoarelor” – inscripţie pe flamuri tricolore la Serbarea de la Putna, din anul 1871

Un eveniment important din istoria Mănăstirii Putna a fost Serbarea din 15/27 august 1871 [1] . Amintirea serbării este legată, în principal, de numele organizatorilor, dar şi de cele ale unor participanţi de seamă, a unor societăţi culturale, ale tururor celor implicaţi în eveniment. Astfel, încă din perioada studenției la Viena, Mihai Eminescu şi Ioan Slavici s-au făcut cunoscuţi, prin organizarea Serbării și a primului Congres al Studenților Români de Pretutindeni [2]. Pe lângă reprezentanții studenților români de pretutindeni au participat: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, pictorul Carol Popp de Szathmáry, Grigore Tocilescu, Dimitrie Gusti, Constantin Istrati, Ciprian Porumbescu, G. Dem. Teodorescu, Hristodulo Cerchez (primarul Iaşilor), o delegaţie din partea Mitropoliei Moldovei ș. a. Serbarea de la Putna a fost programată inițial pentru august 1870 când se împlineau 400 de ani de la întemeierea mănăstirii, ctitoria cea mai însemnată a lui Ștefan cel Mare. Dar ea s-a amânat pentru anul 1871 din cauza războiului franco-prusac şi a greutăților financiare cauzate de falimentul băncii unde s-au depus banii adunați pentru serbare. După amânarea serbării, la intervenția lui Ioan Slavici ideea organizării festivităților se reia în anul 1871. Ioan Slavici a făcut parte, la început ca secretar  al Comitetului central din Viena ce  a organizat Serbarea de la Putna. Momentul cel mai solemn al acesteia a fost depunerea darurilor oferite de români și românce pe mormântul domnitorului Ștefan cel Mare [3].

 

Darurile serbării

Aceste daruri au fost următoarele: 1. Urna de argint comemorativă; 2. Piedestalul de marmură. 3. Epitaful  doamnelor din România, 1871. 4. Epitaful doamnelor române din Bucovina, 1870; 5. Flamura  doamnei Alexandrina Magheru-Haralamb din Craiova [4]; 6. Flamura femeilor române moldovene din Iaşi, 1871; 7. Flamura urbei Vaslui; 8. Flamura Școlii de Belle-Arte din Iași; 9. Flamura junelor române din Crișana [5]; 10. Flamura dlui B. G. Popovici din Viena; 11. Scrinul de sticlă așezat în jurul mormântului lui Ștefan cel Mare. [6]. Tematica vexilologică a Serbării este un subiect puțin cercetat de către istoriografia română. În ultima vreme însă, în legătură cu flamurile tricolore dăruite la lăcaşul monahal cu prilejul aniversării a 400 de ani de la întemeierea acestuia de către Ștefan cel Mare, s-au făcut referiri și la aceste însemne distinctive, care păreau a fi uitate odată cu trecerea timpului. Numeroase știri despre aceste steaguri au apărut și în presa vremii. Relatările de la fața locului din timpul Serbării şi al Congresului, sunt numeroase, fiecare publicist și fiecare publicație încearcă să prindă note neobişnuite, să prezinte cu cât mai multă imaginație, să surprindă ceva din ,,ceea ce nu se poate spune”.[7] Pe flamurile steagurilor au fost înscrise texte despre unitatea culturală şi idealul continuu al  românilor, unitatea naţională. Între ele semnificativă este inscripţia-deviză ,,Cultura e puterea popoarelor” , la care ne vom referi mai jos.

 

,,Cultura e puterea popoarelor” – inscripţie cerută pentru flamuri

În acest sens, într-un Apel al Comitetului central din Viena, din 2/14 iunie 1871 [8], lansat către damele române, se solicita confecţionarea unor flamuri – câte o flamură care să reprezinte fiecare provincie românească la Serbare. În Apel se cerea: ,, 1. Ca să binevoiți a face pentru fiecare țară (Muntenia, Moldova, Bucovina, Transilvania, Crisiana, Temisiana, Muresiana (Maramorosa) și Besarabia câte o flamură cu inscripțiunea: «Cultura e puterea popoarelor» – «Junele române din (țara)». 2. Ca să binevoiți a trămite aceste flamure comitetului central la locul serbării (Putna, Bucovina) cu câteva zile înainte de serbare (27 aug. a. c.) prin reprezentantă aleasă de junele țării respective ori, dacă asta nu se poate nicidecum, prin poștă. 3. Flamurele vor servi la serbare de decorațiune, reprezentând sexul frumos al întregii românimi, iar după serbare junii români vor primi flamurele din mânile junelor române, ca eterne suveniri ai acestei zile mărețe !  Dacă toți voim, va fi. Dorim ca acest apel să fie auzit de către damele române, și astfel ele să constituie numaidecât comitete, spre a se consulta în privința flamurei respective !

 

Flamură şi nu steag

În Apel s-a evitat folosirea termenului ,,steag”, acesta fiind înlocuit cu cel sinonim ,,flamură” (steag de mici dimensiuni – n.n.), din motive lesne de înţeles. Probabil s-a ținut seama de faptul că, dacă se folosea termenul de ,,steag”, organele stăpânirii austriece din Bucovina ar fi putut împiedica organizarea acestei serbări. În Bucovina secolului al XIX-lea, pe când aceasta era vremelnic ocupată de austrieci, tricolorul orizontal, roșu, galben și albastru a fost considerat de patrioții români din această veche provincie, un simbol al naționalității lor, aceștia invocând – ca și românii din Transilvania – faptul că cele trei culori reprezentaseră o combinație cromatică specifică costumului popular românesc, în uz pe acest teritoriu. [9]. Pentru a se confecționa și a se cunoaște modul de folosire a acestor steaguri, apelul a fost publicat în presa vremii. În acest sens, în revista ,,Familia”, în numărul din 20 iunie/2 iulie 1871, se publică din partea Comitetului central din Viena pentru aranjarea acestei serbări fragmente din apelul lansat către damele române ,,ca să se facă pentru fiecare țară (Muntenia, Moldova, Bucovina, Transilvania, Crisiana, Temisiana, Muresiana și Besarabia) câte o flamură cu inscripțiunea: «Cultura e puterea popoarelor» – «Junele române din … (țara)». Aceste flamure sunt a se transmite la locul serbării. Dorim ca acest apel să fie auzit de către damele române, și astfel ele să constituie numai decât comitete, spre a se consulta în privința flamurei respective!”[10]. În felul acesta, fiecare provincie românească trimitea prin reprezentanții săi la serbare câte o flamură, aceasta simbolizând ideea unității naționale [11].

Unul dintre aceste steaguri tricolore româneşti confecţionat şi trimis la sebarea de la Putna din 1871a fost cel al junelor române din Crişana. Flamura steagului este confecționată dintr-o țesătură de mătase dublă alcătuită din trei fâșii, cusute între ele și are un format dreptunghiular (cu dimensiunile de 1,84 m x 1,23 m). Culorile flamurii sunt dispuse tripartit în fascie, cu roșu în partea superioară, galben la mijloc și albastru în partea inferioară. Fiecare dintre cele trei fâșii de culori diferite sunt terminate, la partea flotantă, în formă de  unghi, cu vârful în afară, dotat cu câte un ciucure de culoare galbenă. Ciucurele de la fâșia de culoare galbenă și cel de la culoarea albastră lipsesc. Pe marginile flamurii sunt cusuți franjuri aurii.

Pe o față a flamurii, pe fâșia de culoare galbenă, s-a scris cu litere mari și mici aurii (cu umbre albastre), următorele cuvinte: JUNELE ROMANE din CRISIAN`A. [12]. Prin această inscripţie steagul se individualiza între celelalte steaguri tricolore dăruite la serbare şi i se conferea calitatea de steag de delegaţie.

Pe cealaltă  faţă a însemnului vexilologic (reconstituit parţial) nu se poate vedea nimic, deoarece flamura  steagului este foarte bine prinsă pe un suport de pânză. Se presupune că era reprodusă stema Crișanei [13] (opinie care se bazează pe faptul că flamurile dăruite la Serbare aveau ca simbol heraldic, stema acelei provincii istorice), pictată pe carton [14], și aplicată, dar care cu timpul s-a pierdut: scut tăiat, în partea superioară despicat; în dextra, în câmp de argint, acvila neagră cu aripile deschise, ieșindă (sau avântată ?) și conturnată (stema Transilvaniei) sub patru litere majuscule latine negre /CRIS/; în senestra, pe același metal, un turn de cetate de culoare neagră cu patru creneluri, cu o fereastră închisă, sub patru litere majuscule latine negre /IANA/. Cele opt litere majuscule – separate de linia scutului despicat – citite împreună constituie numele unității administrativ-teritoriale CRISIANA (Crișana). În partea inferioară câmp albastru. Interesantă pentru această stemă este înfățișarea poziției acvilei, pasăre heraldică care este reprezentată în scut (în primul cartier), avântată și conturnată, poziție destul de puțin uzitată pentru stema Transilvaniei, și faptul că aceasta nu este însoțită de soare și lună (semiluna). Prin figurile heraldice, stema Crișanei face aluzie la istoria zonei respective din zorii Evului Mediu. Turnul simbolizează  cetatea Biharea, centru istoric al voievodatului lui Menumorut dinainte de cucerirea ungară (secolele IX-X). Adoptarea acestor figuri heraldice în stemă, acvila și turnul de cetate s-a făcut pe principiul reprezentării în stemă a ,,tuturor părților istorice” ce reprezentau la acea dată  ,,CRISIANA”. Prin înfățișarea sa, această stemă ne indică faptul că în acea perioadă Crișana era strâns legată de Transilvania. Acest proiect românesc de stemă a fost conceput în secolul al XIX-lea, alături de stema Transilvaniei, cât și ale celorlalte provincii învecinate, precum Maramureș și Temișiana (Banatul) [15]. Pe această faţă a flamurii se afla inscripția: ,,Cultura e puterea popoarelor”[16], o adevărată deviză vexilologică [17].

 

Alte steaguri cu deviza

Mai exista un steag la Mănăstirea Putna, dăruit tot atunci de către doamna Alexandrina Magheru Haralamb din Craiova, de la care astăzi nu se mai păstrează decât hampa. El se poate vedea cum a arătat în litografia lui P. Verussi, participant la Putna în 15 august 1871, şi într-o fotografie din 1913. Litografia reprezintă  prima aşezare pe mormântul lui Ştefan cel Mare a darurilor aduse la Serbare, iar fotografia redă dispunerea darurilor pe mormânt după procurarea baldachinului de lemn. În fotografie steagul este redat central având în vârful hampei acvila cruciată. Pe flamură deasupra portretului lui Ştefan cel Mare era scris cu litere de aur inscripţia: «Cultura e puterea popoarelor». Sub portret se afla inscripţia: «În amintirea eroului nemuritor, Ştefan cel Mare, cu ocazia Festivităţilor de la Putna, ţinute de tinerimea academică română, în 15 august 1871. MDCCCLXXI». Pe cealaltă faţă era stema Moldovei pictată în ulei. Deasupra stemei, cu litere aurite: «ROMANIA», iar sub stemă, pe un câmp din trei culori (tricolor), de-a latul, şi tot cu litere de aur, inscripţia: «DONAT DE ALEXANDRINA HARALAMBIE, NĂSCUTĂ MAGHERU CRAIOVA 1871». Ştim despre aceaste inscripţii dintr-un document (Inventar) foarte amănunţit al darurilor depuse la mormântul lui Ştefan cel Mare, în data de 16 august 1871. Între acestea, la  poziţia a cincea, este descrisă flamura Alexandrinei Magheru-Haralamb[18]. În schimb pe o faţă a flamurii Femeilor Române Moldovene din Iaşi care se păstrează tot la Mănăstirea Putna, s-a scris cu litere cusute cu fir metalic auriu deviza: ,,Cultura este viața”, Putna, numele localităţii unde a avut loc evenimentul. Folosirea inscripţiei-deviză ,,Cultura e puterea popoarelor” pe flamura tinerelor române din Crişana şi pe flamura doamnei Alexandrina Magheru-Haralamb din Craiova precum şi a inscripţiei-deviză ,,Cultura este viața”, pe flamura Femeilor Române Moldovene la Serbarea de la Putna, din anul 1871, dovedeşte faptul că românii luptau pentru păstrarea culturii şi a identităţii naţionale. Astfel, Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni-Putna, 1871, a rămas în conştiinţa românilor ca o chemare exemplară la efortul de a împlini un ideal continuu-unitatea românilor”[19].

 

 

Note bibliografice:

[1] Vezi Teodor Balan, Serbarea de la Putna, 1871, Cernăuţi, 1932; Anghel Popa, Sărbătorile naţionale de la Putna, Câmpulung Moldovenesc, 2004.

[2] ] Serbarea de la Putna. 1871. Publicistică, Documente, Amintiri, apare cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, ediţie îngrijită de monahul Alexie Cojocaru, Ed. Mitropolit Iacov Putneanul, Mănăstirea Putna, 2021, doc. 157, pp. 308-331.

[3] În acest sens, vezi Mormântul lui Ştefan cel Mare (Monastirea Putna) – litografie de P. Verussi, prezent la Putna în 15 august 1871, păstrată la Biblioteca Academiei Române. Litografia prezintă prima aşezare pe mormântul domnitorului a darurilor aduse la Serbare.

[4] În 15/27 august 1871, cu ocazia Serbării de la Putna, Alexandrina G. Magheru a oferit mănăstirii ,, un frumos şi bogat drapel”, vezi Elena Pălănceanu, ,,Alexandrina Magheru Haralamb, figură reprezentativă  din epoca luptei pentru unitate şi independenţă naţională”, în Muzeul Naţional, III, 1976, p. 401 şi  Monah Alexie Cojocaru, ,,Alexandrina Magheru-Haralamb şi Serbarea de la Putna din anul 1871”, în Analele Putnei, XVII, 2, 2021, p. 52-55.

[5] Augustin Mureşan, ,,Steagul junelor române din Crişana dăruit la Serbarea de la Putna, în anul 1871”, în Analele Putnei, XVIII, 1, 2022, pp. 65-74.

[6] Serbarea de la Putna. 1871. Publicistică, Documente, Amintiri, 2021; Serbările de la Putna. Continuitatea unui ideal, apare cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Ed. Mitropolit Iacov Putneanul, Mănăstirea Putna, 2021.

[7] Adrian Alui Gheorghe, Serbarea de la Putna-1871: scânteia care a aprins torțele la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, în vol. Serbarea de la Putna, 1871. Publicistică…, p. 12.

[8] Apelul Comitetului central din Viena din 2/14 iunie 1871 a fost publicat în ,,Trompeta Carpaţilor” (Bucureşti), IX, 13/25 iunie 1871, p. 919.

[9] În acest sens, vezi I. G. Sbierea, Ceva despre tricolorul românesc, Cernăuți, 1899, pp. 4-5, în ,,Calendarul Minerva” pe anul 1905, pp. 218-227. Acesta preciza că bucovinenii purtau, drept simbol al naționalității lor, un steag tricolor orizontal, roșu, galben și albastru, adoptat și de societățile studenților români, din Bucovina, ,,Arboroasa” și ,,Junimea”. Același tip de steag va fi imortalizat de faimosul compozitor Ciprian Porumbescu în Cântecul tricolorului, al cărui libret a fost publicat în 1880; (Dan Cernovodeanu, Evoluția armeriilor Țărilor Române de la apariția lor și până în zilele noastre (sec. XIII-XX), Ed. Istros, Brăila, 2005, p. 427, nota 1256. Adoptarea tricolorului ca steag oficial al Principatelor Unite, apoi al României, a stimulat și mai mult utilizarea acestor culori în provinciile istorice românești anexate imperiilor vecine. Cu toate măsurile severe, de interdicție a utilizării acestor culori, luate de autoritățile din Austro-Ungaria, în ciuda numeroaselor procese intentate și pedepselor aspre la care erau supuși cei care cutezau să arboreze  tricolorul românesc, românii din Transilvania și Bucovina n-au renunțat nici un moment la steagul tricolor, de care își legau strâns aspirațiile spre viitor (Maria Dogaru, Augustin Mureșan, ,,Drapelul este însăși România. File din Istoria tricolorului” în România Pitorească, nr. 5 (185) mai 1987, p. 7).

[10] Vezi ştirea despre lansarea acestui apel la Rubrica ,,Salonu”, Serbarea de la Putna în memoria lui Ştefan cel Mare, în ,,Familia” (Pesta), VII, 25, 20 iuniu/2 iulie 1871, p. 297.

[11] Nicolae Roşuţ,  ,,Legăturile Aradului cu România între anii 1800-1918”, în Ziridava, X, 1978, p. 252.

[12] Augustin Mureşan, op. cit., p. 71.

[13] Stema Crișanei este reprodusă la Dan Cernovodeanu, Știința și arta heraldică în România, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1977, p. 139 și p. 303, fig. 4, apud, Albumul cu reproduceri de steme, amprente sigilare, anteturi și buline heraldice, ștampile și alte însemne de autorități civile sau religioase din Transilvania în secolul al XIX-lea, album care a fost în posesia lui Aron Densușianu, ulterior în colecția Șerban Flondor. O descriere a stemei Crișanei, este blazonată astfel: scut tăiat – despicat în șef, în primul cartier, o acvilă avântată și conturnată, reprezentată în întregime și nu ieșind din partițiune; în al doilea cartier, un turn crenelat și tencuit (aceste două cartiere nu cuprind indicații ale smalturilor și metalelor mobilelor și câmpurilor lor); al treilea cartier, roșu plin, (în realitate albastru, n. n.), vezi Maria Dogaru, ,,Reconstituirea Daciei în simbol heraldic”, în Revista de istorie Tom 33, nr. 4, 1980, p. 749, idem, Din heraldica României, București, Ed. JIF, 1994, p. 57; Dan Cernovodeanu, Evoluția armeriilor…, p. 174 şi Augustin Mureșan, ,,Despre stema Crișanei. Certitudini și supoziții”, în vol. ,,Administrație românească arădeană Studii și comunicări din Banat – Crișana, coordonatori: Doru Sinaci, Sorin Bulboacă, XV, Vasile Goldiș University Press, Arad, 2020, pp. 63-75.

[14] Considerăm că reproducerea stemei Crişanei color pe flamura steagului junelor române din Crişana a fost opera pictorului Epaminonda Bucevschi.

[15] Dan Cernovodeanu, Ştiinţa şi arta heraldică…, p. 139.

[16] Arhiva Mănăstirii Putna, fond Corespondenţă diversă, dosar 1872, fila 271, apud Monah Alexie Cojocaru, op. cit., p. 54.

[17] Vezi o clasificare a devizelor sub aspectul conţinutului la Maria Dogaru, ,,Devizele în heraldica românească”, în Revista Arhivelor, LIII, 2, 1992, p. 198.

[18] Monah Alexie Cojocaru, op. cit., pp. 52-53.

[19] Protos Dosoftei Dijmărescu, ,,Serbarea de la Putna 1871”, în Serbările de la Putna continuitatea unui ideal la 150 de ani de la Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni, Ed. Mitropolit Iacov Putneanul, Mănăstirea Putna, 2021, p. 4.

 

 

                                                                                     Augustin MUREŞAN

                                                                                   Foto: Mănăstirea Putna

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *