◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro12.06.2024

Satu Mare, punctul
de lansare a unei cărți cu 500 de aforisme scrise
de Nietzsche

Într-o atmosferă destinsă, miercuri seară, 15 mai 2024, la Terasa Mega din Satu Mare a fost lansat volumul inedit „Măruntaiele minții se află în inimă”, de Friedrich Nietzsche, tradus și prefațat de scriitorul sătmărean Vasile Andreica. Evenimentul s-a bucurat de prezența unor invitați speciali, respectiv medicul psihiatru dr. Lia Ardelean, actorul Carol Erdos și reprezentanții editurii Rocade, editorul Remus Octavian Câmpean și Ioana Paul – redactor de carte.

Vasile Andreica, cel care a tradus și a făcut cuvântul introductiv la ineditul caiet, a adus în fața publicului prezent contextul scrierii celor 500 de aforisme de către marele filosof, inspirate din întâlnirea cu Lou Salome. Opiniile invitaților pe marginea gândurilor lui Nietzsche, ale trăirilor filosofului în tumultoasa poveste de dragoste cu Lou Salome, au fost câteva din elementele prezentării care au deschis apoi șirul întrebărilor din partea publicului. Discuțiile dintre public și traducător au evidențiat dorința acestora de a cunoaște cât mai multe detalii din viața lui Nietzsche. Apoi sincerele mărturisiri ale actorului Carol Erdos, recitările din volumul lansat, dar și opiniile medicului Lia Ardelean față de caruselul emoțional al marelui gânditor, au întregit tabloul prezentării. Vasile Andreica, la fel ca reprezentanții editurii Rocade, s-au îngrijit să ofere participanților aspecte inedite ce țin de opera marelui filosof, inclusiv imagini care au însoțit informațiile despre viața acestuia și perioada relației cu Lou Salome.

De altfel, încă de la anunțul evenimentului ne-am dat seama că avem de-a face cu o lansare de carte cu totul aparte, ce iese oarecum din tiparele comune. Lansarea unei cărți de asemenea calibru la Satu Mare constituie și un motiv de mândrie care arată încă o dată valoarea oamenilor de cultură pe care îi avem în acest colț de țară, dar în egală măsură și exigențele cititorilor sătmăreni spre o literatură de calitate, mult mai profundă, ancorată la valorile societății moderne. Iată că opera marilor gânditori se redescoperă publicului prin aducerea în actualitate a acestor fascinante scrieri. Trezite la viață, ele nu fac altceva decât să potențeze și mai mult dorința de cunoaștere a cititorului de a surprinde latura umană și afectivă, tot zbuciumul lor sufletesc care i-a făcut să lase posterității adevărate nestemate ale literaturii universale.

L-am întrebat pe Vasile Andreica cum a simțit interacțiunea cu publicul, dar și lansarea în sine a cărții. „M-a bucurat mult faptul că publicul a venit în număr atât de mare în acest loc care nu mai găzduise până acum o lansare de carte. A fost frumos, a fost o atmosferă relaxată și o discuție destinsă, de bun nivel, între cvartetul de invitați, dar și cu implicarea celor din sală. Le mulțumesc celor de la Rocade pentru venirea lor la Satu Mare, sper și cred că s-au simțit bine la noi. Cartea e bună, surprinzător de actuală și potrivită vremurilor noastre, și merită să ajungă la cât mai mulți cititori. Cât despre viitor, având în vedere cum a fost această primă seară de la Mega Net, ne gândim la alte evenimente cu tentă culturală, pentru că am avut condiții foarte bune, inclusiv pentru prezentări multimedia. Nu doar lansări de carte – ar putea fi prezentări pe diverse teme, seri de poezie sau teatru, chiar podcasturi cu public. Se pot realiza lucruri interesante oriunde există idei și oameni buni care să le susțină”, a fost de părere Vasile Andreica.

La final, traducătorul a oferit cu generozitate câte un autograf tuturor celor care au ales să cumpere o carte, mulțumindu-le pentru bucuria de a-i avea alături.

Satu Mare, punctul de lansare a unei cărți cu 500 de aforisme scrise de Nietzsche

 

Ștefania Crișan

(libertamedia.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *