◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro21.05.2024

Val „șocant” de violențe împotriva jurnaliștilor din Camerun

Rețeaua globală International Press Institute (IPI) se declară profund întristată de asasinarea jurnalistului Anye Nde Nsoh, ucis de luptători separatiști, al treilea jurnalist ucis în Camerun în 2023. „Moartea sa pune în centrul atenției valul șocant de violențe împotriva jurnaliștilor din Camerun de la începutul anului 2023. Autoritățile trebuie să inițieze o investigație rapidă, amănunțită și transparentă în acest caz și toți autorii trebuie aduși în fața justiției”, punctează IPI.

Nsoh, care era jurnalist la ziarul The Advocate, a fost împușcat în Bamenda, oraș din nord-vestul Camerunului, unde grupurile militare separatiste sunt active din 2016.

Potrivit unui videoclip publicat online, un lider al grupului separatist a susținut că Nsoh a fost ucis pentru că a fost identificat în mod eronat drept comandant în armata cameruneană și că… regretă acest incident. „Cu inima grea am auzit de dispariția lui Anye Nde Nsoh, la trei ore după întâlnirea noastră editorială din acea noapte”, a declarat Tarhyang Enowbikah Tabe, editorul The Advocate, pentru IPI.

În luna ianuarie, jurnalistul Marinez Zogo de la Amplitude FM a fost răpit și ucis. Câteva săptămâni mai târziu, cadavrul lui Ola Bebe a fost găsit și în apropierea casei sale din Mimboman, o suburbie din Yaoundé, capitala Camerunului. Ola Bebe a fost preot și jurnalist care a lucrat cu mai multe organisme media din Yaounde, potrivit ipi.media. „Îndemnăm autoritățile să ia măsuri imediate pentru a se asigura că toți jurnaliștii din Camerun pot lucra liber și în siguranță. Autoritățile trebuie, de asemenea, să-și demonstreze angajamentul de a proteja siguranța jurnaliștilor prin desfășurarea de investigații rapide și transparente asupra acestor crime, care amenință mediul pentru libertatea presei și democrația în Camerun”, susține Amy Brouillette, director în cadrul IPI. (redacția UZPR)

Foto: pixabay.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *