◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro21.05.2024

File de istorie. Castelul Peleș, 140 de ani de la inaugurare

Acum 140 ani, mai precis în anul 1873, principele Carol Hohenzollern-Sigmaringen (cu numele complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen) începea construirea impozantului Castel Peleș, pe baza panurilor întocmite de către Wilhelm von Doderer, arhitect de școală germană, căruia i-a urmat la conducerea șantierului, Johannes Schultz.

Principele a inaugurat castelul 10 ani mai târziu, pe 7 octombrie 1883, fiind una dintre cele mai frumoase și moderne clădiri ale vremii și primul castel alimentat integral cu energie electrică.

În perioada 1893-1914, arhitectul Karl Liman a adus îmbunătățiri acestuia, adaptându-l stilului neorenașterii germane, ocupându-se îndeaproape și de construcția Castelului Pelișor, care a fost realizat în perioada 1889-1903, devenind reședința principelui Ferdinand și a principesei Maria.

Având un număr de 160 de camere, în Castelul Peleș (cu un turn central cu o înălțime de 66 de metri) sunt expuse obiecte de mare valoare artistică și memorială.

Ulterior decesului lui Carol I (singurul rege care a locuit efectiv în Castelul Peleș), Castelul Peleș rămâne regelui Ferdinand. La rândul sau, acesta l-a lăsat moștenire regelui Mihai I, alături de întregul domeniu regal Sinaia. Nici regele Mihai nu a optat să locuiască în Castelul Peleș, acesta fiind utilizat doar pentru evenimente de stat și private.

Regimul comunist a confiscat regelui Mihai în 1947 (după abdicarea forțată), toate proprietățile, deci și Castelul Peleș, care a fost declarat muzeu de stat în 1953 și deschis publicului pentru vizitare. A urmat o perioada de restaurare a acestuia între 1975-1990.

Pe 1 martie 2007, în baza Deciziei de retrocedare semnată de către ministrul Culturii Adrian Iorgulescu, s-au retrocedat  Regelui Mihai I și reprezentanților familiei regale, Castelele Peleș și Pelișor.

Bunurile mobile din interiorul castelelor au fost donate poporului român, în baza unui memorandum negociat cu Casă Regală de către reprezentanți ai Guvernului, Casă Regală obligându-se să nu mai solicite vreodată retrocedarea bunurilor mobile din domeniul Peleș.

Impresionând prin profilurile ascuțite, fragmentarea compoziției fațadelor, abundența lemnului sculptat și elementele decorative, prin influențele saxone de pe fațadele curții interioare, prin frescele alegorice pictate de mână, prin decorațiile interioare care reflectă influența barocă în lemnul masiv lucrat cu multă pricepere, Castelul Peleș rămâne mărturie certă a regalității, care a scris file importante în istoria poporului român!

 

    Mioara BACIU/UZPR

Foto: Maria Stanciu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *