Breasla comună a tăbăcarilor germani și a mănușarilor din Timișoara s-a format în anul 1815 [1]. De la această breaslă prezentăm două tipare sigilare [2], ambele păstrate în patrimoniul Muzeului Național al Banatului [3].
a) Primul tipar sigilar al breslei tăbăcarilor din Timișoara are rondela sigilară oval-verticală (45 x 43 mm), discul sigilar de 4 mm, confecționat din aramă și gravat în incizie. Rondela sigilară este aplicată pe un mâner octagonal din fier. Înălțimea totală a piesei sigilare este de 106 mm. În emblemă acvila bicefală austriacă având pe piept un scut oval, în câmp albastru [4] cu însemnele breslei: două cuțite specifice de tăbăcar, încrucișate, peste care broșează un rulou-întinzător pentru piele, instrumente specifice meseriei de tăbăcar. Scutul, suprapus de un personaj (Sfântul Ioan Botezătorul, patronul breslei), înfățișat bust, cu plete scurte, mustață și barbă, aureolă din raze, purtând mantie și cămașa din păr de cămilă (?), ține cu mâna stângă o cruce lungă în poziție oblică lipită de umărul drept, ce întretaie textul legendei. Mâna dreaptă este adusă la piept. În dreapta și stânga personajului menționat, data, 18-16, anul confecționării tiparului sigilar. Legenda s-a scris pe două rânduri, cu litere majuscule în limba germană: SIGIL DER PRIVILEGIRTEN ROTHGÖRBER ZUNFT IN DER KÖ. FR. ST. TEMESVAR. (SIGILIUL BRESLEI PRIVILEGIATE A TĂBĂCARILOR ROȘII DIN ORAȘUL LIBER REGESC TIMIȘOARA) [5]. La marginea spațiului sigilar două ovale: unul liniar în interior și altul (ornamental) spicat, în exterior.
b) Al doilea tipar sigilar al breslei are rondela sigilară cu diametrul de 52 mm, grosimea discului sigilar de 4 mm, confecționat din aramă și gravat în incizie. Rondela este aplicată pe un mâner de fier octagonal. Înălțimea totală a piesei sigilare este de 110 mm. Imaginea gravată pe suprafața rondelei este foarte apropiată de compoziția descrisă mai sus. Textul legendei este identic. Deși unele elemente de la stema austriacă au fost înlăturate, coroana și însemnele puterii – spada cu sceptrul, și globul crucifer -, în emblemă s-a alcătuit imaginea unei compoziții complexe din punct de vedere al normelor științei heraldice [6]. Privind cu atenție cele două vestigii sigilare, observăm că ele se deosebesc prin formă și dimensiuni. Astfel, primul tipar sigilar are o formă oval-verticală, iar al doilea este rotund. Ele se mai deosebesc și din punct de vedere al proporționaltății dintre elementele incluse în emblemă și a modului de înfățișare. De pildă, primul tipar sigilar are câmpul scutului albastru, redat printr-un semn convențional specific artei heraldicii (linii orizontale plasate la distanță egală), iar la al doilea acesta lipsește, câmpul fiind liber. De asemenea, patronul breslei la primul tipar sigilar ține cu mâna stângă, crucea, care atinge umărul drept, iar la al doilea tipar, el ține cu aceeași mână, crucea, dar, la umărul stâng. Modul în care s-au gravat rondelele sigilare, grija pentru a se respecta raportul dintre diferitele elemente heraldice însumate, proporționalitatea dintre piesele și figurile heraldice folosite, dovedesc preocuparea celor doi factori implicați în realizarea tiparelor sigilare (meșterul pecetar și posesorul) în ceea ce privește înfățișarea artistică a reprezentării. Existența celor două tipare sigilare descrise atrage după sine două întrebări: 1. Cu ce prilej au fost confecționate ? 2. Care este raportul dintre cele două tipare, respectiv, cum se explică confecționarea, în același an, a două matrice sigilare care desemnează un singur posesor ? În ceea ce privește prima problemă, apreciem că tiparele sigilare la care ne referim au fost confecționate ca urmare a obținerii ,,Diplomei de privilegii” pentru tăbăcarii acestei bresle din partea puterii centrale, în anul 1815. Cât privește cea de a doua întrebare – respectiv motivul pentru care s-au confecționat, în același an, două matrice sigilare, – motivația poate fi făcută astfel: necesitatea sau dorința conducătorilor breslei de a utiliza două tipare sigilare cu rol diplomatic diferit, unul trebuind să fie sigiliul mare, destinat a servi la validarea actelor solemne, altul putând fi tiparul mic, menit să slujească la autentificarea actelor emise în activitatea curentă. Cât privește locul unde au fost confecționate, cele două tipare sigilare descrise mai sus, opinăm că ele sunt opera unor meșteri pecetari locali, care ajunseră în acea perioadă să aibă o experiență bogată în domeniul gravării metalului. Având în vedere că în câmpul lor sigilar există elemente heraldice, ele se includ în categoria sigiliilor de breaslă de tip heraldic [7]. Folosirea a două tipare sigilare, nu era un caz singular pentru breslele timișorene [8]. În ansamblu cele două piese muzeistice analizate se remarcă prin originalitate și puterea sintetică de expresivitate.
Note bibliografice:
[1] În acest sens, vezi Géza Kovách, ,,Răspândirea breslelor rurale în partea de vest a României în secolul al XVIII-lea şi la începutul secolului al XIX-lea”, în Ialomiţa, materiale de istorie agrară a României, Slobozia, 1983, p. 528; Lajos Kakucs, Breslele, manufacturile şi dezvoltarea industrială a Banatului între anii 1717-1918, Timișoara, Ed. Mirton, 2008, p. 133 și p. 175; Augustin Mureșan, ,,O scurtă istorie a formării breslelor în Banatul istoric (secolele XIV-XIX)”, în Doru Sinaci, Sorin Bulboacă, Administrație românească arădeană Studii și comunicări din Banat-Crișana, vol. XVII, Arad, Vasile Goldiș University Press, 2022, p. 38 ș. a.
[2] Prin tipar sau matrice sigilară se definește obiectul confecționat din material dur (fier, oțel, alamă, aur, argint, sau diferite pietre prețioase etc.) care are gravată pe suprafața sa, în negativ, un text și o reprezentare menite a individualiza posesorul; Dicționar al științelor speciale ale istoriei, Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1982, p. 163.
[3] Muzeul Național al Banatului Timișoara, Colecția de matrice sigilare, nr. inv. 20254-20255.
[4] În heraldică, albastrul (sau azur), culoare utilizată în alcătuirea stemelor, se reprezintă convențional prin linii orizontale plasate la distanță egală; Dicționar al științelor speciale…, p. 19.
[5] Vezi Maria Vertan, Colecţia de matrice sigilare a Muzeului Banatului, Catalog, Timișoara, Ed. Mirton, 2007, poziția 29, p. 17, fig. 29, p. 62; idem, Colecţia de matrice sigilare a Muzeului Banatului, Catalog, Ediţia a II-a adăugită, Timișoara, Ed. Marineasa, 2008, pozițiile 29-30, p. 18, fig. 29 și fig. 31, p. 78; Lajos Kakucs, op. cit., p. 306. În documentele vremii apar mai multe denumiri pentru tăbăcari-argăsitori. Ele se refereau la modul de argăsit, la soluțiile (materia primă) folosite de tăbăcari. De exemplu, tăbăcarii roșii (Rothgärber) foloseau pentru argăsit, ca tanin, coaja sau frunze ale unor copaci (Lajos Kakucs, op. cit., p. 175).
[6] Cum se știe, un blazon complet cuprinde pe lângă scut, timbrul, sprijinitorii, panopliile de arme și steaguri și deviza.
[7] Din punct de vedere al reprezentării din emblemă, sigiliile de bresle și corporații, în general de instituții economice au fost împărțite în două categorii: 1. Sigilii cu reprezentări simbolice și 2. Sigilii de tip heraldic (Maria Dogaru, Sigiliile mărturii ale trecutului istoric, București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1976, p. 179).
[8] Vezi de exemplu, Augustin Mureșan, ,,Două sigilii ale Breslei croitorilor de sumane din Timișoara”, în Analele Banatului, Serie nouă, Arheologie-istorie, XIV/2, 2006, pp. 183-186.
Augustin Mureșan, Arad
Foto: Milan Șepețan