Întregul Maramureș este un muzeu al spiritualității românești. De câte ori am ajuns în această minunată zonă, cu plaiuri mirifice, oameni gospodari și ospitalieri, păstrători ai obiceiurilor, tradițiilor și etnografiei românești, m-am simțit ca la mine acasă! Primitori și sociabili când intri cu ei în discuție, mai ales când le lauzi și promovezi ținutul, se realizează o empatie între tine ca turist și ei ca localnici.
Ajungând în Maramureș poți vizita Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” din municipiul-reședință, Baia Mare, vestita Creasta Cocoșului din Munții Gutâi, Stațiunea Ocna Șugatag Mănăstirea Bârsana, de o frumusețe rară, unde ai impresia că pătrunzi în rai și nu mai ești pe pământ, Schitul Ieud, Valea Izei și a Vișeului, Stațiunea Borșa, Vârful Pietrosu din Munții Rodnei, Cascada Cailor, Pasul Prislop, care face legătura între Maramureș și Bucovina, dar și partea de nord a județului, Sighetul Marmației, cu muzeele sale de etnografie, dar și cu Muzeul Satului Maramureșean, în aer liber și, nu în ultimul rând, renumita localitate Săpânța!
Localitatea Săpânța din județul Maramureș are istoria sa, are farmecul său, prin specificul țesăturilor țărănești realizate în războiul de țesut, cu mândria locuitorilor de a fi din același loc cu Stan Ioan Pătraș, realizatorul „Cimitirului Vesel din Săpânța”, unicat și vestit în întreaga lume prin stilul său. De regulă, când pătrunzi într-un cimitir ortodox ești cuprins de melancolie cu gândul la cei răposați. Aici, din contră, epitafurile de pe crucile de lemn, preponderent de culoare albastră, te fac să zâmbești și să privești „moartea” ca pe o trecere „dincolo” în care sufletul își amintește nu numai de lucrurile negative, ci și de cele bune. Epitafurile hazlii încântă turiștii din toate colțurile lumii și acest cimitir este mai vizitat decât unul de celebrități!
Țăranul român, din ce a mai rămas din istoricul Maramureș, face „haz de necaz” în spiritul românesc!
La fel de frumoasă este și biserica din acest cimitir.
Dar nu departe de aici se află Casa Memorială a lui Stan Ioan Pătraș, care poate fi vizitată și unde turistul poate intra în posesia multor informații despre realizatorul Cimitirului Vesel.
Tot în zonă, la câțiva kilometri, se află și vestita mănăstire Săpânța-Peri, cea mai înaltă biserică de lemn din lume! Ca să ajungi la ea trebuie să străbați o pădure falnică de stejar, unde dacă poposești o jumătate de oră te rupi de efervescența și tumultul lumii citadine și-ți încarci „bateriile” cu energii pozitive.
Sosit în incinta vestitei mănăstirii, cu un ansamblu monahal și o arhitectură deosebită, dar care păstrează elementele tradiționale maramureșene, te cuprinde o liniște sufletească ce te înconjoară și te eliberează de tot ceea ce este negativ în corpul tău. Nu mai ai timp de aduceri aminte și gândul nu-ți mai zboară aiurea. Ești fixat doar pe ceea ce-ți delectează privirea, complexul monahal de la Săpânța-Peri! Te simți cu adevărat român și această glie îți aparține!
Toate bisericile de lemn din Maramureș, vizitate anual de zeci de mii de turiști din țară și străinătate, au o istorie și poartă cu ele spiritul creștin românesc. Turlele lor se înalță semețe către bolta cerului, sfidând parcă dușmanii care au vrut să le stârpească, așa cum a făcut generalul Bukow, care a dat ordin să fie distruse bisericile ortodoxe ale românilor, ca să nu se înalțe precum catedralele lor. Atunci maramureșenii s-au ambiționat și au ridicat biserici din lemn a căror turlă să se ridice spre înaltul cerului.
Cu toate că Maramureșul și Bucovina au păstrat obiceiurile și tradițiile strămoșești de-a lungul anilor, se pare că, odată cu globalizarea, și aici acestea încep să se piardă. Astfel piața, chiar și în Maramureș, este invadată de produsele chinezești în serie, tinerii pleacă în străinătate și bătrânii nu mai au cui preda ștafeta țesutului sau a lucrului manual, al produsului unicat! Chiar și colindele de sărbătorile de iarnă s-au cam pierdut și au rămas mai mult de scenă, doar pentru festivaluri.
Cristina Nălbitoru