◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro20.05.2024

Statele UE avansează prea lent spre economia circulară

Un raport publicat de Curtea de Conturi Europeană atrage atenția asupra faptului că sunt puţine semne, până în prezent, care să arate că UE avansează în tranziţia către economia circulară. Potrivit auditorilor citați de EURACTIV, măsurile luate de UE şi miliardele de euro puşi la dispoziţie de către aceasta au avut un impact redus asupra tranziţiei ţărilor din Uniune, în special în ceea ce priveşte proiectarea circulară a produselor şi a proceselor de fabricaţie.

Per ansamblu, UE a avansat foarte puţin în tranziţia sa către o economie circulară. în perioada 2015-2021, rata medie a circularităţii pentru toate cele 27 de ţări din UE crescând cu numai 0,4 puncte procentuale. Şapte dintre țările membre, respectiv Lituania, Suedia, România, Danemarca, Luxemburg, Finlanda şi Polonia chiar au regresat în acest timp. Prin urmare, auditorii concluzionează că ambiţia UE de a-şi dubla procentul de materiale reciclate şi reintroduse în economie până în 2030 pare să fie foarte dificil de atins. „Păstrarea valorii materialelor şi reducerea la minimum a deşeurilor sunt două aspecte esenţiale dacă se doreşte ca UE să devină eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor şi să atingă obiectivele de mediu ale Pactului său verde. Însă acţiunea UE s-a dovedit a fi, până în prezent, lipsită de putere, în sensul că tranziţia circulară se află, din păcate, într-un punct mort în ţările europene”, a declarat Annemie Turtelboom, membră a Curţii de Conturi Europene.

O economie circulară păstrează cât mai mult timp valoarea produselor, a materialelor şi a resurselor, pentru a reduce la minimum deşeurile. Pentru a contribui la tranziţia circulară, Comisia Europeană a publicat două planuri de acţiune privind economia circulară. Primul, din 2015, cuprindea 54 de acţiuni specifice. Al doilea, publicat în 2020, a adăugat 35 de acţiuni noi şi a fixat ţinta de a dubla „rata de circularitate” în UE- procentul de materiale reciclate şi reintroduse în economie până în 2030. Niciunul dintre aceste planuri nu este obligatoriu de urmat, însă ele au fost concepute pentru a veni în sprijinul statelor membre în vederea intensificării activităţilor legate de economia circulară. UE a pus la dispoziţie și o sumă semnificativă sub formă de finanţare în acest domeniu, alocând peste 10 miliarde de euro, în perioada 2016-2020, pentru investiţii în ecoinovare şi pentru a ajuta întreprinderile să capete un avans în tranziţia către o economie circulară. Dar majoritatea statelor membre au cheltuit cea mai mare parte din aceşti bani în scopul gestionării deşeurilor, în loc de prevenirea generării acestora printr-o proiectare circulară. (redacția UZPR)

Foto: Facebook

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *