La Ateneu, după amiază, era concert Ligeti, adică György Ligeti, unul dintre compozitorii români (adică la prima cetățenie, de naționalitate maghiară, apoi refugiat devine de cetățenie maghiară și ulterior austriacă, care nu a reușit să și ajungă la festival, dar a trimis scrisoare… asta ca să se știe, că m-am dus special să-i ascult compozițiile, pentru că într-o ediție anterioară, Kopacinskaia a prezentat o lucrare, și ea nu alege orice, ci doar ceea ce e mai dificil).
Ligeti face parte din grupul de comozitori români, iar regula la Festivalul Enescu este de a se interpreta și o lucrare de Enescu sau de alți compozitori români. Concertul a fost al formației „Ensemble Intercontemporain”, condusă de Pierre Bleuse și efectiv era o ofertă de concerte foarte interesantă prin variatatea grupurilor de interpreți, dar și a facturii partiturilor, unde nu linia melodică fascinantă, armonică este în interesul compozitorului, ci a sonorităților din grupurile de instrumente ale
se pentru a realiza efectele sonore uneori armonioase, alte ori clocotitoare, împătimite… spre exemplu, la un moment dat, harpista care era înăltuță bine s-a pus în genunchi să poată ciupi corzile din partea inferioară, care aduceau o vibrație inedită, apoi am sesizat la clarinetist folosirea unui fluier sau muzicuță (nu deslușeam prea bine, deși eram în față) să obțină alt sunet necesar în ansamblul de alte instrumente de suflat. Muzica aceasta este mai sofisticată, iar interpretarea mult mai dificilă. Și dacă spun asta e doar ceea ce am sesizat eu, care oricum sunt nepricepută în tainele muzicii noi, dar la concertul Orchestrei din Köln a venit în lojă o doamnă profesoară de pian și tot timpul a notat în carnetul ei, concertul fiind de vioară – interpretă soția, compozitor și dirijor Widmann – o lucrare extrem de elaborată și dificil de interpretat, după concentrarea autorului, drept care am dedus eu dificultatea acestor compoziții, cu care publicul este mai rezervat, nefiind foarte obișnuit, dar este misiunea Festivalului să promoveze aceste lucrări.
Este de fapt și ceea ce Enescu a încurajat, atât la tinerele talente, dar și la mulțimea de prieteni muzicieni cu care a colaborat și care erau și inovatori de muzică.
În Festival revine Secțiunii Muzica secolului XXI să promoveze asemenea lucrări, secțiune ce se desfășoară la Sala Radio și în care sunt invitate orchestrele din marile orașe ale României – Orchestra Filarmonicii din Cluj interpretând lucrări de Doina Rotaru, Benjamin Britten și Sostakovich.
A fost o selecție de lieduri în interpretarea lui Marius Vlad Budoiu și a unei încântătoare sorane, Olga Peretyatko…. și aș mai avea multe de povestit, dar mă tem să nu vă plictisesc, dar… mai ales când se vor liniști alergările spre sălile de concert să pot să-mi regăsesc impresiile și să meditez asupra lor…
Oricum, nu pot decât să apreciez această trudă a organizatorilor de a realiza o asemenea ofertă, iar faptul că marile orchestre revin în țară este un semn că apreciază acest efort. Și nu cred că multe țări și-ar permite un asemenea Festival, dar dacă acest lucru a devenit de ani un bun al culturii în România, iar sălile sunt pline (chiar dacă se mai aplaudă când nu trebuie…) și aceasta e un semn de avans în educație…
Clementina Timuș