Se înmulțesc faptele grave de violență în învățământul românesc, iar bătaia, intimidarea psihică, morală și dejosirea … ajunse la nivel de „sport național” în școlile din România, arată apropierea omului contemporan de marginea prăpastiei.
Faptul că doi elevi de clasa a V-a dintr-o unitate de învățământ din Carei, cu dosar penal, continuă să-și terorizeze colegii și profesorii, sub ochii neputincioși ai autorităților care caută ”o cale legală” de pedepsire exemplară, … denotă neputința generală de a ne gestiona și reglementa problemele. Ce mai contează că un elev era să fie linșat de ura acestor ”haiduci” și că intervenția rapidă a profesoarei de limba română aflată în sala de clasă în acel moment (intervenție fără de care am fi înregistrat probabil un omor petrecut în școlile patriei), i-a adus pedeapsa de a fi lovită în piept de unul dintre agresori … și că cei doi elevi își impun legea în continuare pe holurile instituției de învățământ careiene? Oare ne îndreptăm cu toții spre apocalipsa sistemului educațional românesc, într-o simfonie modernă a absurdului … oare ne prăbușim?
Am primit la redacție o scrisoare din partea unui cititor fidel al ziarului nostru, care poate să ne demonstreze că dincolo de neguri și de întunecimi, întotdeauna va exista o rază de speranță: „Bună ziua, mă numesc Emil Nistor și sunt absolvent al Liceului Mihai Eminescu din Satu Mare – promoția 1985. Mai târziu am urmat cursurile Institutului Politehnic Traian Vuia din Timișoara – Facultatea de Mecanică, pe care am absolvit-o în anul 1992… la ora actuală lucrând ca inginer la Transurban Satu Mare.
Trei cuvinte mi-au marcat perioada cea mai frumoasă a vieții mele: copilărie, prietenie, școală. Am început prima zi de școală pe data de 15 septembrie 1973, când timizi și emoționați, ținuți de mânuțe de părinți am plecat spre școală. Clasa I – a am făcut-o la Liceul MIU, actuala Eliza Zamfirescu, deoarece la Școala Generală nr. 6 nu erau finalizate lucrările de construcție. Copleșiti de emoție ne-am așezat în băncile simple din lemn și am început aventura școlară.
Doamna învățătoare Maria Savinescu ne-a călăuzit primii pași în cei 4 ani de școală, învațându-ne să scriem, să citim, să socotim, să devenim oameni. Cu regret am aflat că zilele trecute, mai precis în ziua de 22 septembrie a.c., domnia sa s-a înălțat la Cer.
DUMNEZEU SĂ VĂ ODIHNEASCĂ-N PACE DOAMNĂ ÎNVĂȚĂTOARE!
Pe fundația celor șase ani de acasă, deoarece atât aveam când am pășit pentru prima dată în curtea scolii, am învățat ce este respectul, onestitatea,politețea, bunul simt.
Am legat prietenii care durează de 50 de ani și sperăm să mai dureze mult și bine. În clasa a V-a destinul ni l-a dat pe domnul diriginte Gheorghe Pop, profesor de geografie, un om deosebit și un profesor foarte bine pregătit. Am făcut cu dânsul atât ore teoretice cât și practice în excursiile organizate în frumoasa noastră țară. Aveam uniforma impecabil de curată, pantofii îngrijiți, permanent perie de haine, piaptăn, oglindă, trei batiste. Periodic eram controlați dacă suntem tunși, aveam unghiile tăiate,uniforma îngrijită și curată.
Toate acestea par acum desprinse dintr-o secvență cu copii din internate sau dintr-o școală militară severă, … dar în viată, disciplina și curățenia permanentă ne-a prins foarte bine, asta mai cu seamă și datorită faptului că am avut profesori dedicați meseriei lor, care ne-au insuflat dragostea de carte … au avut răbdare și au fost adevărați dascăli.
Am participat la diferite concursuri școlare și Olimpiade cu rezultate foarte bune Deși era o școală de cartier, Școala Gimnazială Mircea Eliade a format caractere, oameni, elevi care au ajuns apoi sa realizeze o cariera profesională de succes și să ai aibă familii frumoase și fericite. Am legat prietenii și avem amintiri minunate.
În anul 2011 am sărbătorit împlinirea a 30 de ani de la absolvirea clasei a 8 – a …
Cu aceleași emoții sau chiar mai mari, am pășit din nou în Școala Gimnazială Mircea Eliade, întâmpinați cu flori și aplauze, în sunet de clopoțel. Ne-am revăzut cu doamna învățătoare, cu doamnele profesoare… ne-am simțit pentru două ore din nou elevi și copii.
Nu există cuvinte pentru sentimentele și clipele pe care le-am trăit atunci. Ne-am amintit cu drag de clipele petrecute în primii opt ani de școală și am fost triști pentru domnul diriginte, profesorii și colegii care au plecat dintre noi … ne-am simțit pentru două ore din nou elevi și copii.
În 2016, la 35 ani de la absolvirea clasei a opta, am repetat această experiență minunată, experiență pe care v-o recomandăm dragi cititori ai acestor rânduri să o trăiți și voi … iar în acest an, în data de 15 septembrie am sărbătorit 50 de ani de la prima noastră zi de școală.
Bineînțeles că ne-am revăzut cu colegii și cu doamnele profesoare, Maria Michiș și Maria Olteanu, cărora le mulțumim pe această cale pentru efortul depus în ziua respectivă și în toată cariera lor profesională.
Mulțumim conducerii Școlii Gimnaziale Mircea Eliade, care a îmbrățișat această idee și ne-a ajutat la fiecare dintre cele trei întâlniri și promitem că vom reveni anul viitor, în 2024, când școala noastră dragă aniversează 60 ani de la punerea primei cărămizi pe fundația învățământului sătmărean. Noi copiii generației 1967… copiii noștri… și copiii copiilor noștri… am dus și vom duce mai departe tradiția și renumele acestei școli, demonstrând că Școala Mircea Eliade poate forma… și formează caractere, oameni de calitate și de succes… o instituție de elită care s-a făcut din ce în ce mai frumoasă și mai modernă, datorită managementului dedicat al corpului profesoral și al edililor care au înțeles că baza societății este educația și școala.
Vă mulțumesc dragi colegi, profesori, directori pentru ca ați fost, sunteți și veți fi o parte foarte dragă din viața mea!”.
Dincolo de timp și spațiu rămân valorile eterne… și ne vom îndreptăți… sau nu, prin valorile sau nonvalorile pe care le lăsăm în urmă
A fi apologeți înflăcărați sau înverșunați critici ai diferitelor orânduiri sociale nu înseamnă neapărat a ne situa de o parte sau alta a mersului omenirii… dar a elimina ordinea și disciplina din societate, din școală, de dragul unei strachini mult dorite de libertinaj, va duce mai devreme sau mai târziu la dispariția polisului cetății, a societății ideale văzute de Platon.
Am ajuns din păcate ca părinți și adulți să încurajăm… sau mai rău, să promovăm în mințiuca copiilor noștri idei așa-zis progresiste, ca: „Fac ce vreau!”; „Nu aveți ce să îmi faceți!”; „Și ce dacă îmi scădeți nota la purtare?!”; „Nu mă interesează notele!”; „Școala trebuie să fie haioasă!”; „Vine tata și vă face bucățele!”; „Vorbesc când vreau, pentru că am dreptul!”; „Părinții mă susțin indiferent ce fac!”; „Nu aveți voie să mă atingeți!”; „Am bani și valoare!” „Merg doar la orele la care am chef!” „Tocilarii mor săraci!”; „Școala în care nu te distrezi e pușcărie!”; „Mă îmbrac cu ce vreau la școală!”; „Doar fraierii respectă regulile! Mi-a zis mama…”; „Nu mă interesează ce cred alții despre mine!”; „Îmi place să fiu rebel, să fac senzație!”; „Dacă mă supărați, vă distrug!”; „Profesorii, niște săraci care se cred importanți!”; „Contează doar cât de jmeker ești!”; „Cititul e plictisitor!”; „Școala nu mă învață nimic, alții fac bani fără școală!”; „Profesorii ne distrug tinerețea!”; „Diferit și nonconformist e cool!”; „Vin părinții și mă scot din belele, au bani și influență!” … (sursă: Facebook – Grupul profesorilor din România – Geo Pataki preluat de Marius Slavu)
Absolvenții Generației „50 ȘCOALA ROMÂNEASCĂ” au crescut în logica disciplinei și a respectului, cu „uniforma impecabil de curată, pantofii îngrijiți, permanent perie de haine, piaptăn, oglindă, trei batiste”, … ajungând oameni așezați, responsabili și la locul lor, cu toate rigorile cazone ale societății. Noi ceilalți… ce am câștigat la aproape 34 de ani de democrație? Libertinaj cu mască de libertate… sau o cruntă dezamăgire a ieșirii lui Adam din Paradis?
Dincolo de toate răutățile zilei se lasă întunericul.
Valeriu Ioan