„Life, My Story Through History”, autobiografia Papei Francisc, lansată în martie 2024
Autobiografia papei Francisc, intitulată „Life, My Story Through History”, va fi lansată la 19 martie 2024 de editura HarperCollins. Potrivit AGERPRES, în această autobiografie, pontiful argentinian îşi povesteşte în premieră viaţa prin intermediul evenimentelor care au marcat lumea, de la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, în 1939, când avea aproape trei ani, până în prezent. „În această carte spunem o poveste, povestea vieţii mele, prin intermediul celor mai importante şi grave evenimente pe care omenirea le-a trăit în ultimii 80 de ani. Este o carte care vede lumina pentru