Constantin Noica în analiza a doi profesori de filozofie arădeni: Ioan Biriș și Florea Lucaci

Filozoful de la Păltiniș, Constantin NOICA (1909, Vătănești – 1987, Sibiu), a stârnit interesul a doi profesori universitari arădeni: Ioan BIRIS și FLOREA LUCACI[1]. Ioan Biriș a elaborat un studiu temeinic despre Holomeria simbolică a lui Constantin Noica (2019, 300 pagini)[2], iar Florea Lucaci a analizat Întruchipările gândirii la Constantin Noica (2020, 255 pagini)[3]. Noica a scris mult și temeinic, promovând un stil eseistic, în care ideile filozofice sunt îmbrăcate în haina semanticii atractive, iar domeniile abordate sunt dintre cele mai provocatoare pentru spațiul cultural românesc. Amintim de Schiță pentru istoria lui cum e cu putință ceva nou (lucrarea de doctorat) (1940), Pagini despre sufletul românesc (1944), Rostirea filozofică românească (1970), Creație și frumos în rostirea românească (1973), Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii românești (1975), Sentimentul românesc al ființei (1978), Devenirea întru ființă (despre filozofia tradițională și tratat de ontologie) (1981), la care se adaugă scrierile postume, cum ar fi  Rugați-vă pentru fratele Alexandru (1990) și Introducere în miracolul eminescian (1992). La Păltiniș, a organizat seminarii ”peripatetice” cu tematică filozofică și culturală, promovând inițierea și educația tinerilor în modul de gândire și de operare cu logica metafizică.

Asupra acestui important filosof și scriitor și-au focalizat interesul cei universitari arădeni, pasionați de scrieri analitice despre concepte, idei, structuri, viziuni specifice intersecției filosofiei cu sociologia și logica, a cunoașterii științifice cu literatura și eseistică.

Ioan Biriș a scris despre Totalitate, sistem, holon (1992), Valorile dreptului și logica intențională (1996), Conceptele științei (2010), Lucian Blaga. Conceptele dogmatice (2020), Limbajul și crampele mintale (de la Bolzano la Quine) (2021) etc., precum și alte studii, eseuri, articole, inclusiv o Sociologie a civilizațiilor (2000) etc..

Florea Lucaci glisează preocupările filozofice spre teosofie, fiind pasionat de Ființa. De la Parmenide la începuturile filozofiei creștine (2006), Propoziții biblice. Interpretări logico-filosofice (2005), Spiritul cuvintelor. Filozofie și logică în scrierile Sfinților Părinți capadocieni (2012), Spiritul biblic și rațiunea filosofică (2023), având deopotrivă preocupări literare, prin două romane: Sâmbăta albă (2018) și Domnul Teo (2023) etc.

Holomeria simbolică identificată de Ioan BIRIȘ în viziunea lui C. Noica are nevoie de clarificare semantică și conceptuală, gest demarat chiar de autor în Cuvânt înainte: „Problema HOLOMERIEI, respectiv logica partitivă de acest tip, o logică în care o parte, un individual reușește să fie de puterea întregului” (p. 9). Încă nu mi se pare suficient de clar, încât se impune să chemăm în sprijin pe chiar colegul nostru, Florea Lucaci, autorul unei cronici la acest volum despre Noica. Iată ce susține Lucaci: ”Ioan Biriş a căutat să pună în lumină imaginea unui filosof pentru care demersul logic nu este un simplu instrument metodologic, ci o formă de cultură exemplară”[4]. Să fie oare vorba de „opțiunea pentru o cultură de tip geometric”, temeiul „identității Occidentului”? Pentru aceasta, susține eseistul în revista Arca (Arad), I. Biriș analizează limbajul hermeneutic, deoarece exemplele filozofului nostru ţin de „situaţia holomerică din interiorul trinităţii creştine, despre situaţia holomerică logos – limbă, despre umanitatea socratică etc.”, se citează din volum. Logicianul Lucaci încheie astfel: ”Autorul ne convinge că şi Noica a tins să fie un holomer, aspirând ca prin rostirea filozofică românească (partea) să ne integrăm în marea cultură europeană (întregul), asumându-ne-o şi dând seamă de identitatea sa.”. Subțirimea culturii mele filozofice și logico-matematice nu-mi îngăduie să explic ori să aduc lămuriri suplimentare, lăsând cuvintele celor doi filozofi autentici să se împletească întru clarificare. Totuși nu mă pot despărți de text fără a simplifica discursul cu o precizarea (din Prefață) lui I. Biriș: „Desfășurarea discursului ideatic din cele douăsprezece capitole ale cărții conturează tot atâtea ”trepte” ale gândirii lui Noica pentru soluționarea problemei holomeriei simbolice: de la mathesis și metoda matematică la știința proporțiilor și logica relațiilor, la logica invenției spirituale, la metodologia identității, logica creației culturale, raționalitatea și calculul ființei, rațiunea categorială și rațiunea individului, ideea de câmp și fundamentele logicii, metoda progresiei regresive și semnificația limbajului, ideea de totalitate, specificul conceptelor hermeneutice și logicile partitive întemeiate de Brentano, Lesniewski și Noica.” (ș.a.m.d., p. 10). Ratarea mea în limbajul filozofiei pare irecuperabilă, fiind incapabil să leg capitolele într-o structură coerentă de înțelegere productivă pe baza unei lecturi de plăcere. Cu siguranță mi-ar aduce mult mai deplină încântare lectura și comentariul despre Conceptele dogmatice la Lucian Blaga (2020), studiu elaborat de Ioan Biriș.

Cele două părți ale volumului Constantin Noica, întruchipări ale gândirii (2020) sunt anticipate de un fel de cuvânt explicativ al autorului Florea Lucaci, având titlul „Noica, un semădău al culturii române”. Avea dreptate: apariția unei cărți a lui Noica era un „fenomen social”, iar zecile de mii de exemplare făceau fericiți insuficienți doritori. Scrisul lui Noica „fermeca prin expresivitatea limbii române” și „frumusețea raționamentelor”, fiind un fel de semădău, adică cel care dă seama de modul folosirii cuvintelor, rostul și înțelesul lor, cum a procedat Eminescu, pe care însuși Noica l-a numit „semădău”. Semădău = a ține seama de sensul cuvintelor, a le folosi cu rost, a scrie ca să se înțeleagă limpede ceea ce scrie cineva, cf. modelului spusei cronicarului M. Costin: ”Eu voi da sama de ale mele, câte scriu”. Contorsionările de limbaj nu sprijină nici știința și nici buna credință a cititorului. Limba română, cum bine susține F. Lucaci, împărtășind ideea lui Noica, „poartă cu ea întregul logos-ului”. Participant la Simpozioanele naționale ”Constantin Noica”, organizate sub auspiciul Academiei, F. Lucaci a manifestat interes față de „gândirea filosofică noiciană”, îndrăznind, în acest volum, „să formalizez unele idei, verificându-le gradul de operaționalizare la nivel existențial și, implicit, al construcțiilor logico-lingvistice” (p. 9). Partea I e titrată ”Bucuria de a gândi”, o frumoasă chemare la lectură, autorul fiind convins că textele lui Noica ”sporesc cu fiecare lectură și interpretare”, oferind lectorilor și textului un soi de bucurie de care e cuprinsă ”devenirea întru ființă”. Analizele încep cu Mathesis universalis ca proiect hermeneutic – o formă de bucurie simplă pentru că stimulează reflecția și starea despre ”poetul adevărat este cel care devine la un moment dat Poezia” (citat din Scrisori despre logica lui Hermes ale lui Noica). Extrapolând, împărtășim bucuria de a gândi împreună cu Noica.

Când pomenim de gândire, așteptăm deopotrivă reprezentarea acesteia, care înseamnă folosința cuvintelor. Nu-i așa „lumea a fost creată nu în timp, ci în timpul rostirii cuvintelor”. E, susține Florea Lucaci, important să gândim pe drum (când lecturăm din Noica) și la marginea drumului (când reflectăm asupra textelor spre a le înțelege cum se cuvine). În justificările sale despre conceptele și structurile gospodăririi acestora, autorul aduce numeroase argumente din marii filosofi din Antichitate până la Kant și Hegel, folosindu-se de silogisme și de citări abundente din filozofiile -”închideri ce se deschid”. Iar acestea sunt (doar) cele concepute de Platon și Hegel.

Pe baza unor lecturi temeinice, adnotate și comparate, din operele lui Noica, folosind un limbaj coerent, clar și nesofisticat, Florea Lucaci limpezește întruchipările gândirii care s-au încrustat în sistemul filozofic și cultural al lui C. Noica. Explicațiile sunt coerente, comparațiile potrivite, argumentele convingătoare, astfel că un asemenea volum devine un excelent ghid în stimularea capacității de asimilare creatoare a concepției filozofice noiciene. Multe alte sugestii derivă din interpretării textului eseistic care îmbracă structura de gândire a lui Noica, iar încheiere cărții dispune de o atentă amprentă morală: „omul își confirmă prin calcul credința în ceea ce poate fi, regândindu-și drumul cu riscurile sale și cu rostul său în lume” (p. 247).

Interesul celor doi colegi universitari, interesați de ”devenirea întru ființă” a lui Noica, filosof român reprezentativ și referențial, justifică și susține fără dubiu, preocuparea pentru a găsi, în literatura filosofică națională, loc pentru”spațiul arădean”. Pe harta gândirii filozofice din țara noastră, există preocupări relevante pentru stimularea interpretărilor complexe ale ideilor speculative și reflexive. Ioan Biriș și Florea Lucaci sunt filozofii contemporani din sud-vestul spațiului românesc, afirmându-se în maniera, dimensiunea și spiritul gândirii naționale.

Anton Ilica