Mădălina Corina Diaconu: Începutul lunii mai ne aduce aminte că avem o presă liberă și trebuie să ne bucurăm de ea. Dar cred, domnule academician Ioan Aurel Pop, că avem nevoie, mai întâi de toate, de o presă corectă atât din punct de vedere lingvistic, cât și al acurateții știrilor.
Ioan Aurel Pop: Aveți absolută dreptate. Am reușit cu greu să ne cucerim libertatea presei și, prin urmare, avem libertatea să dăm știrile necenzurate după 1989. Însă au apărut alte primejdii legate de presă. Acum, libertate deplină știți că nu există decât la Dumnezeu, libertate absolută. Observăm în presă anumite orientări ale știrilor, dar eu n-aș zice că acesta este principalul pericol. Principalul pericol este scăderea nivelului de pregătire și de cultură generală, deopotrivă la oamenii care lucrează în mass-media, dar și la public. Și dacă am reuși să ridicăm aceste niveluri printr-o educație serioasă și mai ales prin formarea unei culturi generale solide într-un învățământ bine pus la punct, atunci ne-am putea feri și de ceea ce tinerii numesc acum fake news, știri false, care abundă, cum știți, pentru că fiind libertate, oricine își poate expune un punct de vedere și chiar ne poate orienta pe căi greșite. Dar dacă am avea o cultură generală solidă, am putea discerne între ceea ce este fals și ceea ce este verosimil. Și îmi aduc aminte că în timpul regimului comunist, când eu mi-am petrecut copilăria, adolescența, o parte din tinerețe, erau niște ziariști extraordinar de bine pregătiți, cu o cultură generală imbatabilă, care erau adevărate enciclopedii. Pe vremea aceea nu puteai să deschizi repede calculatorul, să te uiți pe Google. Cel mai bun Google era creierul omenesc. Erau ziariști de la care aveai ce învăța, care, cum să spun, creau un sentiment de respect în clipa în care vorbeau cu interlocutorul lor. Mi-ar plăcea să mai avem asemenea ziariști, să nu ne bâlbâim câteodată când rostim nume proprii pentru că nu le mai cunoaștem, să nu punem accentele greșit pe anumite cuvinte, să dovedim un respect extraordinar pentru limba și literatura română. Cred că aceasta trebuie să ne fie preocuparea și să ne urăm acum de Ziua Mondială a libertății Presei, să avem și un public bine pregătit, dar și oameni de media demni de admirație.
D.M.C.: Eu, ca jurnalist, simt o oarecare problemă atunci când vorbim despre inteligența artificială. Aceasta ne poate ajuta în multe, în foarte multe domenii și momente, dar am senzația că atunci când vine vorba de presă, de oameni de presă, a lăsa inteligența artificială să scrie sau să facă interviul audio în locul unui om, s-a ajuns un pic prea departe…
I.A.P.: Ați văzut, de altfel, că în ultima vreme sunt luări de poziție chiar ale unor importanți decidenți de pe scena publică, nu neapărat politică, luări de poziții împotriva creșterii excesive a importanței inteligenței artificiale. Trebuie să fim foarte atenți, pentru că acest gen de inteligență, numită inteligență artificială, are o mare carență și sper că o va avea mereu – nu are suflet. Un ziarist bine pregătit este un om cu suflet. Poate avea străluciri în ochi, poate avea emoție în voce. Acest lucru nu-l poate face, din câte îmi dau seama, un aparat și nici n-ar fi bine să se ajungă vreodată să-l poată face. Prin urmare, cred că deopotrivă ziariștii, dar și decidenții politici trebuie să aibă grijă ca inteligența artificială să rămână un instrument care să ne faciliteze nouă viața, dar să nu ajungă să ne domine. În ultimii ani sunt premise care arată că neacordând atenția cuvenită, s-ar putea ca această inteligență să ajungă să ne domine și să devenim noi, oamenii, instrumente. Ceea ce ar fi o imensă greșeală și n-ar fi prima oară în istorie. Mulți inventatori au adus pe piață lucruri admirabile care în scurtă vreme s-au transformat în arme împotriva umanității. Ar fi bine să fim atenți, pentru că este ușor să ne distrugem noi pe noi creând instrumentele acestei distrugeri. Sper să nu se ajungă acolo.