◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro30.05.2024

Pictura ca terapie a sufletului

Pe omul și pictorul de excepție Mihai Teodor Oteanu îl cunosc din zilele fierbinți ale Revoluției din 1989, când orașul era devastat de fluturii de noape și „bubulii” trăgeau în neștire cu gloanțe de rouă în privighetorile de pe treptele Catedralei din Timișoara. Dar odată cu trecerea implacabilă a unui timp care nu ne mai aparține, ne vedem din ce în ce mai rar, preocupările cotidiene ale fiecăruia ne limitează oarecum entuziasmul de a fi mereu acolo unde actul de creație  de bună calitate ne cheamă.

Mihai Teodor Olteanu, este un artist  de un talent debordant, în picturile sale descoperim lumină și o cromatică de culori fascinantă specifică unei școli de tradiție în domeniu, respectiv Institutrul de Arte Plastice din Cluj Napoca, unde i-a avut profesori pe Aurel Ciupe,Teodor Botiș, Mircea Crișan și prieten cu Horia Bernea cu care împarte multe  paradigme comune, cum ar fi credința în Dumnezeu și iubirea de natură.

Regalist convins, pictează tablouri și icoane care impresionează chiar și pe Majestatea Sa Regele Mihai, cu prilejul unei vizite la Timișoara. Dar dincolo de toate (dez)amăgirile cu iz de suspiciuni rezonabile „Îngerul ” își continuă cu voluptate drumul spre împlinirea idealurilor sale și îmbrățișează fiecare răsărit de soare care-l găsește în fața șevaletului, pictând, idei, gânduri și vise, cu emoția unui copil ce a descoperit o stea în bobul de rouă!

Recent am avut bucuria de a fi prezent împreună cu colegii de breaslă Maria Rogobete și Horia Țâru, la vernisajul expoziției „Întâlnire cu Îngerii” Remus Irimescu, Molnar Ceza, Ciprian Surulescu, Mihai Teodor Olteanu, într-o simbioză de spirit și suflet, sculptor și pictor, lucrări expuse  într-un spațiu generos, Centrul Multifuncțional Bastion, sub egida Consiliului Județean Timiș, care ne-a impresionat prin mesaj și o nouă abordare cu care prestigioșii noștri confrați vor să cucerească viitorul.

Expozițiile sale din țară și străinătate  cu titluri inedite, sunt reprezentative și de notorietate, continuă fericit gloria maeștrilor de anvergură europeană, Grigorescu, Luchian, Andreescu, pe care-i desoperă  fiind copil în muzeele din Ardeal.

Închei cu un pasaj relevant  din prezentarea de pe coperta albumului  Mihai Teodor Olteanu „Întâlnire cu Îngerul” de Doina Uricariu. „Pentru el tabloul este o stare a sufletului, o ofrandă adusă lui Dumnezeu. Expozițiile sunt vernisate într-un ritm incredibil, artistul pictează cum respiră, ca și cum ceea ce vede cu sufletul devine imediat pictură”.

 

Dumitru Buțoi / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *