Hanurile de altădată, între ospitalitate și comerț

Muzeul Municipiului București, Palatul Suțu, găzduiește în perioada 25 august – 29 octombrie 2023 o minunată expoziție dedicată istoriei  hanurilor Capitalei, purtând titlul „Hanurile uitate ale Bucureștilor”. Prezentă la vernisaj, am fost impresionată de multitudinea de fotografii, imagini, planșe, hărți, documente, obiecte de recuzită istorică, prezentate de către curatorii acestui eveniment expozițional, Raluca Moței, arheolog, din cadrul Biroului de Istorie Veche și Medievală, respectiv Gabriel Constantin, muzeograf, Biroul Istorie Modernă și Contemporană.

Din alocuțiunea gazdelor evenimentului expozițional amintit, am reținut că în trecut Bucureștiul a avut circa 145 de hanuri, îndeplinind o multiplă funcționalitate, în principal aceea de bastioane ale comerțului dar și de oportunități de cazare a oaspeților aflați în vizită în Țara Românească, ori a negustorilor veniți să-și vândă marfa adusă de prin țări străine. Hanurile reprezintă o imagine grăitoare a evoluției sociale, economice și culturale a societății românești, în decursul secolelor.

Hanul – acest strămoș al hotelului de astăzi, sau chiar al Mall-ului modern, purtând un nume cu rezonanță orientală, poate fi definit ca fiind un loc de odihnă peste noapte a drumeților, un adăpost pentru oaspeți, cai și căruțe, prevăzut cu ospătărie, sau cârciumă, magazii, depozite și prăvălii de tot felul. În general, în țara noastră au existat câteva categorii distincte: hanurile domnești; hanurile mănăstirești; hanurile boierești; hanurile negustorești. Așa cum se poate intui, ele reprezentau o afacere aducătoare de bani, fie pentru domnitor, mânăstiri, boieri sau, mai târziu, pentru breslele de negustori. 

De obicei, acestea erau ridicate fie pe drumurile principale ale țării, fie în locuri unde aveau loc așa numitele târguri periodice de peste an. Unele localități mai importante au căpătat chiar apelativul de Târg (Târgu Neamț, Târgu Jiu, Târgoviște etc). În Capitală, piețele de altădată se numeau „târguri”, cum ar fi Târgul din Năuntru (secolul XV) ; Târgul de Afară (secolul XVI) ; Târgul de Sus (Secolul XVII) ; Târgul Cucului (secolul XVIII). Fiind un loc cu afluență de cumpărători, în preajma acestor Piețe se ridicau de multe ori hanuri, dintre care cele mai cunoscute au fost: Hanul Șerban Vodă (1683), Hanul Sfântul Gheorghe (1670-1672), Hanul Constantin Vodă (1692), acestea toate fiind hanuri domnești. În București, însă, au existat și hanurile mănăstirești, cum au fost: Hanul Cernica (1780-1800), Hanul Colțea (1698), Hanul Filaret (secolul XVIII), Hanul Sf. Gheorghe, Hanul Sf. Ioan cel Mare, Hanul Sf. Spiridon, Hanul Sf. Ecaterina etc. Însă, cele mai numeroase au fost hanurile neguțătorești, dintre care pot fi menționate hanurile Bazaca, Băltărețu, Bossel, Gabroveni, Ghermani, Injugă-Urs, Manuc, Necula, Neculescului, Papazoglu, Scula, Tei, etc.

Desigur, marii dregători, marii boieri, ridicau și ei, la rândul lor,  construcții similare, care le aduceau mari venituri. „Unele purtau nume colocviale, precum porecla proprietarului – Hanul Înjugă Urs, Hanul lui Urlă-n Sus, numele zonei în care fusese construit – Hanul de la Băneasa, culoarea pereților – Hanul Roșu, Hanul Verde, Hanul Galben sau denumirea vreunui aspect caracteristic – Hanul cu Tei”, după cum au precizat organizatorii expoziției. Foarte multe dintre ele au dispărut fizic, altele mai există și azi, păstrându-se în special partea comercială (Hanul cu Tei, Hanul Gabroveni, Hanul lui Manuc) iar altele, cum ar fi de exemplu Hanul Solacolu, de pe Calea Moșilor, urmează să fie restaurate și redate turismului și comerțului.

Un loc aparte este ocupat de Hanul lui Manuc, de lângă Piața Unirii, vizitat an de an de mii și mii de turiști. Manuc Bei Mirzaian (1769-1817), de origine armeană, a construit hanul ce-i poartă numele în 1806-1808. Un personaj foarte cult și bogat, acesta a jucat și un rol diplomatic legat de cedarea Basarabiei Imperiului Țarist, la 1812. După decesul său, hanul a revenit soției sale, Miriam, și cumnatului său, Asvadur Avedian. În secolul al XIX-lea, construcția aceasta a trecut prin mari primejdii, de pildă cutremurul din 1838, care a produs importante distrugeri și avarii, abia scăpând de furia marelui incendiu care a lovit în 1847 centrul Capitalei. În anul 1842, moștenitorii lui Manuc vând clădirea, aceasta intrând succesiv în mâinile altor proprietari. În anul 1874 fostul Han al lui Manuc a devenit „Marele Hotel Dacia“, un complex hotelier, gastronomic și… cultural. Astfel, el dispunea de două săli mari, destinate spectacolelor teatrale, unor concerte sau baluri mascate, unde s-au produs pe scenă și actori străini –  francezi, americani. În perioada 1880-1914, Sala „Dacia” devenise locul unor întruniri politice, închiriată ca atare de partidele vremii, de sindicate etc. În urmă cu 50 de ani, Hanul lui Manuc a fost restaurat, renovat, devenind în prezent o atracție turistică de prim rang a Capitalei. Aflat în perimetrul pitoresc al Centrului Istoric al Bucureștiului, în Hanul lui Manuc se află câteva cafenele, restaurante, bistrouri, buticuri comerciale.

Plecând de la acest eveniment expozițional, rămâi cu impresia că ai asistat la o lecție vie de istorie a Bucureștiului, că ai fost martorul unei întoarceri în secolele trecute, când pitoreasca așezare de pe malul Dâmboviței avea o cu totul altă înfățișare. Pentru noi toți, această expoziție este un bun prilej pentru cunoașterea chipului de odinioară al acestei metropole.

Tanța Tănăsescu/UZPR