Familia de cunoscuți publiciști timișoreni MARINELA PANȚIRU (n. Timișoara) și SORIN PRECUP (n. Câmpeni, Alba), a realizat, de-a lungul anilor, în coautorat, frumoase contribuții, dintre care de mare impact în viața scriitoricească a Banatului și nu numai, de vreme ce este vorba de scriitori români stabiliți la Timișoara, dar cunoscuți în plan național. Încă nu am citit recent apăruta „Istorie a literaturii române din Vest” a universitarului timișorean Alexandru Ruja, dar știu din alte lucrări de critică și istorie literară precedente semnate de condeie consacrate (precum cercetătorul literar Cornel Ungureanu, bunăoară) că scriitori precum prozatorul Ion Marin Almăjan, istoricul și criticul literar Adrian Dinu Rachieru ori cărturarul etnograf, publicist și poet Aurel Turcuș constituie valori indimenticabile ale patrimoniului cultural bănățean și, într-un context mai larg, ale culturii și literaturii naționale.
Dna MARINELA PANȚIRU (absolventă de Jurnalism dar și a Facultății de Istorie și Filosofie de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca) este publicistă, eseistă, poetă dialectală, colaboratoare la antologia „Tradiții, arte și literatură” și Radio Timișoara. A publicat articole, eseuri, interviuri, cronici, anchete, studii, poezii dialectale, culegeri de folclor și creații personale în presa bănățeană, dar și în cea din Serbia (Uzdin, Novi Sad). Amintim volumele: „Cântul leac inimii mele”, cu o prefață de Aurel Turcuș (Ed. Eurostampa, Timișoara, 2005), „Pă gostîie”, poezii dialectale (Ed. Tibiscus, Uzdin, 2014), „Ion Marin Almăjan și marea lui dragoste – Banatul. O viață de om și scriitor” (Ed. Eurostampa, Timișoara, 2023). În coautorat cu Sorin Precup a editat lucrări precum: „Adrian Dinu Rachieru – 70 (70 de întrebări pentru A.D.R.)”, Ed. Artpress, Timișoara, 2020; „Dor de Aurel Turcuș” (Eurostampa, Timișoara, 2022).
SORIN PRECUP (absolvent al Facultății de Jurnalistică, Universitatea „Tibiscus” – Timișoara) a publicat articole, interviuri, reportaje, poezii, proză, anchete, cronici de teatru în presa scrisă și audio-vizual. Este autor al unor volume: „Flores, visul meu”, în coautorat (Eurostampa, 2007), „K-lipe de teatru. 60 de ani de teatru de păpuși la Timișoara”, documentar (Eurostampa, 2009), „Noi, cei de la Merlin”, coautor (Ed. Duo Design, Timișoara, 2009), trei plachete – „Mic tratat despre…”: „o iubire (net)ratată”, „…o nuntă (net)ratată” și „…de supraviețuire acceptabilă” -, apărute, în 2009, la „Eurostampa”. În coautorat cu Marinela Panțiru a editat lucrări precum: „Adrian Dinu Rachieru – 70 (70 de întrebări pentru A.D.R.)”, Ed. Artpress, Timișoara, 2020; „Dor de Aurel Turcuș” (Eurostampa, Timișoara, 2022).
Recentul volum „DE IERI, DE AZI, PENTRU MÎINE – Zece personalități” (Ed. Eurostampa, Timișoara, 2023, 178 p.), semnat de Marinela Panțiru și Sorin Precup, este o culegere de articole și interviuri grupate în secțiunile: „De ieri (Din studenție)” și „De azi” (reunind interviurile acordate de scriitorii amintiți).
DE IERI cuprinde materiale publicate, mai de mult, de Marinela Panțiru despre „Ziaristul Valeriu Braniște, patriot și unionist convins, deschizător de drum în literatura dialectală”, „Victor Vlad Delamarina”, „Gheorge Gârda” și „Marius Munteanu”. Autoarea, de o sinteză și densitate remarcabilă în comentariile sale, consemnează date biobibliografice și reproduce citate din presă și lucrări literare, toate menite a ne face o imagine convingătoare despre autorii cercetați. Un studiu documentar mai dezvoltat este cel asupra marelui gazetar Valeriu Braniște (n. 10 ianuarie 1869, Cincul Mare, judeţul Braşov – d. 1 ianuarie 1928, Lugoj, judeţul Timiş), editor, om politic, profesor, memorialist și doctor în filozofie, membru de onoare al Academiei Române în 1919. Colaborator al lui Iuliu Maniu, după Marea Unire din 1918 va fi numit șef / ministru al Resortului Culte și Instrucțiuni Publice din Cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei, semnând în 1920 actul de înființare a Universității Daciei Superioare din Cluj. Jurist cu studii la Budapesta, a desfășurat o intensă activitate publicistică în sprijinul românilor din monarhia austro-ungară, suferind nu mai puțin de trei condamnări (mii de florini amendă) și chiar detenții la închisorile din Vácz și Seghedin, pentru virulentele articole publicate în „Dreptatea” și „Drapelul”, dar și în „Römanische Jahrbücher” (împreună cu Cornel Diaconovici). În fond, patriotul unionist Braniște, urând „România păgânizată și coruptă” a vremii, milita pentru „o Românie liberă în care domnia să fie de partea ierarhiei valorice”, cum scria într-o evocare din 1927 publicistul Grigore Ion, situându-l în siajul pleiadei de luptători: Murgu, Doda, Mocioni, Babeș și Aurel Popovici. Unionistul luptător scria că, după înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, „Avem o Românie a noastră în care ne vom făuri un ideal ce nu mai încape în cătușele unui vis.”
Prieten cu marele om politic Coriolan Brediceanu (viitorul socru al lui Lucian Blaga, de la Lugoj), va fi apărat de acesta în numeroasele procese pentru acuzația de „agitații” naționale și „spionaj” (nu mai puţin de 24 de procese). Va evoca în publicistica sa „fără nici o pretenție literară”, cum zice (editată postum) oameni, întâmplări, fapte, anii de zbucium pe care i-a trăit întru credința în idealul național: „Amintiri din închisoare. Însemnări contimporane şi autobiografice” (1972), „Oameni, fapte, întâmplări” (1980), „De la Blaj la Alba Iulia” (1980, 2003). Și cele 4 volume de „Corespondenţă” au apărut și ele tot postum (1985).
Stabilit definitiv la Lugoj (oraș devenit după 1900 „capitala românilor bănățeni”) va înființa aici „Drapelul” (editat vreme de 18 ani), dovedindu-se „tipul reprezentativ al luptătorului politic adevărat din Ardeal și Banat” (cum avea să-l omagieze Grigore Ion în revista „Banatul”, II, nr.12/1927, cel care în 1924 îi solicita materiale lui Lucian Blaga aflat la Lugoj după plecarea de la Cluj în primăvară și care va pleca în noiembrie 1926, ca atașat de presă, la Legația României de la Varșovia, de unde alți 12 ani în diplomație la Praga, Berna, Viena, din nou Berna, Lisabona). De reținut că renumitul eseu al lui Lucian Blaga „Barocul etnografiei românești”, cu referiri exprese la etnografia și tradițiile bănățene, va fi publicat în revista „Banatul” (nr. 1, 1926, pp. 3-4), articol reținut de autoare în bibliografia la capitolul în care mai evocă cele trei mari figuri de poeți „în grai bănățean”: primul fiind Victor Vlad Delamarina (1870-1896), despre care a scris Titu Maiorescu (în 1898, „întâiul poet în grai bănățean”, p. 29), dar și G. Călinescu („cel dintâi bănățean cu care am făcut cunoștință”, prin operă, desigur). În articolul „Barocul etnografiei românești”, Lucian Blaga scria apăsat: „Poetul dialectal Vlad Delamarina e întâiul scriitor român care îndrăznește să scrie dialectal: lucrul n-ar fi fost cu putință dacă Banatul n-ar fi dat naștere tocmai celui mai diferențiat dialect al Daciei și dacă poetul n-ar fi ieșit din conștiința etnografică a acestei regiuni de o izbitoare mândrie locală.”
Un „continuator” al lui Victor Vlad Delamarina, pe linia deschisă de Valeriu Braniște de promovare a literaturii dialectale din Banat, a fost Gheorghe Gârda (1879-1948), avocat, poet, scriitor, „înscriindu-și numele în panoplia oamenilor de seamă ai Banatului”, autoarea menționând apoi o listă întreagă de publicații „care au promovat literatura dialectală în Banat, după 1918”, afirmându-se astfel condeieri precum Pia Brânzeu, Mia Cerna, Nichifor Mihuța (acesta îi trimitea lui Blaga poezii pentru Antologia de poezii populare, după cum consemnam și noi în lucrarea „Lucian Blaga și lumea Banatului”, 2019). Dar „cel mai mare poet dialectal și rostitor neîntrecut în subdialectul bănățean”, de la Victor Vlad Delamarina încoace, este, scrie autoarea, Marius Munteanu (1920-2005), nume cinstit în Banat, din 2012 având loc la Timișoara un Concurs de literatură dialectală „Marius Munteanu”, apoi un cenaclu îi poartă numele din 2015). Să amintim aici și de lucrarea „Dialectul român-bănățean” (1902) al dr. acad. Atanasie Marian Marienescu, prefațat de Cornel Diaconovici, directorul ziarului „Dreptatea” din Timișoara, al cărui „redactor responsabil” era Valeriu Braniște (aci, în 1894, va fi publicată prima poezie „Toaca la Lugoj” a lugojeanului Delamarina, după care vor urma o parte din „schițele de călătorie” ale acestuia cu bricul „Mircea” și crucișătorul „Elisabeta” (1893).
Acest interesant grupaj de articole din secțiunea „De ieri” continuă cu poezii dialectale semnate de Marinela Panțiru, precum „Hoarăli ăle potcașă” (potcaș, -ă = buclucaș, pus pe șotii, năzdrăvan, cf. „Glosarului” de la pp. 37-40), „Uica-l meu…”, „Doina-dor, dîn fluieraș”, „Ploaie, sfântă măistoriță…” ș.a., poezii lirice, publicate și premiate, prezente în antologii de literatură dialectală, dar și într-un volum de autor premiat la rându-i (desigur, vol. „Pă gostîie” / gostîie, s.f. = ospeţie/, editat la „Tibiscus”, Uzdin, Serbia, 2014, unde cauza limbii și literaturii române este promovată de poetul, jurnalistul și promotorul cultural Vasile Barbu, pe care l-am cunoscut și noi vreo doi-trei ani la rând la Festivalul Transfrontalier „Mihai Eminescu” de la Drobeta Turnu-Severin, 2021-2023), făcând schimb de publicații.
În continuarea părții întâi „De ieri”, regăsim interviurile (devenite amintiri!) realizate de Sorin Precup cu Diogene Valeriu Bihoi (1946-2002), regizor al Teatrului studențesc „Thespis” din Timișoara („Noi l-am pus pe scenă primii în lume pe Vișniec, în anul 1984!”, pp. 41-47, publicat inițial în „Tibiscus”, nov. 1999) și cu Deliu Petroiu (1922-2008), profesorul și criticul de artă timișorean, care în tinerețea lui făcuse parte din Cercul studențesc de la Sibiu, când Universitatea clujeană se afla aici în refugiu, coleg cu Radu Stanca, Ion Negoițescu ș.a., avându-l ca profesor de filosofia culturii pe Lucian Blaga („Cititul este absolut obligatoriu pentru a te forma ca om!”, pp. 48-53, publicat inițial în „Tibiscus”, Timișoara, în decembrie 1999). Foarte interesante considerațiile despre arta timișoreană care, dacă în sec. al XVIII-lea cunoaște barocul, „un baroc temperat”, s-a îndreptat apoi spre un „expresionism dus la extrem”, apoi spre impresionism, abstracționism, suprarealism, până la „instalațiile sau performance, body art” – „această civilizație a imaginii” va continua să creeze și „altceva” mai bun și mai de durată, bunăoară o explorare a „bizantinismului”, a „sacrului”, în sensul în care s-a orientat valorosul artist de azi Silviu Oravitzan (una din „tendințele ce se vor cristaliza în secolul viitor”). Un alt interviu relevant este acela cu părintele profesor Constantin Galeriu, 1918-2003 („Eu cred că omenirea va sesiza căderea ei”), admirabil prin ideile filocalice exprimate din adâncă evlavie și convingere de duhovnicul care crede în libertate „ca dar divin” și în „iubire”: „fără iubirea lui Dumnezeu ne scufundăm în nihilism” (pp. 54-58, „Tibiscus”, nr 3/ 11, aprilie 2000). Grupajul de interviuri este urmat de două pagini de fragmente din poezia lui Sorin Precup (poeme publicate și premiate), din care reproducem „colofonul”: „Am scris despre toți./Am vrut să scriu despre toate./ În urma mea va rămâne doar regretul celorlalți/ că am murit de moarte naturală/ și nu m-au ucis ei/ înainte de a crede că scriu despre toți/ și a dori să scriu despre toate…”. O lirică de disconfort socio-etic, vizând cu ironie nedisimulată un spirit critic față de semeni și „grijile zilei” (Poemation).
Partea de rezistență a culegerii o constituie interviurile reproduse în secțiunea DE AZI, primul realizat de cei doi autori cu istoricul și criticul literar Adrian Dinu Rachieru, iar al doilea, al dnei Marinela Panțiru cu scriitorul Ion Marin Almăjan. Sunt, de fapt, interviuri ample, jubiliare, realizate cu prof. univ. dr. Adrian Dinu Rachieru (n. 15 sept. 1949, Soloneț, Suceava), cu poetul, prozatorul, editorul și ziaristul Ion Marin Almăjan (n. 16 noiembrie 1940, Dalboşeţ, judeţul Caraş-Severin) și, la finalul cărții, Marinela Panțiru și Sorin Precup despre cărturarul Aurel Turcuș (3 aug. 1943, Ucuriș, com. Olcea, Bihor – 26 martie 2012, Timișoara). Primele două interviuri au apărut în cărți de sine stătătoare: Marinela Panțiru, Sorin Precup – „Adrian Dinu Rachieru – 70. (70 de întrebări pentru A.D.R.)”, Editura „Artpress”, Timișoara 2020; Marinela Panțiru – „Ion Marin Almăjan și marea lui dragoste – Banatul. O viață de om și scriitor” (Editura „Eurostampa”, Timișoara, 2023). Portretul, bogat, dedicat lui Aurel Turcuș, este reprodus din volumul „Dor de Aurel Turcuș” (Marinela Panțiru, Sorin Precup), apărut, la zece ani de la trecerea în eternitate, la Ed. „Eurostampa”, 2022, 298 p., fiind, în 2023 (anul apariției cărții „De ieri, de azi, pentru mâine”) un omagiu la împlinirea a 80 de ani de la nașterea cărturarului: „Aurel Turcuș, poet, prozator, ziarist, etnolog, istoric, istoric cultural bănățean și editor”. Profesorul Aurel Turcuș i-a fost autoarei Marinela Panțiru prefațator al volumului „Cântul leac inimii știe” (2005), mentor în publicistică la ziar (scriind împreună și pentru suplimentul de cultură, literatură și artă „Paralela 45” al cotidianului timișorean „Renașterea bănățeană”).
Revenind la interviurile purtate cu universitarul, criticul și istoricul literar Adrian Dinu Rachieru și scriitorul Ion Marin Almăjan, le considerăm temeinice, ilustrative, bine realizate, reușind a surprinde atât biografia exterioară a personajelor, cât mai ales „sufletul” oamenilor, mai exact zis – dorul de Bucovina al profesorului stabilit la Timișoara (recent semnatarul cărții „Emisfere de Bucovina”, recenzată și de noi) și dragostea organică pentru Banat a celuilalt, autentic fiu al Văii Almăjului. Pentru eventualele viitoare monografii sau cărți despre aceștia, interviurile din volumul „De ieri, de azi, pentru mâine” (Marinela Panțiru, Sorin Precup, Ed. „Eurostampa”, 2023) sunt de o substanțialitate indeniabilă, dând posibilitatea cititorului să realizeze traiectul unor destine de excepție, vocația dezvoltată în timp, devenirea profesională, etapele biografiei exterioare, dar și viața interioară, trăirile, atitudinile, felul cum au răspuns atâtor provocări. La 70 și 80 de ani, parcursul vieții unui om se vede tot mai limpede, cu urcușurile și coborâșurile, cu realizările și eșecurile, în general, cu zestrea pe care Dumnezeu a dăruit-o fiecăruia, pentru a rămâne în conștiința publică și culturală. Sunt destine ce s-au făurit în două regimuri diferite, care au trăit la sfârșitul unui secol și începutul unui mileniu, exprimând o experiență de viață așezată, refuzând compromisuri în care mulți s-au pierdut și privind, acum, de la înălțimea „pensionării” întregul relief al propriei vieți. Amândoi au trăit „dezrădăcinarea”: unul, fiu de învățători, născut în „fabuloasa” Bucovină (azi cu statut „schizoid”), urmând cursurile liceului sucevean de prestigiu „Ștefan cel Mare”, absolvent de Sociologie („regina științelor” – A. Comte) la Facultatea de Filosofie din București (1971) și ajuns, prin repartiție, în sistemul de sănătate, la Timișoara (după 1993 va intra în sistemul Culturii, apoi în învățământul universitar, la „Tibiscus”, urcând treptele ierarhice până la funcția de prorector); celălalt aducându-și deseori aminte de icoana satului natal, de anii oarecum nefericiți, plini de lipsuri, ai școlarizării generale la Dalboșeț și Bozovici, liceale la Anina și Timișoara, apoi studenția în Metropolă (l-a avut profesor și pe Deliu Petroiu, dar Filologia timișoreană culmina cu eminescologul și blagologul Eugen Todoran, cu esteticianul Victor Iancu, cu stilisticianul Gh. Tohăneanu și cu lingvistul Gh. Ivănescu), armata, în sfârșit cariera pe care a făcut-o în presă (ziaristică și edituri), unde a cunoscut tot felul de oameni (de la Al. Jebeleanu, Anghel Dumbrăveanu, Ion Jurca Rovina, Eugen Dorcescu la alții ale căror nume nu le mai dăm), dar știind să-și păstreze echilibrul, bunul simț, credința într-un ideal. „Pe scriitorii bătrâni, care fuseseră ostracizați și interziși, i-am adus din nou în actualitate, reeditându-le opera”, mărturisește fostul director de la „Facla” (unde a lucrat o vreme și A.D. Rachieru, care a considerat că „munca nu i se potrivește”), care rămăsese uimit de spiritul îngust și grobian al dictatorului Ceaușescu, cunoscut într-o convocare la București, într-o discuție în care se punea repartizarea către edituri a cotelor de hârtie. L-am cunoscut și noi pe scriitorul provenit din Țara Almăjului la Colocviile Revistei „Reflex” de la Băile Herculane (21-22 iunie 2019, cu deplasări la Anina, Oravița și pe spectaculosul Semering bănățean), organizate de poetul reșițean Octavian/ Tavi Doclin (decedat în februarie 2020), venind cu artistul Silviu Oravitzan, cu membri ai Clubului de la Timișoara condus de regizorul și scriitorul Ioan Cărmăzan. Cu un an în urmă, în același context, îl revedeam pe poetul Toma George Maiorescu, bănățean prin naștere („nominalizat la Premiul Nobel în Literatură în 2011 și 2016”, cum de fapt ne-a spus-o discret – Wikipedia), căruia i-am luat un interviu publicat în „Portal-MĂIASTRA” (a decedat la 6 iunie 2019).
De ieri, de azi, pentru mâine – aducând în atenție „Zece personalități”, din care șase din cultura Banatului de ieri și de azi: V. Braniște (brașovean prin naștere), V. V. Delamarina, Gh. Gârda, M. Munteanu, D. V. Bihoi, D. Petroiu, C. Galeriu (n. la Bacău), A. D. Rachieru (sucevean), I. M. Almăjan și A. Turcuș (bihorean) – este o carte „rotundă”, reunind materiale (articole și interviuri) într-o concepție unitară, reușind astfel să deseneze contribuții importante ale unor personalități la cultura, literatura și spiritualitatea românească, cu precădere a unor destoinici, vrednici și memorabili bănățeni, a căror mândrie regională – nu? – cine ar putea-o pune la îndoială… Cu observația că și azi Banatul (ideala „Republică Banat”) este, din punct de vedere cultural-literar, una din cele mai unite regiuni, între Banatul de Munte (cu Reșița, Oravița, Anina, Bocșa, Caransebeș șcl.) și Banatul de Câmpie (cu Timișoara, Lugojul, Aradul șcl.) există legături cultural-literare și colaborări vii, de unde impresia că, dezavuând complexul „marginalăzării” atât de vizibil prin alte părți, Provincia și-a creat în timp centrul ei de greutate.
Zenovie Cârlugea