Cineva îmi mărturiseşte că se trezeşte dimineaţa numai ca să adoarmă la loc. În felul acesta viaţa, care i se pare destul de plictisitoare, trece mai repede. Pentru că, oricum, răsăritul de soare sau însăşi secunda, sunt daruri pe care şi le oferă el însuşi. Iar faptul că omul e mereu neîmpăcat-nu este o noutate. Ba iarna-i prea lungă, vara prea scurtă, plouă mult, puţin, etc.
Dar şi-un alt tânăr, fiind nemulţumit că este om, l-a întrebat pe însoţitorul său:
— De ce nu avem şi noi aripi ca păsările?
— Dacă ai fi avut aripi, aveai să-ţi doreşti să devii înger. Dacă erai înger, te-ai fi vrut heruvim. Apoi, ar fi răsărit şi dorinţa să cărmuieşti cerul şi tot aşa. Nu aveai să fii mulţumit niciodată, i-a răspuns omul, întărindu-şi spusele şi cu un alt exemplu: ,,Cândva, în timp ce un înger se odihnea pe-un nor, altul zbura continuu între cer şi pământ. Văzându-l atât de agitat şi obosit, îngerul care stătea liniştit l-a întrebat pe celălalt ce misiune importantă are de se agită aşa mereu. La care, acesta-i zice:
— Îi aduc lui Dumnezeu rugăciunile şi cerinţele oamenilor. Dar tu, de ce întotdeauna te odihneşti ?
— Eu îi transmit doar mulţumirile.
Dar aşa e omul. Adâncit tot mai mult în nemulţumirile lui, a ajuns să nu se mai bucure de nimic. Nici măcar de zborul unei păsări. Pentru că s-a îndrăgostit atât de tare de el însuşi, încât tot ceea ce are i se pare puţin sau că i se cuvine.
Iar mulţumirile-s din ce în ce mai puţine.
Doina DABIJA