Pr. Dr. Gheorghe Nicolae Șincan, „Vremea urmelor”, Editura Vatra veche, 2021 (Prefață Nicolae Băciuț)Inspirat titlul noii cărți a pr. dr. Gheorghe Nicolae Șincan, un căutător și al acelor generice aparte, sub care să-și pună roadele căutărilor/regăsirilor sale.
Mai ales că ele poartă amprenta trăirilor personale, atât în sens spiritual, cât și al existenței cotidiene.
„Vremea urmelor” e o sintagmă încărcată de semnificații și sugestii, fiecare putându-și asuma una dintre posibilele conotații, fie din realitatea imediată, fie din cea metaforică.
Consecvent opțiunii inițiale, pr. dr. Gheorghe Nicolae Șincan a aprofundat teme și motive, a nuanțat idei, configurând un univers spiritual profitabil, atât pentru nevoi cărturărești, cât și religioase.
În fața problemelor vieții, preotul aduce experiența cea pilduitoare, din viețile sfinților, dar și ale oamenilor de rând.
În modestia/smerenia sa, autorul preot nu vrea să fie altceva/mai mult decât ceea ce este, de aici și franchețea din subtitlul cărții: „Istorii cu tâlc, întâmplări pilduitoare, amuzante sau mai triste, culese din diverse surse, ordonate și prelucrate, spre a ne inspira să fim din ce în ce mai buni în orice facem în viaţa noastră”.
Astfel contextualizat, demersul său pune accent pe învățătura creștină care decurge din „studii de caz” din care sunt extrase esențe și… soluții.
Abordarea textelor nu poate fi decât de natură duhovnicească, preocuparea pentru artificii literare fiind pusă în plan secund.
„Cultura generală, spunea reputatul matematician Grigore Moisil, este ceea ce îţi rămâne după ce ai uitat tot ce ai învăţat”. Cultura duhovnicească ar putea fi, pentru autorul acestei cărți, parafrazând, ceea ce ți-a rămas în credință, după ce ai uitat totul.
Ce să faci însă atunci când, ca în cazul de față, ceea ce citești este memorabil, nu poate fi nici uitat, nici tratat cu superficialitate.
E ceva din fiecare text care se agață de tine, lăsând urme. Urme care apoi te pot călăuzi, ca să nu rătăcești, ca să nu lași să treacă timp prețios pe lângă tine.
Poveștile pr. dr. Gheorghe Nicolae Șincan vor să fie vreme care lasă urme. Care îndrumă pașii, ca în chiar textul care deschide această carte, devenind, din sugestie, imperativ existențial:
-„Doamne, întreabă un personaj al lui Nikos Kazantzakis, spune-mi până unde să merg?”
Iar Dumnezeu i-a răspuns cu glas senin:
-„Mergi până unde poți!”
-„E prea puțin, Doamne! Cere-mi mai mult!”, s-a îndârjit omul. Iar Dumnezeu i-a răspuns cu glas la fel de senin:
-„Mergi până unde nu mai poți”.
Această carte a lui Gheorghe Nicolae Șincan ne ajută să încercăm să mergem până unde putem. O carte care certifică starea unei lumi întregi, în care, dincolo de rătăciri, urmele sunt duse în spate ca pe o cruce, pe calea mântuirii.
Nicolae BĂCIUȚ