◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro21.05.2024

Festivalul Național-Concurs de muzică populară „Sus la munte, la Muscel” și-a desemnat câștigătorii

La Câmpulung Muscel s-a încheiat pe 17 august cea de-a X-a ediție a Festivalului Național-Concurs de muzică populară „Sus la munte, la Muscel”.

Marele premiu și totodată Trofeul „Gavriil Prunoiu” i-a revenit anul acesta Petronelei Popa, din Suceava, iar Premiul de Excelență „Marioara Murărescu” interpretei Delia Gandore, din Vaslui. 

Așadar, cele mai importante premii, și ca valoare în bani (12.500 respectiv 10.000 lei), merg în Moldova.

Tânăra Maria Ghiorghițoiu, din județul Argeș (reprezentantă a zonei Muscelului), este câștigătoarea de anul acesta a Premiului I. Locul al II-lea a revenit Biancăi Diana Popa, din Beiuș – Crișu Negru, județul Bihor, iar pe treapta a III-a a podiumului s-a clasat Andra Gabriela Sâiu, din zona Romanați, județul Olt.

 Juriul Festivalului, condus de Grigore Leșe, a acordat și trei mențiuni. Acestea au revenit, în ordine lui: Dorian Adrian Rus, de pe Valea Țibleșului, județul Bistrița Năsăud, Biancăi Opăriuc (Banatul de Câmpie), județul Timiș și  Simonei Elena Lazăr, din Tulcea.

De asemenea, un premiu special, pentru cel mai frumos costum a fost câștigat de Daria Maria Costea de pe Valea Târnavelor, județul Alba.

Pentru cele 9 premii au concurat 22 de tineri din toate zonele etnografice ale României.

Amintim că  Festivalul de la Câmpulung a fost organizat în ziliele de 16 și 17 august, de Casa de Cultură „Tudor Mușatescu” (director Liviu Iana), cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung și în parteneriat cu Televiziunea Română, în calitate de coproducător.

Pe scena festivalului, amplasată în Piața Primăriei Municipiului Câmpulung, în cele două seri de spectacol au susținut recitaluri de excepție și interpreți îndrăgiți ai cântecului popular românesc.

Amintim pe: Mariana Ionescu Căpitănescu, Gelu Voicu, Ilie Dură, Ionuț Cîrstea, Anamaria Cîrstina, Valentin Precup și George Mărgineanu, în prima zi. În cea de-a doua: Grigore Leșe, Olguța Berbec și Remus Novac, Ciprian Roman, Grupul vocal bărbătesc „Doruri Muscelene” și Anghelina Timiș Lung.

De asemenea, au mai evoluat și câștigătorii Trofeului „Gavriil Prunoiu” la edițiile anterioare: Sofia Baicu, Gabriela Popovici, Alexandra Chira, Casiana Ioviță, Raluca Covaci, Gabriel Treteag, Geanina David, Roxana Goia precum și

cei ai Premiilor de Excelență „Marioara Murărescu” tot de la edițiile anterioare: Marcela Latiș, Mădălina Ciucu, Andreea Dinu, Diana Monete, Andrada Betej, Lorena Ene, Ingrid Boengiu.

Acompaniamentul a fost asigurat de Orchestra „Doina Argeșului”, dirijor Cătălin Iancu, iar prezentatoare a fost Iuliana Tudor, de la TVR.

Înregistrarea festivalului va fi transmisă în perioada următoare pe TVR1.

 

Constantin Pașol/ UZPR

Foto: Facebook, Constantin Pașol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *