◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro21.06.2024

Iulian Chivu: „Mi-a plăcut să-mi fac datoria față de ziar, dar mai întâi față de conștiința mea”

IOAN  VASIU:  Când și unde ați debutat ca jurnalist?

IULIAN  CHIVU: Pentru mine, debutul în presă a fost îndelung amânat, deși  a fost  o  atracție încă din anii de liceu, când am participat la un concurs al Scânteii tineretului și am luat o mențiune cu un abonament gratuit pe trei luni la ziar. La modul serios, am debutat în literatură și mai apoi am făcut presă scrisă. Probabil că mulți dintre cititorii  dumneavoastră își mai amintesc că prin anii ’70, când începusem eu să caligrafiez, și până în 1989 a funcționat cenzura comunistă, iar eu nu eram nici membru de partid și când am încercat să merg la „Ștefan Gheorghiu”, să fac ziaristică, de la județeana de partid Teleorman, o tovarășă (Stătescu se numea) mi-a spus cu franchețe comunistă: „Ce bă, tu ai uitat al cui ești?”. Eram nepotul unui fost negustor de vite înainte de 1944. După revoluție, ca absolvent de filologie, am urmat cursurile postuniversitare ale Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Absolveam cursurile în 1993 și imediat am ajuns corespondent al României libere pentru județele Giurgiu și  Teleorman, mai apoi, din 1998, pentru Teleorman și Olt până în 2005, când ziarul  trecea prin probleme de management, iar eu, din motive de sănătate, a trebuit  să renunț la colaborare și să rămân la catedră – munca de jurnalist o făceam simultan cu cea de profesor de limba română la Roșiorii de Vede.

I.V.: În ce împrejurări ați debutat ca scriitor?

I.C.: Ca scriitor am debutat din studenție, la un ziar județean din Baia Mare, Pentru Socialism; era în toamna lui 1968. Scriam poezie și publicam în revista noastră studențească de acolo, Nord, iar după absolvire am publicat articole de etnologie la ziarul județean Teleormanul – scriam  texte „cuminți”, legate de folclor, de tradiții, dar chiar și așa, cine vrea poate să verifice, nu am scris niciodată osanale, cum se obișnuia. Deși publicasem destulă  poezie, nu am reușit să fac un volum; nu mi s-au pus piedici, dar nu am reușit să deschid ușile cele mai indicate. Și așa m-am consacrat cercetării folclorice, cu care am și debutat. Volumul meu de debut a fost o antologie publicată la prestigioasa Editură  Minerva; era o antologie de proză populară fantastică – Basmul cu Soarele și Luna (1998). Și cu titlul ăsta am avut probleme: eu am vrut să-i spun „Du-te vreme, vino vreme” și dacă mi s-a cerut un alt titlu, am dat și mai tare cu bățul în baltă și am propus „A fost odată”; în  fond, niște banale formule de basm, dar cei care citeau „printre  rânduri” m-au tras de mânecă. Dacă n-aș fi acceptat, eram scos din proiectul de plan editorial. Au urmat, în libertate, după 1990, celelalte titluri din portofoliul  meu;  studii de etnologie, eseuri, critică literară, proză.

I.V. : Care  sunt  publicațiile  care, în decursul anilor, au găzduit materiale de presă  semnate de dumneavoastră?

I.C.: Presă ca atare am făcut numai la România liberă, unde am scris doar ce mi-a dictat situația din județele mele și aveam subiecte, slavă Domnului, destule; era vremea legilor proprietății, a punerii în posesie cu terenurile arabile, cu privatizările, cu mineriade, cu tovarășul Iliescu și ai lui. Da. Îmi mai aduc aminte că, în armată, am publicat câteva articole la ziarul Armatei a 4-a, la Cluj, Scutul Patriei, iar asta mi-a ușurat cumva viața de regiment (eram ăla care scrie la ziar). După România liberă, am lucrat puțin în colaborare cu TVR2, iar din 2008 până în 2010 am condus un ziar local, Contrasens, apoi am fost cooptat în redacția ziarului online Națiunea, de unde am plecat la un moment dat . Multă vreme după aceea am simțit lipsa unui ziar, dar m-am lecuit  – oricum  puteam    public  oriunde și orice. Apoi, mie mi-a plăcut munca de teren și am  făcut-o cu pasiune, cu satisfacții  sufletești (bucuria de a da dreptate celui care are dreptate), cu dezvăluiri care trebuiau cunoscute, cu procese în instanță, cu amenințări, atât cât am putut să umblu și, fără ingerințe, să-mi fac datoria fața de ziar, însă mai întâi fața de conștiința mea.

I.V.: Dacă ar fi să trageți linie și să adunați, câți ani ați lucrat ca jurnalist?

I.C.: Aproximativ 17-18.

I.V.: Amintiți-i pe cei mai cunoscuți și apreciați jurnaliști români alături de care ați  activat.

I.C.: – Echipa acelor ani de la România liberă m-a format în completarea studiilor  teoretice cu lucruri practice privind competiția știrilor, evenimentele și actualitățile (politice, economice, culturale și mai ales  sociale). Așa am avut de învățat de la Petru  Ignat, de la Eliade Bălan, de  la Mihai Creangă, de la Traian Dobre, de la Nicolae Prelipceanu, Dan Stanca, de la Călin Stănculescu, l-am putut aprecia cum  se  cuvine  pentru colegialitate pe Cezar Adonis Mihalache de la Ziarul  Națiunea și, lucru foarte  important, am învățat să fac fotografii de ziar. Apoi, într-o redacție se învăța lucrul în echipă și se consolidau prietenii neașteptate, dar reale.

I.V.: După părerea dumneavoastră, mai  poate fi socotită presa a patra putere în stat?

I.C. : Presa își pierde din credibilitate, din funcțiile ei urmărind cu orice preț formarea opiniilor în dauna evidentă a informării, în dauna educării civice, culturale, artistice etc.; și a educării  în spirit național.

I.V.: În ultimii ani, presa online a luat amploare. Ar putea aceasta să ducă la dispariția  presei  tipărite?

I.C.: Problema asta e în tot Occidentul, dar în bună parte presa online e binevenită – informația circulă mai repede. Și totuși,  țările cu veche tradiție și-au păstrat marile ziare în format  tipărit, chiar dacă și ele sunt concurate de presa online, care le fură cititorii, ori asta le obligă să facă cu deosebită competență comentarii, să facă prognoze,  să prevină – lucruri care nu pot fi lăsate pe mâna oricui.

I.V.: Ce aveți acum pe masa de lucru? 

I.C.: După  tot ce am publicat până acum (eseu, critică, proză), mai am o datorie de  suflet  față de etnologie. Sper să fiu sănătos cât să pot termina ce am început. Este vorba  despre un studiu complex, intitulat Ceia lume, un studiu  în care se intersectează probleme demitologie, htonologie , tanatologie, escatologie, apoi de etnosofie, de mistică, de teosofie și neoscientism, de psihomorfism și new age – un domeniu  în care schimbările sunt lente, dar sunt, totuși, și ele se cer observate. Documentarea este făcută, însă urmează „incubația” ideilor, finisările formale… În  condiții  normale, studiul ar putea fi gata de tipar cel mai devreme la sfârșitul acestui an, dar mai sigur în  primăvara lui 2025. Ori, la  fel  de  important mi  se pare să citesc și să rămân în actualitatea culturală, să fiu actual și, pentru asta, înainte de a scrie, găsesc mai  important a citi. Citesc orice, fiindcă și din lucrurile de prisos se poate învăța câte ceva. 

 

 

                                  interviu consemnat de Ioan  Vasiu/UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *