◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro12.10.2024

Cel mai lung tunel din România. Unde se va face și când va fi lansată licitația

Cel mai lung tunel din România, cu o lungime de aproape trei kilometri, urmează a fi făcut pe traseul din Sălaj al Autostrăzii Transilvania. Are o valoare estimată de peste un miliard de lei, iar licitaţia pentru construirea lui urmează să fie lansată cel mai probabil în luna mai, scrie Agerpres.

Potrivit precizărilor făcute, sâmbătă, de ministrul Transporturilor, Lucian Bode, indicatorii tehnico-economici privind această investiţie au fost reaprobaţi, iar documentaţia pentru demararea procedurii de atribuire este în curs de elaborare, urmând a fi transmisă spre validare către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice.

„Noi estimăm ca până undeva în aprilie să finalizăm (…) şi să fim în situaţia în care în luna mai să urcăm în SICAP, pentru licitaţie – proiectare şi execuţie, tunelul Meseş”, a precizat Lucian Bode, într-o conferinţă de presă.

La rândul său, directorul Companiei Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Florin Scarlat, a subliniat că tunelul respectiv este un obiectiv de investiţii special, pentru care s-a cerut asistenţă din partea unor experţi străini. „Fiind o lucrare de investiţie cu un specific aparte, (…) a necesitat inclusiv asistenţa din partea unor experţi de la o firmă internaţională renumită pentru a pune la punct documentaţia, pentru că necesită în primul rând o lucrare de bază acele tunele. Necesită un sistem de monitorizare a traficului în acest tunel. Sunt nişte experienţe pe care alte state le au. Din păcate, noi acum suntem în faza pionieratului şi am apelat la această experienţă pentru a genera o documentaţie matură şi cu toate elementele tehnice, pentru a o putea scoate la licitaţie”, a precizat Florin Scarlat.

Acesta a adăugat că tunelul va avea două galerii, cu o lungime de 2.890 de metri, fiind cel mai lung tunel proiectat din România.

Valoarea estimată a proiectului este de 1,28 miliarde de lei.

digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *