ZILELE TRECUTE A APĂRUT CARTEA „AL. FLORIN ȚENE – ATITUDINI LITERARE LA ÎNCEPUTUL SEC XXI” DEDICATĂ OMULUI, IDEOLOGULUI ȘI SCRIITORULUI AL FLORIN ȚENE – PREȘEDINTELE LIGII SCRIITORILOR ROMÂNI!
O carte voluminoasă, ce aduce în fața acestui timp al istoriei idei, indicatori de seamă care își doresc să păstreze intact întregul fond valoros al literaturii române (de la începuturi până astăzi), ferindu-l de „găselnițele” momentelor trecătoare, oricare ar fi fost acestea! Cu acest scop cartea dezbate detaliat curentul literar inițiat de scriitorul Al. Florin Țene – proglobmodernul, dar și „Manifestul împotriva comunismului”, publicat de scriitor în anul Centenarului României!
Se cere să mărturisesc un lucru important. Contribuția mea la apariția acestei cărți este mai ales de concepție, organizare, orientare și sintetizare. Căci scrierea propriu-zisă se datorează unor mari scriitori, cronicari, critici literari români și din străinătate, care și-au exprimat opiniile față de gândirea și opera domnului Țene. Amintim cu respect, câteva nume:
DORU DINU GLĂVAN, președintele UZPR, Radu VIDA, prof. Univ. Dr. FLORENTIN SMARANDACHE, Mariana CRISTESCU, Prof. Dr. Din PETRE, Emil ISTOCESCU, Florin T. ROMAN, Antonia BODEA, Ben TODICĂ, Voichița PĂLĂCEAN VEREȘ, Petrică BIRĂU, Florica RANTA CÂNDEA, Prof. Geantă CONSTANTIN, Dumitru VELEA, Menuț MAXIMINIAN, Profesor Lucia – Elena LOCUSTEANU și mulți alții.
AȘADAR!
CARTEA RĂMÂNE, PENTRU CEI INTERESAȚI, O INVITAȚIE LA LECTURĂ DAR ȘI LA REFLECȚII ȘI COMPARAȚII!
LANSAREA EI VA AVEA LOC LA CLUJ ÎN DATA DE 28 MARTIE ÎN CADRUL CENACLULUI LIGII SCRIITORILOR „ARTUR SILVEŞTRI” DIN CLUJ!
URĂM SUCCES „ATITUDINILOR LITERARE” ALE SCRIITORULUI ȘI IDEOLOGULUI SEC XXI, AL. FLORIN ȚENE!
Voichița Tulcan Macovei
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.04.2024Articole recente
- Festivalul de Dans Folcloric Lyrids, din Vancouver
- Este un semn bun că se dau pensiile mai repede luna aceasta? Mai degrabă, nu!
- Mircea Micu și „Secretul Doamnei de zăpadă”
- Bosnia-Herțegovina. Realitățile
unei țări musulmane cu populație ortodoxă sârbă și catolică croată - Filantropie pentru susținerea jurnalismului.
De la finanțarea tematică până la sprijin în procesele SLAPP - Toată Europa luptă cu dezinformarea
- Ziua Mondială a Libertății Presei 2024.
„O presă pentru planetă.
Jurnalismul în fața crizei de mediu” - Umor și satiră
- „Vatra veche”, nr. 4 (184) aprilie 2024. Brâncuși: o retrospectivă istorică
la Paris
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 18.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro