După ce, începând din ziua fatidică de 7 august 2013, cunoscutul Petru Ursache a devenit, prin eroare și bâjbâială medicală, „Dalbul de pribeag”, la nici trei luni după împlinirea vârstei de 82 de ani, devotata sa consoartă și scriitoare de atitudine, D-na MAGDA URSACHE, i-a cultivat amintirea în mod excepțional, fără precedent, după câte știm noi, în cultura românească.
Singura „rană luminoasă” din viața d-sale, Petru Ursache a fost deopotrivă omul pereche într-un destin fabulos de familie și adevărat mentor pe multiple planuri, de unde incomparabila pierdere suferită, cu credința jumătății rămase că sufletele lor se vor reîntâlni într-o viețuire eternă: „Bătrânul m-a sfătuit cum să trec peste eșecuri, ca să nu le spun dezastre. A făcut în așa fel încât în viețuca mea să fie mai multă bucurie decât supărare, mai multă fericire decât durere. A făcut în așa fel ca eșecurile noastre profesionale, ale lui și ale mele, să pară un fel de glume proaste ale politrucilor. M-a lăsat să cred că nu voi fi perdantă pe viață. Poate că a auzit «sunetul» prozei mele din Astă-vară n-a fost vară…, dar iluzia asta m-a salvat. Iubirea lui îndelung răbdătoare, îndelung binevoitoare, îndelung altruistă. Așa cum scrie la Corinteni, 13, 4-8: «Dragostea nu cade niciodată».”
Și încă, din aceleași Speranțe și exasperanțe, care țin loc de prefață: „Era dăruit cu harul blândeții și al smereniei Bătrânul meu. Avea îngăduință pentru colegii mai tineri și mai «prosticei». Dar n-a mers pe calea toleranței. Pe activiști și pe securiști nu i-a tolerat (vedeți numele lor în cărțile lui Luca Pițu, n.n., ZC). Îngăduința n-a considerat-o bună în cazul lor. Îi cunosc bine și fața blândă, și fața categorică./ Conștiința etică i s-a părut mai importantă decât cea civică.”
Refuzând traiul de lux, pe care mulți sub valoarea lui îl aveau prin pragmatism, delațiuni și complicități, profesorul și gânditorul a rămas, așadar, simplu membru în „Clubul păguboșilor” fondat de Paul Goma… Multe aspecte din viața de familie („ familie de scriitori” – Iordan Datcu), cu implicații sociale, culturale, politice, se pot găsi în cărțile de atitudine ale prozatoarei și diaristei Magda Ursache, precum Universitatea care ucide (1995), Strigă acum… (2000), Rău de România (2003), Bursa de iluzii (2005) ș.a…. Și, în ciuda îndemnului paulin privind iertarea” venit din partea duhovnicului pr. univ. dr. Ioan Teșu, scriitoarea nu poate uita/ ierta mârșăviile și mizeriile unor contemporani, mereu activi în dimensiunea lor „diavolească”, „dobitocească” și „omenească”, mai puțin în trăire „duhovnicească” (cele patru feluri e viețuire definite de prietenul de familie, regretatul Vasile Andru).
„Eu m-am simțit atât de bine în cuibul albastru din ochii lui Petru, vreme de cincizeci de ani”, mărturisea autoarea într-o convorbire cu Caterina ei, din viața căreia Magda U. vrea să facă un roman. Este vorba de metaromanul în două volume scris la vreme de pandemie, intitulat „Ars expectandi” (Eikon, I, 2021, 228 p.; II, 2022, 321 p.), dedicate, pe rând, „lui Petru, într-adins” (I) și „lui Petru, mereumereumereu, într-adins” (II), nimeni altul decât „Bătrânul”, iubitul consort, cunoscutul etnosof, estetician, folclorist, filosof al culturii și universitar Petru Ursache, căruia i s-au editat, prin osârdia vrednicei împovărate și devotate soții, nu mai puțin de șaisprezece cărți, mai multe decât ar fi tipărit el fiind în viață, după cum s-a exprimat preotul duhovnic Ioan Cr. Teșu de la Facultatea de Teologie a Universității cuzane. Se cuvine să le amintim, cu precizarea că, între cei care „au lăsat cărțile lui Petru să vină la ei”, ne numărăm și noi, prin bunăvoința vrednicei editoare, dedicând comentarii unora dintre acestea (lui Petru Ursache noi în dedicam un prim comentariu la volumul „Eseuri etnologice” în „Luceafărul” din 1986): Etnosofia (2013), Gastrosofia sau bucătăria vie (2014), Etnofrumosul sau Cazul Mărie (2014), Etnoestetica – Mic tratat de estetică a artelor oralității (2014), Moartea formei. Eseuri etnologice (2014), Antropologia, o știință neocolonială (2014), Miorița. Dosarul mitologic al unei capodopere (2015), Omul din Calidor, ed II, cu un Cuvânt înainte de Magda Ursache (2015), Mic tratat de estetică teologică (2016), Istorie, genocid, etnocid (Ed. I, 2017; ediție integrală, 2019), Titu Maiorescu esteticianul – Studiu hermeneutic (2017), Ridică-te, Gyr, ridică-te, Crainic (2018), Înamorați întru moarte sau erosthanatos la Cezar Ivănescu (2018), Etnoistorie și imagologie (2019), Pulberea de aur (2020).
Se adaugă la acestea, cele două cărți-document, în format de album, masive, editate tot la Eikon: Petru Ursache – omul cel bun al culturii românești. Apaos (2016, 608 p.) și Petru Ursache. Cărturarul cu privire albastră. Omagiu de suflet (2023, 491 p.).
Bucurându-se de o prezentare grafică aleasă și înmănunchind scrieri despre cărțile Bătrânului și evocări de suflet, „PETRU URSACHE. CĂRTURARUL CU PRIVIRE ALBASTRĂ” se constituie într-un „Omagiu de suflet” adus marelui etnosof și gânditor privind valorile perene și specificul românesc, amenințate de tăvălugul globalismului. Bunăoară, Iordan Datcu scria, printre altele, despre „modelul” catalizator Mircea Eliade, căruia Petru Ursache i-a deslușit „sistemul mitologic” (componenta cosmogonică și cea antropologică), din perspectiva sacrului, analizând toate „nivelurile definiției” (mitului) și conchizând că „mitul este povestea unei faceri și o narațiune sacră”: „Conturarea profilului lui Mircea Eliade a necesitat și schițarea portretelor modelelor sale formatoare, a personalităților elective Mihai Eminescu, B. P. Hașdeu și Constantin Brâncuși” (Iordan Datcu, Petru Ursache, Eikon, București, 2016, pp. 68-79). Același autor, cel dintâi monografist („o suis generis monografie” – Leonard Gavriliu), considera lucrarea „Istorie, genocid, etnocid” (2019) „o carte pentru neuitare” (pp. 137-140). Scriind și noi despre această carte zguduitoare, observam că savantul etnolog, esteticianul și istoricul literar „readuce în atenție «tema martiriului» care l-a obsedat pe autor încă din anii tineri, el însuși străbătând «infernul» unei epoci în care abuzurile de orice fel și amputarea morală deveniseră politică de stat. Conștient că «drepturile omului implică necesar și logic drepturile neamului, adică adevărul general uman, același pentru toți, împotriva comunismului distrugător de lume și de istorie», gânditorul Petru Ursache a militat pentru o analiză profundă a mecanismelor istoric-sociale și politico-ideologice, ce-au permis monstruozitatea unui simulacru de organizare statală, captivă unei rețete totalitare de import și total străină de tradiția românească, generând o societate pe măsura imposturii ideologice cu punct de plecare în «Scriptura stalinistă» (cum aprecia L. Baga în romanul „Luntrea lui Caron”), cu racilele ei prelungindu-se până dincolo de revoluția postdecembristă. Mai concret, după «crima istorică de la 23 august – 12 septembrie 1944», a început procesul de comunizare a României în expectativa unui Occident către care se îndreptau, în zadar, speranțele rezistenței românești. Toată această «radiografiere» lucidă și plină de avertismente amare o întâlnim în cartea lui Petru Ursache, a cărei primă ediție a apărut în 2010, urmată de cea din 2017, iar acum, într-o ediție integrală, la Editura Eikon, în 2019, 582 p.” (România totalitară: „Istorie, genocid, etnocid” de Petru Ursache, pp. 41-44, în „Portal-MĂIASTRA”, XV, nr 3/60, 2019).
Sau scriind despre „Pulberea de aur” (2020), în eseul „Petru Ursache – Omul bun al culturii românești”, conchideam: „Iată-l, așadar, și în această a 16-a carte postumă, pe profesorul și gânditorul Petru Ursache drept un spirit de asumată altitudine intelectuală, mereu într-un dialog nemijlocit și analitic cu marile valori culturale ale neamului românesc, apărător intransigent al tradițiilor culturale într-o tulbure actualitate, spirit de veghe la hotare culturale de neam românesc, analist etno-folclorist (și în varii domenii conexe) de limpezimi academice, cu o mirobolantă dezvoltare a ideilor, scriind cu cerneala de suflet a credibilității și cu conștiința unui nepătat românism./ În neașezatele vremuri ce le trăim, călăuzitoare fie-i amintirea!” (Ib., nr 4/2020).
Albumul documentar de față cuprinde articole (cronici, recenzii, evocări, însemnări) ale unor autori prezenți și în lucrarea de profil precedentă: Paul Aretzu, Iordan Datcu, Gheorghe Grigurcu, Cornel Nistea, Marin Ifrim, Ioan Cr. Teșu, Mircea Popa, Adrian Dinu Rachieru, Valeria Manta-Tăicuțu, Remus-Valeriu Giorgioni, Leonard GavriliuVasile Gogea, Lucian Mănăilescu, Ion Lazu, Alexandru-Ovidiu Vintilă șamd.
Există și nume de cronicari noi, precum Dan Anghelescu, Lorena Craia, Ana Dobre, Iulian Chivu, Zenovie Cârlugea, Ion Țicalo, Vladimir Udrescu, Lucian Vasiliu, Sterian Vicol, Paula Romanescu, Florentin Popescu, Virgil Rațiu, Dumitru Ungureanu ș.a. Precum prezentă este și Magda Ursache cu mai multe articole, în cele două cărți, precizând într-un „Epistolion” din recenta culegere-album: „Am încercat în tot timpul ăsta, de aproape zece ani, să nu pun pe umerii prietenilor o povară grea: moartea lui și durerea mea. Însă ei n-au dorit să mă lase singură.”
Nu, Magda Ursache, nu ai fost și nu vei fi niciodată singură, nici în privința operei tale, dar mai ales în admirabilul „omagiu de suflet” pe care îl aduci, iată, la zece ani de la despărțirea de „Cărturarul cu privire albastră” / „Omul Bun al Culturii Românești”, a cărui statură este mereu trează și mereu în strălucire la hotarul valorilor și spiritualității românești, răspunzând, prin întreaga sa viață și cu toată opera, în acest început de mileniu III globalizant, unor mari provocări, incitări, reașezări ideologice și doctrinare…
Zenovie Cârlugea