Poetul, romancierul și filozoful din Lancrăm, Lucian BLAGA s-a căsătorit, în 1922, cu frumoasa bănățeancă din Lugoj, Cornelia BREDICEANU, căreia-i dedică volumul de debut Poemele luminii (1919). Cornelia – soția sa a fost inspiratoarea multor volume lirice cu tematică erotică, iar realizările poetice rezonează în elevate plăsmuiri metaforice:
„Frumoaso,/ ți-s ochii-așa de negri, încât seara/ când stau culcat cu capu-n poala ta/ îmi pare/ că ochii tăi adâncii sunt izvorul/ din care tainic curge noaptea peste văi/ și peste munți și peste șesuri/ acoperind pământul/ c-o mare de-ntuneric/ Așa-s de negri ochii tăi,/ lumina mea.//
Poezia constituie una dintre cele mai încântătoare ale literaturii române și universale. Inspiratoarea acesteia, Cornelia, a fost numită – datorită frumuseții ei ebenii – „bujorul negru”, cu ochii prelinși din Izvorul nopții. Lirica Dorul o secondează printr-o altă încropire sentimentală, cuprinsă într-o seducătoare metaforă: ”Setos îți beau mireasma și-ți cuprind obrajii/ cu palmele-amândouă, cum cuprinzi în suflet o minune…”// etc.
Cornelia, după mărturisirea fiicei lor, Dorli Blaga, a tolerat cu o generozitate admirabilă existența a patru muze în viața poetului: Domnița Gherghinescu-Vania, Coca Rădulescu, Eugenia Mureșanu și Elena Daniello. Fiecare l-a inspirat și fiecare a beneficiat de dedicații discrete, ca motivație pentru a-și întreține o anumită stare sentimentală, generatoare de creativitate. Cu acestea a avut corespondențe, conferind farmec biografiei lui Blaga, ornamentând cu floricele variate stilul poetic. Iese în evidență sensibilitatea a celui care în nicio fotografie nu zâmbește, fiind auster, cu ținută de sfinx, serios și sobru.
Mărturisește Dorli: „cred că totuși, o perioadă de timp, tata a fost îndrăgostit de fiecare dintre ele”. Iar Cornelia, cea care i-a vegheat liniștea până la orizontalizare, avea să spună că ”tot în brațele mele Lulu va muri”, fiind înmormântați alături, amândoi, în cimitirul Bisericii din Lancrăm.
Volumul Nebănuitele trepte este inspirat de „profesoara de energie”, Domnița Gherghinescu – Vania, o brașoveancă frumoasă, traducătoare din franceză și o femeie adorabilă, inteligentă și sentimentală („femeie cu cap frumos, inteligentă, îndrăzneaţă şi ambiţioasă”). Corespondența și relația dintre Lucian și Domnița a durat șapte ani (1941 – 1948), iar Cornelia, la fel și poetul Dumitru Gherghinescu – Vania au asistat cu condescendență la spectacolul poetic al relației lor erotice. Domnița din Țară bârsană îi stimulează, ca muză, multe creații, dintre care selectăm o închipuire din lirica Ardere: „Al seminției mele cel din urmă sunt./ Pumn de lumină, tu – pumn de pământ. Tu rodie,/ Tu, floare mie, cu parfum de zodie,/ Unde și când găsi-voi singurul cuvânt/ În cercul nopții să te-ncânt?//
Să revenim la ELENA DANIELLO, medic stomatolog, căsătorită cu universitarul dr. în medicină Leon Daniello, specialist în boli de plămâni, membru corespondent al Academiei Române. Corespondența dintre Elena și Lucian a fost publicată prin grija Helenei, fiica medicilor Daniello, ea însăși medic dr. stabilit în Germania. Implicarea lui Ilie Rad este esențială pentru alcătuirea volumului de 320 pagini, intitulat „Lucian Blaga. Plin mi-e sufletul meu de tine, plin. Scrisori către Elena Daniello” (Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2023). Ilie Rad, filolog, universitar la Babeș-Bolyai, jurnalist, membru al UZPR și al USR, a realizat un volum riguros (în colaborare cu Helene Rodica Daniello), foarte bine structurat, a conceput o amplă prefață și s-a bazat pe bibliografie și pe fotografii, spre a evidenția, cum se cuvine, valoarea scrisorilor, dar mai ales demnitatea unei relații sentimentale dintre doi superbi intelectuali. Sunt 129 de scrisori, care de care mai ademenitoare la lectură și care punctează virtuțile iubirii la vârsta senectuții, capacitatea acestui sentiment de a genera creație și de a fi terapie de suflet. Ca și în cazul Domniței, comportamentul soților (Cornelia și Leon) a fost demn și tolerant față de această „prietenie amoroasă” („muzele sunt o necesitate pentru poeți”, susține Cornelia). Se crede că personajul Ana Rareș din romanul postum a lui Blaga, Luntrea lui Caron, preia trăsăturile Elenei, iar multe poezii sunt consecința înflăcărării sentimentale a lui Blaga, aflat într-o agresivă presiune politică. Eu știu, spune Lucian (1953), ”că timpul pierdut cu femeia iubită este cel mai rodnic pentru toate timpurile”. Când stă cu iubirea e înălțare, când lipsește e cădere. Traducerea lui Faust a lui Goethe, a celor 12 mii de versuri lungi, o face la sugestia Elenei. Alte lirice sunt inspirate și dedicate Elenei: Risipei se deda florarul, Greierușa, Cântec sub stele, Vară de noiembrie, Portret, Pădureanca etc., iar Ilie Rad afirmă că întregul ciclu Cântecul focului are aceeași dedicație și inspirație. A fost o relație „de uniune spirituală”.
De ce sunt importante scrisorile (și corespondența) dintre cei doi? Acestea mărturisesc și justifică multe crâmpeie din ultimii ani din viața și activitatea lui Blaga, exclus din învățământ, amenințat cu încarcerarea, cu interdicția de a publica și interzicerea operei filosofice de la lecturi, cu umilințe și privațiuni; a fost o perioadă a „ofilirii progresive a sentimentelor cuplului marital, ca o eroziune ce lasă în urmă vremea reveriilor inspiratoare” (Anca Sîrghie, citată de Ilie Rad). Aflăm că Elena i-a fost alături, vizitându-l permanent la spital înaintea morții.
Riguros și după metoda istoricului literar, Ilie Rad oferă toate relațiile cunoscute despre contextul iubirii dintre Lucian și Elena, relevabil prin intermediul corespondenței. Astfel, din cele 129 de scrisori publicate, 107 sunt inedite, iar 101 sunt adresate Elenei, care le-a păstrat prin transcrierea în mai multe caiete. Să lecturăm pe sărite din scrisori, selectând câte un fragment relevant:
1950: „Și totuși, un incendiu s-a iscat în Gura Râului odată, un incendiu pe care nimeni și nimic nu avea să-l mai stingă…El și ea își căutau ceasul, ce li s-a fost cândva sibilinic promis…Și în ocolul lor magic și subt veghea tuturor, satul s-aprinse. Din nimic. Dintr-o rază de lună”. (În „Cântecul focului”, Blaga poetizează: „Îmi spui: Nimic nu s-aprinde, și nimeni, de-o rază de lună” (Opere, vol. II), continuând: „Altfel noi ardem, iubito… noi ardem, ah, cu cruzime-n văpăi,/ mistuindu-ne unul pe altul”.//)
1952: „Pentru mine a fost Anul împlinirii. Anul creațiunii. Tu – bucuria mea. Tu – frumusețea mea. Tu – vraja mea. Tu – boala mea. Tu – moartea mea. Tu – înălțarea mea” (p. 85). 1953: „Îți mulțumesc, sărutând în gând conturul umbrei tale, pe iarba din grădina dintre ziduri”… (vezi și poezia Unde un cântec este);
1954: „Să știi că plec foarte, foarte plin de dragoste și sfâșiat de dragoste. Dar orice drum al meu – merge spre tine. Nu mai trăiesc decât prin Tine și pentru Tine” (p. 97); „N-a existat însă niciodată o muză, care să-și poarte poetul prin toate aceste împărății…”, iar afirmația este precedată de întrebarea: De ce te iubesc?”;
1957: „Adu-ți aminte, îndelung și stăruitor, de cel ce te iubește mai presus de orice” (p. 128);
1959: „Te iubesc ca totdeauna și mai tare decât oricând” (p. 147).
În fine, ajun să caut fragmentul de scrisoare reprodus în titlul volumului: „Plin este sufletul meu de Tine, plin” (30 aug. 1951, scrisoare expediată din Cluj spre Gura Râului), care se încheie astfel: ”Bucură-te, inimă, bucură-te! Bucură-te că ți-a ieșit în cale îngerul!”. Îngerul, adică obsesia, focul, pasiunea” (p. 58), amintind de „Bucură-te, floarea mărului, Bucură-te și nu te speria de rod”.
Nu mai sunt multe de spus. Fragmentele din scrisori sunt parcă ale unui adolescent, îndrăgostit pentru întâiași dată. Iar liricele izvorâte dintr-un asemenea alean tineresc au prospețimea emoției crude, a sufletului hrănit cu dorul iubirii și alimentat de o dragoste deplină. Cartea se citește ca un roman epistolar, în care cititorul redescoperă o fremătătoare iubire și o pasională corespondență între adorabili îndrăgostiți de miracolul clipei creației.
Anton ILICA