◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.04.2024

O zi ca o ţară…

1 decembrie e mai mult decât o filă de calendar, e o ţară.

Şi e firesc ca în această zi consângeni din toate locurile populate de români să dorească să ajungă în capitala tuturor românilor.

„Veniţi, români, veniţi la Alba Iulia, în cetatea Marii Uniri!”, ne îndeamnă imnul oraşului, în care s-a constituit România Mare.

Ion Mărgineanu, fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, a făcut pe jos drumul de la Chişinău la Alba Iulia.

Începând cu 1 noiembrie şi până la 1 decembrie 2018 a parcurs cei peste 500 de kilometri în 30 de zile.

Pe ger, pe ninsoare, pe vânt, pe lapoviţă, teme­rarul călător a stabilit drumul înaintaşilor săi de la 1918 care, pornind din diferite provincii istorice, au ajuns atunci la Alba Iulia ca să se bucure împreună.

Basarabeanul nostru a ţinut să-i elogieze astfel pe cei care au întins graniţele ţării până unde răsună graiul românesc.

Şi să amintească şi astfel că acest 1 decembrie nu i-a găsit pe toţi românii în aceeaşi ţară, precum se întâmplase în acel an norocos 1918.

Ce l-a pornit la drum pe Ion Mărgineanu la cei 77 de ani ai săi?

Dragostea de Neam, Dorul de Ţara Reîntregită, Visul de a ne şti Împreună.

„Mi-am făcut mulţi prieteni, o ţară întreagă. Am cunoscut mai bine ţara şi oamenii ei”, afirmă acesta.

La 1 decembrie 2018, Ion Mărgineanu a ajuns la Alba Iulia. La porţile vechii cetăţi voievodale, unde a fost salutat de tulnice, basarabeanul nostru a înge­nuncheat şi a sărutat pământul sfânt al Transilvaniei. La fel procedaseră şi înaintaşii săi, membri ai dele­gaţiei basarabene, sosiţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia la 1 decembrie 1918.

„Nu ne rămâne decât să aşteptăm bicentenarul, când sunt convins că Basarabia va fi împreună cu Ţara, la un alt 1 decembrie, care ar fi şi al ei”, îmi spune cu umezeala bolţii transilvane reflectate în pri­virile sale Ion Mărgineanu, la Congresul Spiritualită­ţii Române unde ne-am întâlnit.

1 decembrie trebuie să ne unească aşa cum a unit generaţiile de acum un secol.

Asta e credinţa lui. Asta e şi cre­dinţa noastră.

A celor pes­te 3 milioane de basarabeni, care suntem gata să pornim pe jos la Alba Iulia, pre­cum profesorul Ion Mărgineanu, doar ca să ne ob­ţinem dreptul de a locui în una şi aceeaşi Ţară cu urmaşii înaintaşilor de la 1918, care au ctitorit atunci o Ţară întinsă şi frumoasă, ca să se bucure şi Dum­nezeu.

De ce nu l-am mai bucura o dată, fraţii unindu-se cu fraţii şi nădejdile noastre unindu-ni-le cu nădejdi­le celor care ne aşteaptă Acasă în Sfânta Românie?!

 

Nicolae Dabija

6 decembrie 2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *