Jurnalista rusă Irina Slavina, editor la o mică publicație independentă, și-a dat foc, vineri, în fața unui sediu al Ministerului de Interne din Nijni Novgorod, după ce poliția i-a percheziționat apartamentul și i-a ridicat computerul și documente, arată BBC.
Cu puțin timp înainte de gestul extrem, Irina Slavina a scris pe Facebook: „Vă rog să dați vina pe Federația Rusă pentru moartea mea”. Autoritățile au confirmat că trupul ei a fost găsit cu arsuri grave.
Înainte să moară, Slavina a povestit că poliția i-a intrat în apartament joi pentru a căuta materiale legate de grupul pro-democrație Open Russia. Polițiștii i-au confiscat computerul și documente.
Jurnalista rusă și-a dat foc pe o bancă din strada Gorky, unde se află biroul Ministerului de Interne din orașul Nijni Novgorod.
Într-o înregistrare video, un bărbat este văzut în timp ce aleargă spre femeie pentru a ajuta la stingerea flăcărilor. Ea îl împinge în mod repetat în timp ce el încearcă să-și folosească haina pentru a opri focul, înainte ca ea să cadă în cele din urmă la pământ, scrie BBC.