Ochii bătrânilor
Ochii bătrânilor sunt plini de tristețe. O tristețe profundă în care s-au coborât toți anii lor. Îi observ peste tot: pe stradă, în biserici, magazine, spitale, speriați de singurătate. Iar cei care sunt mai puțin singuri, își așteaptă nepoții la poarta vreunei școli. Aceștia le mai pot dărui câte un zâmbet. Însă acesta durează până urcă-n primul troleibuz. Acolo se așează pe-un scaun și se concentrează la tristețea lipită de geamul murdar. Și se lasă tăcere. Tăcerea aceea care nu are niciodată nimic de spus, dar care știe să provoace…