După cum am menționat în articole anterioare, precum: „Seară japoneză la Ploiești”, „Bijin-Ga, expoziție de stampe japoneze la Ploiești”, „Hanami – Sărbătoarea Florilor de Cireș”, cultura japoneză începe să fie cunoscută din ce în ce mai mult în România.
Una dintre modalitățile de promovare și însușire a acesteia în țara noastră o constituie și Proiectul „Kimono Society Ro”, inițiat de Flavia Tomescu Sasaki, în colaborare cu Alina Bastet și Andrea Voiculescu, cu scopul de a crea o comunitate a iubitorilor de kimono și estetică japoneză și de a educa lumea despre arta purtării kimonoului.
Flavia Tomescu Sasaki este ghid în euritmie și studentă de kitsuke în cadrul Școlii „Kobayashi Toyoko Kimono Gakuin”, având deja primul examen de kitsuke promovat. Este căsătorită cu un japonez, a îmbrăcat singură un kimono de tip yukata la propria cununie civilă, a mers în Japonia, a primit multe kimonouri de la soacra sa și și-a propus să învețe tehnica îmbrăcării kimonoului și să-i învețe și pe alții.
Alina Bastet este artist plastic, profesoară de pictură ca terapie și are acreditarea de consilier în dezvoltare personală și în curs alte formări de terapie. Este pasionată de arta niponă, de cultura niponă și de kimono/kitsuke.
Andreea Voiculescu, o tânără pasionată de kimono, lucrează în cadrul unei corporații, dar ar vrea gradual să își dezvolte pasiunea pentru artă și estetică asiatică.
Prima activitate din cadrul proiectului s-a desfășurat la Gelateria „Dolci Coni” din București, cu scopul de a educa despre arta îmbrăcării kimonoului, „kitsuke”.
Mentorul activității a fost doamna Eiko Ta Sensei, de origine japoneză, stabilită în România de aproximativ 20 de ani, profesoară de kitsuke, de limba japoneză, de caligrafie și de origami.
Evenimentul de la Gelateria „Dolci Coni” a început prin rostirea de alocuțiuni de către organizatoarele acestuia și de către doamna Eiko Ta Sensei.
Au fost prezentate scopul proiectului, un scurt istoric al kimonoului, al diverselor tipuri de kimonouri și de obi-uri, purtarea kimoului astăzi în Japonia.
Doamna Eiko Ta Sensei și-a exprimat mulțumirea că în România multe persoane sunt atrase de această vestimentație tradițională japoneză și că scopul dumneaei este de a-i învăța să o îmbrace singuri și să o poarte la diferite evenimente, precum ceremonia ceaiului etc.
Andrea Voiculescu are și un proiect propriu, prezentat pe Instagram, al cărui scop „este de a crea un spațiu în care lumea să cunoască profunzimea culturii care stă la baza chimonoului, să poată învăța frumusețea autentică a îmbrăcării acestuia, să se adâncească în istoria sa bogată și să aprecieze semnificația sa culturală”.
Relația ei cu kimonoul a început la British Museum unde a fost atrasă de eleganța și designul lui.
Pentru o mai bună cunoaștere a kimonoului, în timpul acestui eveniment, organizatoarele lui au purtat diferite feluri de kimonouri.
Cele trei tinere pasionate de arta purtării kimonoului i-au adus mulțumiri doamnei Sensei pentru lecțiile pe care le-au primit de la dumneaei.
A urmat o demonstrație de kitsuke (îmbrăcarea kimonoului), susținută de doamna Eiko Ta Sensei.
După cum știm deja de la celeltate activități cu profil cultural japonez, un kimono este alcătuit din mai multe părți: una exterioară, sub formă de halat petrecut, o cămașă pe dedesubt, numită nagajuban, un obi „centură lungă de aproximativ 3,5 metri, un obi-aghe, „o eșarfă care se așază peste obi” și accesorii.
Există multe mai multe tipuri de kimonouri, în funcție de statutul social al celui care îl poartă, de vârstă, de anotimp, de eveniment: Furisode, Shiromuku, Tomesade, Kuro Tomesade, Tsukesage, Yukata, Mofuku, Haori.
Cel mai cunoscut și folosit Obi Musubi (node obi) este O-Taiko Musubi.
Numai pentru Furisode pot fi amintite: Fukura suzume musubi (obi vrăbiuță), Bunko musubi ( funda cu laturile lăsate /pliate),Tateya Musubi (funda pe diagonală), Extra: kawari musubi.
Un moment important în îmbrăcarea kimonourilor este Seijin Shiki, majoratul tinerilor care împlinesc vârsta de 20 de ani. Fetele îmbracă acum furisode, un kimono foarte prețios, din mătase foarte fină, cu mânceci lungi.
După cum a reieșit din demonstrația doamnei Sensei, îmbrăcarea unui kimono presupune respectarea anumitor reguli: chimonul trebuie să acopere foarte bine corpul, pentru persoanele în viață partea stângă se petrece peste partea dreaptă, pentru cele decedate, invers, gulerul trebuie să acopere bine gâtul, să nu se vadă pielea, mai ales pentru persoanele tinere, o adâncitură mai mare poate să fie în spate, kimonoul trebuie să fie strâns pe corp, sub narajugan unele persoane pun prosoape. Reguli speciale sunt și pentru fixarea obi-ului, efectuarea nodurilor, efectuarea fundei și fixarea perniței de la spate, alegerea textilelor, armonizarea printurilor și a motivelor.
Pentru o persoană experimentată îmbrăcarea unui kimono durează aproximativ o jumătate de oră.
După cum s-a putut observa, îmbrăcarea unui kimono presupune o pregătire teoretică și practică foarte serioasă, îndemânare, respect și atașament față de cultura japoneză, față de kimonouri și față de persoana care trebuie îmbrăcată.
Specificul cultural japonez a fost reliefat și de către alte obiecte prezente în expoziție: ikebana confecționată de Daniela Anca Turdean, profesor la Școala „Sogetsu” România, specializată la Sofia și la Roma; gheișe origami, create de Antonio Vasile, elev la Colegiul Național „Ion Creangă” din București; printuri de pe tablourile Alinei Bastet, care pictează gheișe.
Doamna Eiko a oferit participanților „maki sushi”, o mâncare japoneză, de forma unui rulou, preparată din orez, avocado, pește, îmbrăcate în alge. Gelateria „Dolci Coni” a pregătit înghețată cu matcha – „frunze de ceai”.
Activitatea s-a încheiat în acordurile muzicii japoneze interpretate la instrument de către tânărul Sasaki, soțul Flaviei Tomescu Sasaki, inițiatoarea proiectului.
Elena Trifan