◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro30.05.2024

Conferențiar Florina-Maria Băcilă, Universitatea de Vest
din Timişoara: „Scriu bine mulți tineri ancorați în diverse domenii; cred că ar trebui încurajați”

Doamna Florina-Maria Băcilă este – din 23 septembrie 2019 – conferențiar doctor la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Departamentul de studii româneşti, Colectivul de limba română. Dincolo de titlul academic, este o persoană deosebit de atașată de locurile natale, un neobosit căutător de comori ale spiritului românesc, pe care le conservă prin scris și le prezintă cu însuflețire celor interesați.

În cele ce urmează, vă propun să descoperiți personalitatea doamnei conferențiar universitar doctor într-un interviu care îngemănează experiența didactică cu predilecția pentru scris și cercetare culturală.

 

– În ce cadru vă simțiți în largul dvs. – conferențiar universitar doctor, scriitor sau publicist?

– Ipostaza pe care o simt cel mai aproape de sufletul meu este aceea de dascăl. E adevărat că ascensiunea profesională în mediul universitar implică parcurgerea anumitor etape, în urma căreia se obțin gradele didactice, dar, dincolo de ele, rămâne profesorul – omul de la catedră care îi învață pe copii… să învețe: ce, cum și, mai ales, de ce. Pe de altă parte, nu mă consider scriitor în sensul restrâns al termenului, deși am „cochetat”, în mai multe rânduri, cu eseistica și chiar cu ideea de a scrie proză. Experiența de publicist îmi este de mare ajutor în activitatea de editare a textelor și în impunerea exigenței inclusiv atunci când vine vorba despre elaborarea propriilor studii și articole, în vederea publicării. De altfel, în pofida prejudecăților care îl asaltează astăzi din ce în ce mai puternic, se cuvine ca universitarul să fie, mai întâi, dascăl, apoi cercetător dedicat muncii fără astâmpăr și, simultan, om al comunității, unind fervoarea și sensibilitatea ei cu solemnitatea mediului academic. Tocmai de aceea mă bucur enorm ca, din când în când, să mă pot simți în largul meu de… om.

– Implicarea dvs. deosebită în activitatea didactică se datorează moștenirii de familie?

– Cred că implicarea aceasta derivă, în primul rând, din buna rânduială pe care Făcătorul a toate ne-o așază pe firul vieții. Omenește vorbind, vă mărturisesc că refrenul care mi-a însoțit răspicat, fără ezitare, copilăria și adolescența a fost: „Când voi fi mare, vreau să mă fac profesoară de română și să scriu cărți!”. Visam să ajung cândva studentă la Litere, ca să fiu aidoma celor doi admirabili profesori ai mei de limba română din gimnaziu (Irina Frîncu) și din liceu (Iosif Băcilă), adică să am o profesie care presupune dăruire și sacrificiu de sine, să le ofer celorlalţi câte ceva din cunoştinţele, strădaniile şi trăirile proprii. Sigur, am preluat ce am socotit că mi se potriveşte de la mai mulţi dascăli din ciclurile şcolare pe care le-am urmat, am încercat să adaptez la trăsăturile personalităţii mele ceea ce mi s-a părut demn de reţinut şi de pus în practica didactică.

– Ce v-a determinat să vă dedicați studiului limbii române?

– Dintotdeauna am iubit frumusețea limbii române și, chiar dacă, în copilărie, nu o conștientizasem în ansamblul ei, m-au fermecat prilejurile de a o descoperi în formele și în sensurile cuvintelor care alcătuiesc lumea fascinantă a proverbelor, a ghicitorilor, a poveștilor, a basmelor și a poeziilor sau a romanelor pe care, mai târziu, le-am citit cu sufletul la gură. La maturitate aveam să înțeleg că adevărata provocare (și bucurie) legată de studiul limbii române o constituie faptul că ea nu se rezumă, în sine, la asimilarea (aridă a) unor reguli, definiții și clasificări, ci înseamnă bogăție și diversitate, nuanțare și plasticitate, savoare și încântare a minții, a condeiului și a sufletului.

– Când s-a produs legătura cu poezia religioasă?

– Am urmat studiile liceale în anii ՚90 ai secolului trecut, când în programele și în manualele școlare se introdusese analiza operelor unor autori care au scris și poezii reprezentative de o asemenea factură. Fiind un domeniu de anvergură insuficient explorat, lirica mistico-religioasă m-a atras, de-a lungul timpului, îndeosebi prin aceea că unii dintre poeți sunt mărturisitori ai unor experiențe dramatice parcurse în universul carceral, prin intermediul cărora au reușit să cunoască eliberarea interioară și esența legăturii cu Divinitatea. Acum câțiva ani am început să citesc versurile lui Traian Dorz, moment de la care am inițiat un studiu sistematic al creației sale, concretizat deja prin publicarea a două volume și a zeci de articole care abordează limbajul poeziei dorziene în contextul spiritual și istoric în care ea a fost creată.

– După opinia dvs., în ce constă valoarea unei opere literare?

– Revin la ceea ce am mai afirmat: dacă nu picură har de Sus în călimara minții și a inimii unui condeier, valoarea scriiturii lui nu poate fi autentică sau durabilă. Mesajului solid și plin de sens al unei opere – care trebuie să fie, așadar, unul constructiv – i se alătură, în mod firesc, suma unor fericite zbateri și stăruințe pentru a putea birui „neajungerea limbii” în actul scrisului și pentru a găsi cea mai potrivită expresie, aptă să exprime convingător intenția autorului, inclusiv prin prisma laturii formale a textului.

– Ce ne puteți spune despre ce se scrie în zilele noastre și mai ales, cum se scrie?

– În general, în zilele noastre se scrie din abundență, uneori – chiar excelent, însă nu totdeauna așa cum se cuvine. Scriu bine mulți tineri ancorați în diverse domenii; cred că ar trebui încurajați și, deopotrivă, îndrumați în a-și reda opiniile, gândurile, trăirile. Aici intervine rolul hotărâtor al celor meniți să-i deprindă cu exprimarea corectă, coerentă, argumentată şi, mai ales, să-i învețe cum (și de ce) să privească mereu (şi) dincolo de cuvântul propriu-zis. Acesta e rostul tainic și perpetuu al profesorilor și, largo sensu, al intelectualilor – cei pe care poetul Traian Dorz îi numește (într-o manieră concisă și, în aceeași măsură, expresivă) „făclieri de slove şi cuvinte”.

Care ar trebui să fie reperele identitare ale spiritualității românești?

– În primul rând, dimensiunea creștină a sacralității, a credinței nealterate în atotputernicia Creatorului și în atotștiința Lui; apoi, specificul nostru național, frumusețea valorilor culturale perene, oamenii de seamă care au amprentat definitoriu ființa românismului în atâtea veacuri și sfere de activitate, realizările lor inegalabile, modelele de implicare și de perseverență vrednice de urmat ale predecesorilor, în pofida efemerității inerente condiției umane și a vremurilor adesea neprielnice.

– Cum este viața culturală la Timișoara și cum se vede din capitala Banatului în alte părți?

Cultura bănăţeană (foarte bogată și variată) are prilejul de a se dezvolta într-un mediu multietnic şi multiconfesional, fapt ce se repercutează, într-un anume fel, chiar asupra vieții cotidiene. Ea va dăinui prin oameni dedicaţi cu mintea, cu sufletul, cu tot ce se poate pune în slujba multiculturalităţii din acest spaţiu românesc. Marile înfăptuiri pe tărâmul amintit îşi au obârşia în actul cultural „în miniatură”, săvârşit acolo unde se creează emulaţii în jurul unor publicaţii de gen sau al unor cercuri cu asemenea preocupări permanente.

– Ce impresie v-au lăsat participările la diverse manifestări culturale organizate local, național și internațional?

– Consider că participarea la manifestările culturale organizate (sub imperiul temeiniciei și al probității intelectuale) pe plan local, național sau internațional ne ajută pe toți cei interesați să păstrăm contactul direct și constant cu aparițiile editoriale de ieri și de azi, cu inițiativele și cercetările semnificative ale celor cu care putem fi împreună în atari împrejurări. Relația cu ceilalți oferă, nu o dată, motive de reflecție, ba chiar înlesnește identificarea și fructificarea unor soluții inedite pentru viitor, bucuria validării propriilor opinii și a unei veritabile reuniri sub auspiciile intereselor spirituale comune. Așadar, rămâne dorința vie a întâlnirilor și a împărtășirilor, a schimbului de idei și sugestii, a dobândirii unor experiențe de neuitat în plan personal și profesional.

– Aveți o recomandare cu privire la o mai bună vizibilitate a culturii române la ea acasă, dar și peste hotare?

– Poate că o mai bună vizibilitate a culturii române în țară și peste hotare depinde, în bună măsură, de o susținere materială adecvată, dar, în același timp, cred că e foarte important ca cei ce activează în această sferă să se cunoască între ei și, atunci când este posibil, să se sprijine unii pe alții în ceea ce fac, să inițieze, să continue și să intensifice orice gen de colaborări fructuoase. Tocmai în acest context merită semnalată necesitatea unui efort colectiv, întreprins de instituții de profil, de personalități ale culturii române, dar și de tineri aflați la început de drum, în vederea valorificării, prin diferite mijloace și oportunități, a patrimoniului cultural național.

 

 

Angelica-Telica Herac/UZPR

(Revista UZP, nr. 33/2024)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *