Discriminarea elogiată ca toleranţă la cel mai înalt nivel politic
Studiu apărut cu acordul autorului care doreşte să-şi păstreze anonimatul. (Redacţia) „Eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul….”. (Mihai Eminescu) La începutul anului 2018, jurnalistul Dorin Suciu semnala, prin mai multe publicaţii, un comunicat al Preşedintelui României, dl. Klaus Iohannis, transmis vineri, 12 ianuarie 2018, cu prilejul împlinirii a 450 de ani de la Edictul de la Turda din 1568, care ar fi recunoscut libertatea religioasă în Transilvania: „Se împlinesc 450 de ani de la postularea la Turda, pentru prima dată în lume, a principiului libertății religioase. Tuturor celor care văd în…