Neuitare și prețuire
Îndurerată familie, Întristată adunare, Costa, bunul meu prieten, frate mai mai mare, în acest moment între noi picură liniștea, iar tăcerea atât de grăitoare îmi răscolește lungul drum prin lumină și prin întuneric, parcurs de atâtea ori împreună; iată-mă ultima dată aproape de tine, dar atât de departe încât nu ne mai auzim. Eu în lumea pe care ai părăsit-o, tu în lumea pe care abia începi să o cunoști, iar din acea lume dacă ar fi posibil mi-ai răspunde prin versul eminescian: bătrâne, nu credeam să-nvăț a muri vreodată!…