Bunătatea înstrăinată
În această dimineaţă de septembrie, bunătatea a ieşit plângând din sufletele noastre şi a plecat în lume. Nu ştie nici ea încă unde va merge. Poate-n munţi, poate undeva în vreo pădure sau în vreo peşteră. Iar decizia ei se datorează nouă, celor care o ignorăm în fiecare zi şi ne-am umplut inimile cu atâta grăsime, aşa încât nu mai are putere să respire în noi. Am întristat-o cu răutatea şi ura, cu invidia şi necredinţa. Şi atunci, cum ar putea să ne mai suporte, dacă am ajuns să nu…
