◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro16.07.2024

De Ziua Limbii Române la ceas aniversar!

„Trăiască frumoasa şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie.” Ion Luca Caragiale

De  Ziua Limbii Române, nu putem să nu ne amintim de Titu Maiorescu- îndrumător al culturii și literaturii române. Primul semn că iubim și respectăm neamul acesta este să îi învățam limba, să i-o cultivăm, să nu o siluim!

Limba română  este o limbă indo-europeană, din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice. Printre limbile romanice, româna este a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei și italienei.  Din motive de diferențiere tipologică, limba română mai este numită în lingvistica comparată limba dacoromână sau dialectul dacoromân. De asemenea, este înregistrată ca limbă de stat atât în România cât și în Republica Moldova, unde circa 75% din populație o consideră limbă maternă (inclusiv sub denumirea de „limba moldovenească”).

Limba română este vorbită în toată lumea de 28 de milioane de persoane, dintre care circa 24 de milioane o au ca limbă maternă. Din numărul total de vorbitori, peste 17 milioane se află în România, unde româna (dialectul dacoromân) este limbă oficială și, conform recensământului populației din 2011, este limbă maternă pentru peste 90% din populație. Limba română este una dintre cele șase limbi oficiale ale Provinciei Autonome Voivodina (Serbia). De asemenea este limbă oficială sau administrativă în câteva comunități și organizații internaționale, precum Uniunea Latină sau Uniunea Europeană (de la 1 ianuarie 2007).[1]

„Câtă limbă română a rămas în Basarabia, ar putea s-o învețe ușor și rusul.” Grigore Vieru

Titu Maiorescu –  Studiile făcute la Brașov, Viena si Berlin, doctoratul in filozofie si licența in drept, la Paris, definesc performanta formarii unei personalități complexe.   Ca rod al discuțiilor de la Junimea, se nasc studiile maioresciene, dintre care: “Despre scrierea limbii române”, “O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867”, “Asupra poeziei noastre populare”, “Limba română în jurnalele din Austria”, “În contra direcției de astăzi în cultura română”, “Direcția nouă în poezia și proza română”, etc.

Contribuția lui Titu Maiorescu in domeniul limbii, literaturii și culturii

Titu Maiorescu

Titu Maiorescu a fost mentorul Junimii, critic literar, eseist si filozof. Contribuția lui Titu Maiorescu este foarte importanta in domeniul limbii, al literaturii, al esteticii si al filozofiei. Varietatea preocupărilor sale l-a făcut pe criticul literar Nicolae Manolescu sa afirme, ca domeniul de activitate a lui Titu Maiorescu este toata cultura.

Prin combaterea mediocrității, a lipsei de talent, Titu Maiorescu a făcut o necesară operă de salubrizare și ierarhizare a valorilor. El a desfășurat o activitate de îndrumător al culturii și a literaturii românești într-o perioadă când acestea erau amenințate de impostura și noua valoare.

 

 Contribuția lui Titu Maiorescu in domeniul limbii

-Articole despre scrierea limbii române (1866) – „În iunie 1866 am terminat cartea mea Despre scrierea limbii române a cărei idee fundamentala (partea I) o concepusem si o scrisesem în noaptea de 15-16 noiembrie 1865. Important pentru mine ca cea dintâi lucrare originala si concepută cu iuțeala fulgerului. Ultima parte, critica etimologismului, am scris-o în nopți în care mica mea Livia zăcea bolnavă de un început de holeră, când am văzut cu cea mai adânca strângere de inimă resignarea micei creaturi.”

 – Limba română în jurnalele din Austria(1868)

„Susținem dar şi vom încerca să dovedim că jurnaliștii români de peste Carpați, nu rareori, pe ici pe colo, din scăpare de vedere, ci sistematicește, după deprinderea obștească, în fiecare număr publicat de dânșii, fac greșeli neiertate în contra limbii române, introducând construcțiuni false de cuvinte, stil greoi antiromân şi mai întâi de toate o monstruoasă germanizare în expresii. Şi când vorbim de jurnaliștii români de peste Carpați, nu înțelegem pe cei obscuri, ci înțelegem pe cei de frunte şi cei mai recunoscuți, în prima linie pe cei de la Gazeta Transilvaniei, Albina, Telegraful român, Federațiunea, Foaia Societății din Cernăuți, Transilvania, pe lângă care vom cita numai în treacăt Concordia şi Familia. Recunoștința ce se datorește acestor foi pentru serviciile aduse cauzei politice a românilor austrieci nu ne poate scuti de datoria unei opozițiuni energice în contra formei cu care se prezintă; căci uşor s-ar putea întâmpla ca în rezultatul final câștigul dobândit în politică să fie cumpănit prin pierderea suferită în limbă.”[2]

 – Beția de cuvinte(1873) este titlul unui articol subintitulat “Studiu de patologie literară”, scris de Titu Maiorescu și publicat în 1873 în „Revista Contimporană”, în care satirizează fraza supraîncărcată și, prin aceasta, confuză, numind boala de care suferă flecarul “lipsă de idei”.

În „Beția de cuvinte”, Maiorescu stigmatizează excesul de vorbe goale, lipsa de idei și alte simptome pe care le enumeră: „o cantitate nepotrivită a vorbelor în comparație cu spiritul căruia vor să-i servească de îmbrăcăminte”; „întrebuințarea cuvintelor seci care produc o confuzie naivă”; „pierderea oricărui șir logic; contrazicerea gândurilor puse laolaltă”; „violența nemotivată a limbajului”. Este vorba în general de tautologie, anacolut, pleonasm, barbarisme. Beția de cuvinte la care se referea Titu Maiorescu, este o oglindă a dezordinii din mintea vorbitorilor, a lipsei de claritate, de limpezime a gândurilor. Beția de cuvinte are ca referință limba cultă românească și, mai strâns, cea a jurnaliștilor și scriitorilor.

 

-Neologismele (1881)- Într-un număr al Convorbirilor literare de pe la 1874 încercasem cea dintâi formulare a unor reguli pentru primirea şi respingerea lor, dar o încercasem numai în treacăt şi cu acel ton agresiv şi oarecum fragmentar ce eram pe atunci încă siliți să-l avem în contra numeroșilor noștri adversari. Revenind prin articolul de față la aceeași întrebare, ne propunem a studia mai de-amănuntul şi a supune la judecarea cititorilor noștri câteva principii în privință neologismelor, stăruind mai ales în susținerea acelora care nu ne par încă bine înțelese sau cel puţin nu sunt încă primite de mulţi scriitori

români. Principiile neologismelor le putem despărți în patru reguli, pe care le vom expune în paginile următoare şi vom căuta să le întemeiem.

 

-Oratori, retori, limbuți (1902) –„Atât oratorul, cât și retorul și limbutul au darul vorbirii; dar oratorul vorbește pentru a spune ceva,  retorul pentru a se auzi vorbind, limbutul pentru a vorbi. Motivul oratorului este precizarea unei situații publice, afirmarea sau combaterea unei idei, convingerea unui auditor; mobilul retorului este dorința de a trece de orator sau îngâmfarea  erudiției, sau încântarea de sonoritatea propriilor sale cuvinte; pornirea limbutului este de a se amesteca și el în vorbă oriunde și oricum. Pe orator îl stăpânește scopul, pe retor – deșertăciunea, pe  guraliv – mâncărimea de limbă. de aceea oratorul poate avea o valoare permanentă, retorul – numai  una trecătoare, limbutul – nici una.”

 

Concepția estetică a lui Titu Maiorescu nu este în întregime originală și nici unitară, adică are contradicții. Astfel Titu Maiorescu preia idei din:

  • poeticele anticității (Platon, Aristotel)
  • filozofia idealistă germană (Kant, Hegel, Schopenhauer)
  • estetică clasică romantică și realistă

Titu Maiorescu regândește aceste idei și le nuanțează personal. Meritul lui Titu Maiorescu este că a elaborat o concepție estetică spre deosebire de înaintașii săi Alecu Russo, Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu, care au exprimat păreri despre diferite probleme literare în câteva articole. Cel mai important articol în care Titu Maiorescu își exprimă concepția estetică este O cercetare critică asupra poeziei noastre (1867). În acest articol Titu Maiorescu pornește de la deosebirea fundamentală dintre artă și știință:

  • artă, frumosul, pasiuni, emoții, sentimente exprimate într-o formă frumoasă se adresează sufletului
  • știință, adevărul, idei, se adresează rațiunii

Așa se explică faptul că Titu Maiorescu respinge o poezie manifest-social, că Noi vrem pământ de G. Coșbuc, dar apreciază lirică patriotică a lui O. Goga.

Titu Maiorescu definește condițiunea ideală și materială a poeziei. Condițiunea ideală cuprinde totalitatea sentimentelor, emoțiilor, pasiunilor exprimate de poet. Condițiunea materială cuprinde cuvintele, expresiile, figurile de stil prin care poetul își exprimă sentimentele.

„ A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numește, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine, viața se trăiește.” Nichita Stănescu

 

 

Daniela Gumann, UZPR Salzburg

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *