Marea Adunare Naţională din 27 august 1989 a dat startul evenimentelor care au culminat pe 31 august 1989 cu proclamarea limbii române drept limbă de stat a RSS Moldoveneşti, la o sesiune a Sovietului Suprem, sub presiunea manifestanţilor. FOTO unitischimbam.ro
Data de 31 August este ziua în care aniversăm 30 de ani din momentul proclamării limbii române (numită oficial „moldovenească”) drept limbă de stat în RSS Moldovenească, revenirea la grafia latină şi recunoaşterea identităţii lingvistice moldo-române în teritoriul din stânga Prutului.
Leg importanţa acestui moment istoric nu doar de recuperarea drepturilor lingvistice ale populaţiei majoritare româneşti, ci şi de atingerea unui moment culminant în lupta de eliberare naţională a românilor basarabeni. Niciodată, după 1989, nu s-a mai reuşit mobilizarea a peste 700.000 de persoane în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pentru un obiectiv politic. Activismul din 1989 a basarabenilor a fost unul exemplar nu doar pentru Uniunea Sovietică a acelor ani, ci şi pentru întreaga lume. Ca amploare, ca obiective, ca manifestare, mişcarea de renaştere naţională din 1989 a fost una de nivel mondial, iar victoria ei, împotriva unuia dintre cele mai puternice sisteme dictatoriale din lume, îi probează forţa şi legitimitatea.
Tot ce s-a întâmplat, pe planul luptei pentru drepturile populaţiei majoritare şi împotriva rusificării după 1991, în actuala Republica Moldova care şi-a proclamat o independenţă formală, poartă amprenta zilelor de 27-31 August 1989, este influenţat de evenimentele acelor zile.
Probabil, mulţi dintre aceia care au participat sau au fost martori la acele evenimente, dar şi urmaşii acestora, se întreabă dacă locuitorii acestui teritoriu vor putea repeta vreodată acele performanţe, vor mai reuşi vreodată să apară în faţa lumii atât de uniţi între ei pentru un obiectiv. Motive pentru un comportament similar au apărut foarte multe în toţi aceşti ani. Corupţia guvernărilor care s-au perindat, sărăcirea populaţiei, acceptarea de concesii inadmisibile în faţa Rusiei şi a servitorilor separatişti ai acesteia de la Tiraspol, toate acestea sunt motive pentru care cetăţenii s-ar fi putut mobiliza ca în 1989.
Cred că explicaţia pentru declinul acestui spirit revoluţionar se află nu în pierderea forţei şi a capacităţii de a acţiona, ci în pierderea aproape completă a încrederii în orice potenţiali lideri ai unei asemenea mişcări. Cei care s-au auto-intitulat „lideri ai mişcării de redeşteptare naţională” s-au comportat, majoritatea, cu mult sub aşteptări. Unii au intrat în raporturi de colaborare cu puterea neo-comunistă a anilor ’90, alţii s-au compromis în faţa subordonaţilor prin scandaluri de corupţie, unii au demarat certuri şi conflicte între diferiţi şefi de partide, alţii s-au dovedit a fi buni colaboratori ai lui Voronin şi au descoperit subit că respiră „cu doi plămâni, unul românesc şi altul rusesc”.
Observăm că şi astăzi, cetăţenii sunt chemaţi în PMAN de unele persoane care se erijează în lideri ai unei mişcări revoluţionare care luptă împotriva corupţiei guvernării, împotriva oligarhiei, pentru democraţie. Asta deşi unii dintre aceşti pretinşi „lideri” au suprimat democraţia, adică libertatea de expresie la postul Euro TV în 2006, fiind în acelaşi timp colaborator apropiat al politicianului cu „doi plămâni”, iar alţii sunt prea tineri şi neexperimentaţi ca să-şi dea seama că sunt folosiţi în nişte jocuri oculte.
adevarul.ro