„Rugăciunea nu-i un lucru greu. Este o lucrare interioară, o puternică concentrare a sufletului …”, spunea Sfântul Antim din Chios 1869 – 1960. „Rugăciunea are nevoie, în același timp, de post și de priveghere. Postul slăbește patimile, iar privegherea le omoară. Rugăciunea îi dă aripi omului, îl face să urce spre ceruri și-i dăruiește harisme dumnezeiești”.
Cu siguranță, mulți dintre noi nu prea ne-am simțit atrași de biserică în tinerețe, de rugăciune sau de vreun mod de a evolua spiritual. Lucrurile astea păreau ciudate, treburi pentru cei mai bătrâni, pentru preoți, bunici, dar nu pentru noi. Acum înțeleg lupta bunicii de a mă duce în fiecare duminică din vacanța petrecută la ea, la biserică.
Cu siguranță simțea că apropierea de Dumnezeu trebuie făcută cât mai curând, dar pentru mine era doar un moment de joacă și povești în scoruș alături de ceilalți copii. Apoi așteptam cu nerăbdare miruitul și anafura ca să o zbughim cu toții spre casă ajungțnd la vale cu pantofii de duminică juliți și hainele cele bune murdare. Cum să pricep atunci, relația aceasta sufletească între EL și mine?
Probabil există un timp anume, pentru fiecare, un timp în care noi mergem spre El, îl căutăm pentru că simțim în interiorul nostru, în inima noastră că ne lipsește ceva. Poate ne lipsește liniștea sufletească pe care numai El ne-o poate da sau poate curajul de a merge mai departe știind că ne este alături.
Postul și rugăciunea trebuie să vină ca o necesitate a sufletului nostru de a ne curăți …
iar săptămâna următoare, Săptămâna Mare va fi pentru mulți dintre noi o piatră de temelie, o piatră la temelia propriei credințe; trupul postește și sufletul se hrănește cu rugăciune, cu fapte de milostenie, cu bunătate, cu grija pentru ceilalți.
Așa ar trebui, mai ales acum când lumea trăiește cu o mare parte din repere pierdute, bulversate, când după patru ani grei de pandemie, război, revolte și tot felul de catastrofe, simțim cu toții nevoia de liniște, de pace, de regăsire a unui echilibru pierdut.
Săptămâna aceasta ar trebui să ne rugăm sincer, cu tot sufletul, rugăciunea să fie rugul pe care ardem toate neputințele noastre, toată durerea, toată suferința noastră.
O să-mi închei pledoaria pentru rugăciune citându-l pe Părintele Dumitru Stăniloae, care spunea că: ,,Rugăciunea face pe om Biserică a lui Dumnezeu, dar şi preot al Lui, căci şi Hristos însuşi se află în sufletul care se roagă împreună cu Duhul Sfânt, care se roagă cu suspine negrăite în noi sau se întipăreşte în eul nostru în rugăciune, pentru că biserica nu este numai locul unde se roagă omul, ci şi locu lunde se află Hristos”.
Să ne dea Bunul Dumnezeu un post rodnic al minții, trupului și sufletului, astfel ca rațiunea și conștiința de fii ai Lui Dumnezeu, să ne ajute a ne vedea adevărata identitate: de creatură supremă, chemată prin iubire la identificare cu Domnul Răstignit – Mort – Înviat.
Vă mulțumim, dragi cititori, pentru interesul pe care îl arătați rubricii noastre. Voi sunteți colaboratorii noștri dragi și vă anunțăm cu bucurie că, odată cu Duminica Paștelui, editorialele „Verticali pentru România” vor apărea de două ori pe săptămână pe „Gazeta de Nord Vest”.
Loredana A. Știrbu/UZPR, Filiala Satu Mare
Preşedintă a Cenaclului literar Cronograf
(gazetanord-vest.ro)
Foto: Vasile Conioși Mesteșanu