◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro26.05.2024

Săptămâna Mare…
sau vremea în care „toaca veșnic toacă păcatele
pe toacă”

„La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viață și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a biruit-o.” (Ioan 1,1-5)  

 Paștele este o sărbătoare iudeo-creștină. Pentru iudei, sărbătoare a trecerii și a libertății (Pesah=trecere peste, salvare, în ebraică) – aceștia amintindu-și momentul eliberării din robia egipteană, care a ținut aproape cinci veacuri. S-a sărbătorit pentru prima dată în seara dinaintea ieșirii din Egipt, dar istoricii nu au ajuns la o concluzie clară în privința datei exodului. Totuși, în Sfânta Scriptură, Regi 6,1, se precizează că acest eveniment ar fi avut loc cu 480 de ani înainte de zidirea Templului lui Solomon. Scopul „Sărbătorii libertății” depășește însă ideea reamintirii unui moment important din istoria lor. 14 Nisan (Nisan=primele fructe, în sumeriană. Luna Nisan, în Biblie, este numită Abib=primăvară) reprezintă și momentul în care evreii se adună acasă, se unesc în aceeași credință, conștientizând că omul are vocația divină a libertății fizice și spirituale, astfel că nimeni nu are dreptul să îi manipuleze conștiința. Pentru această ocazie, evreii sacrificau un miel sau un ied fără cusur. Animalul era fript în întregime și se consuma cu pâine nedospită (azimi, expresie a curățirii vieții, în opoziție cu aluatul dospit, care, fermentând, favorizează descompunerea și poate fi asimilat păcatului) și cu verdețuri amare, în amintirea vieții grele din Egipt. Cu sângele mielului se ungeau tocurile de la ușile și de la ferestrele caselor, simbol al ispășirii păcatelor.  

Dar acest statut de „călător pe pământ” îl are și credinciosul creștin, „mielul pascal” fiind Iisus Hristos, Paștele nostru, iar „trecerea” noastră fiind de la păcat la virtute și de la moarte la viață. Creștinii nu au copiat sărbătoarea evreilor. Hristos le-a dăruit-o, în momentul în care i-a eliberat de o tiranie mai mare decât cea trăită de evrei. Dacă iudeii celebrează eliberarea temporară, creștinii sărbătoresc eliberarea de păcat și moarte. Pentru aceasta e nevoie de o pregătire specială, tocmai din acest motiv toată săptămâna dinainte de Paști este o săptămână a pregătirii, a privegherii. În acest sens, în ritualul ortodox, în fiecare seară din Săptămâna Mare, au loc deniile (bŭdeniĭe, în slavă=priveghere), utreniile de a doua zi, cu un tipic special, care predispun la reculegere și liniștire.  

În prima zi din Săptămâna Mare are loc pomenirea lui Iosif, tânărul Iosif, vândut de frații lui, care îl preînchipuie pe Iisus, vândut de frații-ucenici. Tot acum ni se amintește de smochinul neroditor – „pomul neascultării.” Conform lui Isidor Pelusiotul, acesta îi simbolizează pe oamenii care pe dinafară se arată plini de calități, dar nu au roade, nu au nici măcar fructe necoapte, taqsh, comestibile, la rândul lor. Asumarea Învierii lui Hristos este începutul rodirii, timpul acesta de pregătire pentru Înviere fiind o vreme a conlucrării dintre credință, darul lui Dumnezeu și stăpânirea de sine, această pildă învățându-ne că Dumnezeu îl prețuiește pe omul care se depășește pe sine, care dă roadă.  

În a doua zi din Săptămâna Mare ni se amintește Pilda celor 10 fecioare. Cinci înțelepte, cinci ignorante. Este subliniată ideea privegherii, a trezviei (nepsis, în greacă=stare sufletească de trezie, de veghe), evanghelia de marți având un caracter eshatologic, deoarece face referire la „ziua și ceasul acela despre care nimeni nu știe”. Privegherea sau vegherea neîncetată, ca pază continuă a minții și a inimii e starea de care creștinul are nevoie pentru a se păzi de îndepărtarea de Hristos. Cuvântul „priveghere” are două sensuri: străjuire, pază, veghe, grijă, atenție, pe de o parte, iar pe de alta înseamnă tocmai o slujbă a Bisericii Ortodoxe. Revenind la cele 10 fecioare, exegeții biblici consideră că uleiul din candele reprezintă milostenia, faptele bune, care nu pot fi împrumutate altora. În plus, în unele tâlcuiri, fecioarele neînțelepte îi simbolizează pe aceia care au impresia că rugăciunea altora pentru ei e suficientă (aceasta are rolul ei, dar!) ori pe aceia care cred că pot să recupereze tot ce nu au făcut pe parcursul vieții, într-o ultimă clipă, dar fecioarele nu mai sunt primite la ospăț, Dumnezeu neputând să fie păcălit. Faptele realizate în grabă, cu disperare, în ultimul ceas din viață nu au… aceeași forță cu faptele făcute constant, firesc, la timp, pe tot parcursul vieții. Răspunsul pe care îl primesc cele cinci fecioare care nu sunt pregătite de ospăț: „Nu vă cunosc pe voi!”, înseamnă, în opinia părintelui Galeriu, „Nu vă recunosc pe voi, nu îmi recunosc chipul MEU în voi”, chip primit de fiecare dintre noi la botez…  

În aceeași idee a privegherii și a trezviei (nu ca abținere de la odihnă și de la somn, ci împlinire a misiunii încredințate nouă), ni se amintește și Pilda talanților. E vorba, de fapt, de a răspunde vocației noastre creștine, de a colabora cu harul dumnezeiesc, de a dezvolta darurile, talanții/talentele pe care le-am primit de la Dumnezeu, de a fi harnici, de a avea grijă de ce ni s-a dat…  

Săptămâna Mare continuă cu reamintirea întâmplării din casa lui Simon Leprosul: femeia păcătoasă îi unge picioarele lui Hristos cu mir de nard, ca o prevestire a morții și a îngropării, aceasta devenind prima mironosiță. Reacția lui Iuda sugerează începutul vânzării. „S-a făcut risipă!” spune el. Reacția lui Hristos: „Pe săraci pururi îi aveți cu voi!” nu e nici din orgoliu, nici din nepăsare, nici din dispreț. Hristos ne oferă o lecție: datoria noastră, atunci când vedem pe cineva că suferă, nu e de a filozofa, ci e de a-l ajuta…. Nu trebuie să generalizăm vorbind despre săraci și despre iubirea de oameni, ci trebuie să îl ajutăm atunci, în acel moment, pe acel sărac care ne este înainte. Ungerea din Betania ne îndeamnă la pocăință, înțelegând prin aceasta schimbarea gândului și a inimii. În limba greacă, pentru „pocăință” există cuvântul „metanoia, care înseamnă înnoirea/schimbarea minții, perspectivei, înseamnă recentrarea vieții noastre în Dumnezeu.  

Deniile pentru Joia Mare. Spălarea picioarelor. Cina cea de taină. Rugăciunea din Grădina Ghetsimani. Vânzarea Domnului. Imposibil de a prezenta în doar câteva cuvinte semnificațiile acestei zile atât de încărcate. În această zi, Hristos ne învață să fim smeriți: „Cel care vrea să fie întâiul, să fie în urma tuturor” Matei 20,27. În această zi, Hristos instituie Taina Sfintei Împărtășanii: „Luați, mâncați; acesta este trupul Meu (…) Beți din el, căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulți, spre iertarea păcatelor.” Matei 26,26-28. În această zi, Hristos ne vorbește despre fidelitatea lui Dumnezeu și despre nestatornicia omului. Hristos a îndeplinit, cu statornicie, consecvență, fidelitate, misiunea pe care Tatăl I-a încredințat-o: „Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ. Lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit” Ioan 17,4.  

Fidelitatea lui Hristos se observă în iubirea jertfelnică a prietenilor săi, în pregătirea continuă pentru realitățile viitoare și în rugăciunea stăruitoare.  

Nestatornicia oamenilor e prezentată atât din punct de vedere colectiv, cât și din punct de vedere particular. Mulțimile, care în urmă cu câteva zile Îl aclamau, acum, Îl condamnă la moarte, Iuda, părtaș la toate minunile din ultimii trei ani, Îl vinde, Petru, din cauza fricii, se leapădă de El, nerecunoscând că este unul dintre ucenici, iar Pilat își schimbă convingerile la presiunea poporului și a clerului, condamnându-L pe Iisus la moarte. Orice magistrat roman urma principiul „fiat justitia pereat mundus (să se facă dreptate, de-ar fi să piară lumea), iar cutumele dreptului roman impuneau judecătorului să nu țină seama de strigătul poporului atunci când acesta cerea ca un nevinovat să fie condamnat (Codul lui Justinian, 9,47,12). Pilat „uită” de acest principiu de dragul unui compromis politic…  „În mormânt, Viață, pus ai fost, Hristoase…” (Prohodul Domnului, starea I, strofa I).  

Următoarele două zile conțin o încărcătură extraordinară. În cele 12 Evanghelii și în Prohod sunt cuprinse toate elementele cheie ale Învierii. Răstignirea. Agonia de pe cruce. Punerea în mormânt. Lângă Cruce au mai rămas „mama Lui, sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, și Maria Magdalena” Ioan 19,25. Părtășia care se sudează prin cruce și prin durere, prin suferință și prin jertfă, prin sânge și prin lacrimi nu poate fi nici ruptă, nici uitată.  

Ziua răstignirii e ziua împăcării cu Dumnezeu, crucea fiind (și) o scară către Acesta, iar Sâmbăta este ziua de odihnă, ziua de așteptare în stare de priveghere, ziua tăcerii.  

În Sâmbăta Mare, Trupul Domnului se odihnește liniștit în mormânt. Unică zi de odihnă pentru El, taina șederii în mormânt marchează sfârșitul timpului Legii și precedă inaugurarea noii creații prin Înviere, taina biruinței asupra morții, asupra iadului, ziua înfrângerii iadului și Prima Înviere a lui Adam. Temeiul biblic pentru coborârea lui Hristos în iad este mărturia Sf. Ap. Petru: „S-a coborât și a propovăduit și duhurilor ținute în închisoare” I Petru 3,19; „spre aceasta s-a binevestit morților, ca să fie judecați ca oameni, după trup, dar să vieze, după Dumnezeu cu duhul” I Petru 4,6.  

La Slujba Învierii auzim: „În mormânt cu trupul și în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul și pe scaun ai fost, Hristoase, cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, toate umplându-le Cela ce ești necuprins.”, aceste cuvinte reprezentând însăși sinteza învățăturii ortodoxe despre Înviere.  „Cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le…”, fiindcă așa era corect: ca generațiile trecute să fie răscumpărate de El. Din acea clipă s-a schimbat rostul morții, ea devenind „unire cu Cel de sus și sălășluire în Împărăția lui Dumnezeu…”  

La Paști, spune Sf. Ioan Gură de Aur, sărbătorim „omorârea morții, sfărmarea iadului și începutul altei vieți, a vieții veșnice!”.  

Duminică. Ziua Învierii: „Înviat-a Hristos și viața stăpânește!” Sf. Ioan Gură de Aur… Oamenii se salută cu „Hristos a înviat! / Adevărat a înviat!” ca o mărturisire de credință de importanță vitală… ca o mărturisire legată de destinul nostru veșnic…  

 

Hristos a înviat!

 

Carina A. Baba

Redactor adjunct „Gutenberg – Universul cărții”

 

 

Bibliografie:  

 

Andrei, Arhiepiscop și Mitroploit, Înviat-a Hristos și viața stăpânește, în vol. Predici ale teologilor clujeni la Triod și Penticostar, II, coord. Vasile Stanciu, Liviu Vidican Manci, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2015, p. 105-110.  

But Căpușan, Dacian, dr., Predică la Miercurea Mare, în vol. Predici ale teologilor clujeni la Triod și Penticostar, II, coord. Vasile Stanciu, Liviu Vidican Manci, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2015, p. 89.  

Cosmuța, Cosmin, pr. asist. univ., dr., Predică la Sfânta și Marea Marți, în vol. Predici ale teologilor clujeni la Triod și Penticostar, II, coord. Vasile Stanciu, Liviu Vidican Manci, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2015, p. 73-83.  

 

Gordan, Gabriel Viorel, pr. conf. dr., Predică la Joia Mare, în vol. Predici ale teologilor clujeni la Triod și Penticostar, II, coord. Vasile Stanciu, Liviu Vidican Manci, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2015, p. 91-96.  

Gordon, Vasile, pr., Vademecum omiletic – 100 de schițe pentru predici, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2015, p. 191-205.  

Man, Dorel, pr. conf. dr., Predică la Sâmbăta Mare din Săptămâna Patimilor, în vol. Predici ale teologilor clujeni la Triod și Penticostar, II, coord. Vasile Stanciu, Liviu Vidican Manci, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2015, p. 101-104.  

Semen, Petru, prof. univ. dr. pr., Tâlcuiri evanghelice, I, Editura Trinitas, Iași, 2008, p. 5-16.  

Șonta, Gheorghe, pr. lect. univ. dr., Predică la Vinerea Mare, în vol. Predici ale teologilor clujeni la Triod și Penticostar, II, coord. Vasile Stanciu, Liviu Vidican Manci, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2015, p. 97-99.  

Ureche Damian, Noaptea Învierii – un vers din această poezie apare în titlu: „toaca veșnic toacă păcatele pe toacă”.  

Vlaicu, Patriciu, pr. conf. univ. dr., Predică la Lunea cea Mare, în vol. Predici ale teologilor clujeni la Triod și Penticostar, II, coord. Vasile Stanciu, Liviu Vidican Manci, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2015, p. 68.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *