Miercuri, 24 aprilie 2014, la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova a fost vernisată Expoziția temporară „100 de ani de istorie reflectată în oracole și caiete de amintiri”, organizată sub egida Consiliului Județean Prahova, de Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova, în parteneriat cu: Asociația „Muzeul Jucăriilor” București și Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău.
Invitați speciali au fost domnul Cristian Dumitru, din partea Asociației „Muzeul Jucăriilor” București și doamna Mihaela Băbușanu, din partea Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, care au vorbit despre valoarea documentară și afectivă a acesteia.
Expoziția a fost organizată din inițiativa domnișoarei Irina Voinescu, referent la Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova.
Ideea organizării acestei expoziții i-a fost sugerată de o lucrare de cercetare a doamnei Mihaela Băbușanu, prezentată la Simpozionul Național de la Muzeul „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte.
Scopul expoziției este de a trezi ploieștenilor nostalgia vremurilor de altădată, când au trăit și bunicii și străbunicii noștri.
Prin intermediul celor 200 de piese sunt evocate momente importante din istoria școlii românești și aspecte ale vieții adolescentine, din perioada anilor 1880-1980.
Imaginea școlii este reflectată în fotografii, diplome, foi matricole, cărți foarte vechi, obiecte de scris, fiecare având o foarte mare valoare documentară, privitoare la structura învățământului de atunci, nume de instituții: Ministerul Culturii Naționale și al Cultelor, Institutul „Sfânta Maria”, Institutul „Notre Dame de Sion”, școli de fete și de „băeți”, uniforma școlară, discipline din programa de învățământ: „silință”, „cântul”, „politețea”, „memorizare”, „frecuentare”, „conversație” etc.
Fotografiile sunt și o dovadă a disciplinei care exista în școli.
Pe fețele elevilor se citesc respectul, calmul, armonia existentte între ei și între ei și cadrele didactice.
Într-o fotografie, elevi din clasele I-IV, îmbrăcați în uniformă, stau cuminți în bănci, cu mâinile la spate, gest pe care aproape că îl uitasem.
Câteva diplome de premiere și de bacaluareat ne-au reținut atenția, în mod deosebit, datorită aspectului grafic, cât și redactării: pe unele sunt menționate date personale ale absolventului, semnătura acestuia, premiul se acorda pentru „silință și bună purtare”.
Documentele reflectă și aspecte ale unui anumit stadiu din istoria limbii române, prin intermediul unor cuvinte, precum: „caet”, „băeți”, „observațiuni”, „atențiune”, „desemn”, „comisiune”.
Spiritul adolescentin de altădată este reflectat de obiecte de mare valoare afectivă: oracolele și caietele de amintiri, o formă de exprimare a unor gânduri și sentimente: dragoste, nostalgii, aprecieri, urări pentru restul vieții. Și ele au valoarea lor documentară, unele sunt adevărate modele de caligrafie și pe un elev venit să viziteze expoziția l-am auzit spunând: „Ce scris mișto!”. Multe din scrieri au titlul „Souvenir”, dovadă a importanței de care se bucura studierea limbii franceze în școli și în societatea românească de atunci.
Poezioarele care abundă în majoritatea caietelor și oracolelor sunt și ele dovada unui talent colectiv, a unui mod de exprimare, uneori șablonard.
Una din vitrine reînvie și alte modalități de exprimare a gândurilor și sentimentelor la sfârșitul unui ciclu de învățământ, prin scrierea pe cravate de pionier și panglici care se purtau în piept.
În anii 70, anii adolescenței mele, mândria de a fi absolvent era marcată și prin purtarea în școală și prin oraș a panglicii prinse la piept, ca o broșă, pe uniformă. Obiceiul a continuat până prin anii 2005 când amintirile se scriau chiar și pe cămașa cu care erau îmbrăcați elevii. Cred că dispariția lui a fost generată și de dezvoltarea mijloacelor de comunicare.
Ni se pare salutară ideea Muzeului Jucăriilor de a strânge într-o carte amintiri legate de exponatele din baza sa documentară.
Expoziția de la Ploiești este eu îndemn de a vizita și alte muzee de colecții din țară și, în mod deosebit, muzeele implicate în desfășurarea acestei activități și de a colecționa noi înșine obiecte care sunt sau pot deveni mărturii ale trecutului.
Elena Trifan