Când vorbim despre Eminescu, orice fapt biografic merită luat în seamă, mai ales dacă are și ceva insolit. De aceea, propun să ne întoarcem în copilăria poetului și anume la anii de învățătură de la Cernăuți, cu un citat din Viața lui Mihai Eminescu, de George Călinescu: „În august 1857, cerând pașaport pentru fiii săi, Eminescu trecea printre ei și pe Mihai «în vârstă de 7 ani», «părul negru, ochii negri, nasul potrivit, fața smolită» (…). Unde va fi făcut Eminescu clasele întâia și a doua primară nu știm – spune George Călinescu –, dar clasele a treia și a patra le-a urmat sigur la Cernăuți, la «National Hauptschule», cum se numea pe atunci școala greco-orientală”. Cele două clase la care se raporta criticul au avut învățători diferiți, iar noi ne vom opri la primul dascăl al lui Mihai Eminescu, pe nume Ioan Litviniuc sau Iancu, după cum apare în cartea lui George Călinescu. Acesta se folosește de Amintirile despre Eminescu, ale doctorului Radu I. Sbiera, când arată că „Iancu Litviniuc nu era prea mulțumit de cunoștințele sale de limba germană”, deși căminarul, care „prețuia pe nemți cu deosebire”, „se zice că ar fi ținut și în casă profesor de această limbă”. În cele din urmă, domnii învățători se declară satisfăcuți de băiat, care făcuse progrese la germană și corespundea exigențelor didactice, adică „era silitor, avea purtări bune și aplecare la învățătură, socotea mulțumitor și scria așișderi, nu era slab la religie, dar mai ales era strașnic la limba română”. Toate acestea se reflectă în rezultatele obținute. În anul școlar 1858-1859, Eminescu se clasifică al 15-lea dintre 72 de colegi, iar în anul următor – al cincilea din cei 82 de școlari, primind certificatul „Vorzug”, echivalentul calificativului „Bine”. Așadar, ne referim la un moment providențial în parcursul formării personalității, cum este întâlnirea cu primul învățător și, prin urmare, se cuvine să știm mai multe despre acest dascăl al lui Mihai Eminescu. Ioan Litviniuc s-a născut în 26 septembrie (8 octombrie), la Cernăuți. A fost o figură reprezentativă a învățământului primar din Bucovina și a avut o carieră didactică exemplară de-a lungul aproape a jumătate de veac. El a fost ales prin vot secret în „Comitetul Învățătorilor din Bucovina”, în adunarea generală care s-a ținut la Câmpulung în 11-12 august 1884. În „Statistica școlilor primare din Bucovina”, din anul 1894, îl regăsim la „Școala privată ortodoxă pentru băieți” din Cernăuți, cu titlul de „învățător superior”. În fine, în anul școlar 1904/1905, cinci directori ai școlilor din Cernăuți, printre care și Ioan Litviniuc, de la „Școala privată ortodoxă pentru băieți” dețineau medalia pentru 40 de ani de activitate pedagogică. Informația este preluată din statisticile școlare citate într-o lucrare extrem de documentată a lui Constantin Ungureanu, Învățământul primar din Bucovina (1774-1918). În 2012, când s-au împlinit 150 de ani de la înfiinţarea Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, am fost la Cernăuţi, în ziua de 29 iunie, împreună cu reprezentanţii mai multor filiale din ţară, pentru a marca această aniversare printr-un simpozion organizat de Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuţi. Atunci s-a făcut şi un parastas la cimitirul ortodox şi am depus coroane de flori la mormintele înaintaşilor (I.G. Sbiera, familia Hurmuzachi, Dionisie cavaler de Bejan, Dimitrie Onciul). Am fotografiat piatra funerară de la cavoul lui Ioan Litviniuc, pe care fiii dascălului cernăuţean inscripţionaseră numele românesc al familiei: Liteanu. Același Ioan Litviniuc, care la începutul carierei sale este primul învățător al lui Mihai Eminescu la Cernăuți, va fi peste 30 de ani mentorul unui dascăl și cărturar sătesc bucovinean: Ioan Vicoveanu. Acesta, pe numele său adevărat Ioan Bolocan, s-a născut la 17 decembrie 1879 în comuna Vicovul de Jos. După școala din sat, continuă învățătura la „Școala populară greco-orientală” („Griechischorientalische Nationale Hauptschule”) din Cernăuți, sub îndrumarea lui Ioan Litviniuc, face studii gimnaziale între 1896-1900, la Rădăuți, și absolvă „Pedagogiul” din Cernăuți pentru a primi atestatul de învățător. La rândul lui, Ioan Vicoveanu a slujit mai bine de jumătate de veac la catedră (1904-1960), fiind deopotrivă folclorist, etnograf, muzician, cântăreț în strană, apicultor, bibliofil, publicist. A colaborat cu materiale inedite la realizarea colecției regionale de folclor sub îndrumarea lui Matthias Friedwagner (Rumänische Volkslieder aus der Bukowina. Liebeslieder, Würzburg, 1940), a atlasului lingvistic al lui Gustav Weigand (Die Dialekte der Bukovina und Bessarabiens, „Iohann Ambrosius Barth”, Leipzig, 1904), a fost prezent în publicații culturale prestigioase („Junimea literară”, „Tudor Pamfile”, „Făt-Frumos”, „Mitropolia Moldovei și Sucevei” etc), a întreținut o corespondență bogată cu intelectuali de marcă, a pus la dispoziția celor interesați vasta sa bibliotecă și a donat muzeului sucevean o colecție muzicală de 16.000 de manuscrise și tipărituri. În semn de prețuire și omagiu, numele lui a fost conferit, în anul 2001, Școlii Gimnaziale din Vicovul de Jos-Centru. L-am cunoscut bine pe consăteanul Ioan Vicoveanu, care a murit în 14 ianuarie 1973, la vârsta de 94 ani. De aceea mi se pare tulburător și fascinant să pot spune astăzi că am fost, într-un fel, apropiat de un contemporan al lui Eminescu, căci la moartea poetului național Ioan Vicoveanu împlinea zece ani. Și, dacă mai adăugăm faptul că dascălul de la Vicov a avut același învățător ca și Mihai Eminescu, aceste lucruri, pe lângă substratul emoțional, ne ajută să percepem dintr-o perspectivă, mai apropiată de concretul existenței reale, mitul geniului eminescian în contextul începuturilor marcate de contactul cu natura, cu oamenii, cu școala și cu spiritul bucovinean. Iată, prin urmare, cum istoria culturală a acestui ținut poate fi văzută într-o lumină familiară și mai deschisă înțelegerii noastre, prin legăturile între generații.
Victor Iosif
(„Iașul cultural”, nr. 2, aprilie-iunie 2023)