◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro19.03.2024

Lupta pentru proști

Într-o ţară ca a noastră lupta pentru proşti este acerbă: cum aceştia alcă¬tuiesc majoritatea, cine-i are de partea lui, acela câştigă puterea.

Or, proştii pot fi minţiţi, manipulaţi, convinşi mai uşor.

Constatând că oamenii cu carte, intelectualii, persoanele informate nu sunt cu ei, pentru că nici nu pot fi cu ei (afară de cei conjuncturişti şi cozile de topor), în ultimii ani comuniştii au scos de la naftalină ura de clasă contra intelectualităţii, care, cum îi etichetase Lenin, „sunt nişte paraziţi care nu produc, ci doar consumă”.

„Ţara are nevoie de proşti, nu de cărturari”, a dat de înţeles partidul comuniştilor în ultimii opt ani. Motivând că nu posedă pentru oamenii cu studii locuri de muncă, acesta a redus din an în an numărul de burse, de locuri în instituţiile de învăţământ superior, iar începând cu acest an a lichidat colegiile, lăsând vreo 2-3 de sămânţă în toată republica.

Teza lor e spusa pedagogului rus Uşinski că oamenii se nasc egali, pe care comuniştii moldoveni au modificat-o un pic: oamenii se nasc egali în prostie, iar dacă nu-i treci prin şcoală, aşa şi rămân. „Noi nu avem nevoie de oameni deştepţi, pentru că aceştia nu sunt cu noi!” – cam la asta se redu-ce sistemul educaţional aplicat de partidul de guvernământ în ultimii ani.

Ţările bogate au pus şi pun accentul pe învăţământ: 80 % dintre japonezi şi 60 % dintre americani au studii superioare.

La noi au studii superioare doar 8% din populaţie, dintre aceştia 4% sunt plecate peste hotare.

Şi cu toate astea învăţământul e la un nivel care ne-ar permite să vor-bim în R. Moldova de un holocaust educaţional: profesorii plătiţi mizerabil, elevi târâţi dintr-o clasă în alta fără să cunoască tot alfabetul, sau elevi bine pregătiţi fără nicio perspectivă de angajare în câmpul muncii în propria patrie, concepţie greşită sugerată de viaţă: o duc bine nu cei care învaţă bine, ci acei care fură bine, contra căreia cadrele didactice n-au argumente, degradarea predării, a calităţii manualelor impuse de Minister (cele de Istorie integrată, în primul rând), sistem de învăţământ care e o clonă a celui rusesc, bani care lipsesc în buget pentru învăţământ sau care sunt tăiaţi din acesta (cum s-a întâmplat şi în 2009, când Voronin a propus ca banii prevăzuţi pentru învăţământ să fie direcţionaţi pentru reparaţia clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei, pentru că „studenţii şi elevii le-au distrus, ei trebuie să plătească”).

În felul acesta guvernele de până acum şi-au propus să crească nu generaţii de oamenii, ci degeneraţii de neoameni.

Acestea pun accent pe bani (cine are bani, acela are parte), pe putere, inclusiv politică (dacă eşti la putere, îţi poţi face şi avere), pe spiritul de sclavete (cine ascultă şi execută, acela adună viaţă mai multă), pe coaja de pâine (numai să nu mor de foame!), pe cinism (răzbeşte în viaţă doar omul fără scrupule!), pe aroganţă (las’ că ştiu eu, toţi sunteţi nişte hoţi!), pe lipsa de Dumnezeu (‘zeii voştri de ‘telectuali vânduţi României şi capitaliştilor!) etc.

Să ne mire atunci faptul că închisorile noastre sunt pline de deţinuţi?! Că omul nostru e, de regulă, lipsit de personalitate?! Că oamenii deştepţi nu prea sunt respectaţi, de vreme ce se ştie: ca să ajungi şef, nu e obligatoriu să ştii să semnezi (ca Voronin, care nici iscălitura nu ştie să şi-o facă în limba ţării)?! Că spitalele sunt pline cu bolnavi tineri, care au ajuns acolo din prostie (au consumat măselari, despre care n-au putut afla la vreo şcoală că sunt toxici)?! Etc.

Actualii şefi au învăţat cu mare chin, ei au simţit pe propria piele ce înseamnă povara învăţăturii − „am învăţat ca un prost”, zicea un şef la o adunare anuală a cadrelor didactice, încercând astfel să afirme că a învăţat multe lucruri inutile, de care însă n-a mai avut nevoie în viaţă – şi acum, generos, ar vrea să scutească generaţiile care cresc de ceea ce a suferit el.

Şcoala, în concepţia celora alde el, macină sănătatea şi tulbură minţile, pe când – se vede – poţi conduce ţara şi fără să te dai prea mult cu cartea.

Ştacheta cerinţelor din învăţământ a coborât enorm, şi pentru profesori, şi pentru elevi, astfel ca numărul de proşti pe kilometru pătrat din ţară să fie foarte ridicat în continuare.

Dar se ştie: un om needucat e un om slab, un om neapărat. Ca să fim o naţiune puternică, trebuie s-o educăm. Numai aşa putem s-o salvăm. Şi să ne salvăm.

Ca şi iubirea, pedagogia se trăieşte. N-are ce căuta în învăţământ cel care nu iubeşte elevul, cartea, clasa, neamul.

Trebuie să facem totul ca pentru un tânăr şcoala să fie atractivă. Pentru asta trebuie să reabilităm profesorul, prestigiul lui. Umilindu-l pe el (cu un salariu mic, cu dispreţul celor de la guvernare, inclusiv al ministerului de resort), ne umilim pe noi.

Există un drept la educaţie, consfinţit de Constituţie.

Popoarele care au beneficiat de acest drept au avansat, cele care doar l-au avut trecut în Constituţie, dar l-au neglijat, au bătut pasul pe loc.

La ora actuală, cel mai important minister din R. Moldova a devenit cel al Învăţământului. De el va depinde dacă Republica Moldova va avea viitor sau doar trecut şi – puţin de tot – prezent.

Ceva mai demult am ajuns la mănăstirea Căpriana la o oră matinală. La poartă ne-a întâmpinat un bărbat care se trezise cu mult înaintea noastră. Acesta ţinea în mână o mătură. Nu era în haine călugăreşti, purta nişte hai¬ne vechi, dar curate. Aşteptând să se apropie preotul cu cheia de la locaşul sfânt, ne-a spus că e un fost profesor şcolar. „Nu mai am copii în satul meu, nu se mai nasc, alţii au plecat cu tot cu părinţi, şcoala a fost închisă şi aşa am ajuns aici.”

− Şi ce faceţi la mănăstire?

− Mătur zilnic cărarea de la poartă şi până în pragul lăcaşelor, de frunze, de gunoi, de mucuri de ţigară de-ale turiştilor, ca ea să fie curată atunci când credincioşii ajung aici, mi-a spus fostul profesor.

Aceasta, cred, e misiunea profesorului azi: să facă curăţenie, una morală în primul rând, ca viitorul să găsească drumul care duce către noi eliberat de gunoaie, de frunze uscate şi mucuri de ţigară, atunci când va binevoi să ne cunoască.

Nicolae DABIJA

10 septembrie 2009

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *