…să mergi la Fântâna Albă, să auzi Acolo freamătul durerii; să treci în carnetul de reporter: 3.000 de români masacrați; să mergi împreună cu târgumureșenii care au așezat Acolo o cruce a veșnicei pomeniri; să-l întâlnești pe viețuitorul de la Fântâna Albă, Katyn-ul românilor, fântânarul care a săpat zeci de fântâni în regiunea Cernăuți și să afli câtă omenie e în recele cristalin al apei; să intri într-una dintre cele mai impunătoare universități ale lumii, cea din Cernăuți, unde cu acad. Grigore Bostan înregistrăm Carte radio de poezie; să stai lângă statuia lui Eminescu, opera sculptorului Dumitru Gorșcovschi, reprezentându-l pe poet așa cum a fost când a părăsit Cernăuțiul, adolescentul cu privirile întoarse spre Nistru, și să înțelegi, Acolo, mai bine versul Porni Luceafărul, dar și poemul La Bucovina; să subliniezi Acolo în carnetul de reporter, versurile eminesciene Nu voi uita vreodată, dulce Bucovină / Geniu-ți romantic, munții de lumină, trecându-le în incantație…; să afli Acolo cum s-au șters cuvintele inscripționate pe corpul statuii: Bucovinenii recunoscători lui Eminescu că s-a întos în Bucovina; să asculți la Oprișeni, sub cupola Bisericii, oftatul greu în numele limbii române și să asculți Acolo patosul cu care actorul Ion Săsăran recita versuri din creația lui Octavian Goga; să mergi la Ziua Limbii Române în Parcul Central din Cernăuți și să vezi Acolo cum coboară satele românești, cu copii purtând icoana Maicii Domnului în frunte, și să simți că satele acelea sunt râuri de necurmată viață românească; să mergi la Ziua Limbii Române la Cernăuți, ascultându-l pe istoricul și publicistul Dimitrie Covalciuc, o flacără bucovineană, cum strigă numele satelor românești și cum unele răspund prin prezență vie, altele prin tăcere, nemaifiind pe fața pământului, rămânându-le doar numele de Frunza, Buci, Prisaca, Albovăți ș.a.m.d.; să dialoghezi Acolo cu Arcadie Opaiț despre Societatea Eminescu sau cu Vasile Tărâțeanu despre teama de înstrăinare; să bați la poarta Casei lui Aron Pumnul și să nu ți se deschidă, fiind proprietate privată, împotrivindu-se setei de regăsire românească și să simți Acolo rosturi și înțelesuri bucovinene și drumul lung al nopții către zi, căutându-i lui Ilie Zegrea și lui Arcadie Suceveanu cărțile; să-i vezi pe bătrânii din Bătrâhnești și Pătrăuți cu cutele suferinței adâncite pe obraji în deportările din Kazahstan; să fii la Boian sau la Molodia; să străbați cu pasul locurile copilăriei lui Ciprian Porumbescu, Moșia lui Neculce sau să vezi biserica lui Neculce și cum gospodarii din Boian își decorează casele în culorile tricolorului și să nu-ți mai ajungă filele din carnetul de reporter din câte sunt de consemnat; să afli Acolo lîngă Boian, la Mahala, despre Anița Nandriș și zguduitoarea ei carte 2o de ani în Siberia; să vezi lângă Cernăuți cum pasc cai albi pe întinderi de iarbă ce par unduiri în mâna vie a lui Dumnezeu; să citești Acolo ziarul Zorile Bucovinei care are o pagină specială Eminescu; să pășești pe praguri vechi, de lemn, în casele studenților din zona Cernăuți care învață la Academia de Arte din Târgu-Mureș; să-i cunoști Acolo pe târgumureșenii Emilia Lazăr, Constantin Herișanu, Daniela Soare sau Daniela Popovici, ducând mesajul Vetrei românești; să trăiești fiorul rememorărilor bucovinene alături de profesoara și poeta Rodica Puia, scriitorul Dimitrie Poptămaș, părintele protopop Nicolae Gheorghe Șincan, publicistul Mihai Suciu sau etnologul Valer Pop din Târgu-Mureș; să mergi la Cernăuți ani în șir, cu toate mijloacele de locomoție posibile, singur sau cu alții încrezători în ideea românească, uneori în aglomerația autobuzelor ITA, căci odată începută la Radio România Târgu-Mureș seria de emisiuni Basarabia și Bucovina de Nord – durere și speranță ea trebuia să aibă ritm și Duh; să fii reporter în expediția De la Blaj la Cernăuți, împreună cu distinsele doamne Letiția Brădeanu și Dana Ardelean și să publici cartea radiofonică a acestei expediții; să mergi la mormintele academicienilor români în Cimitirul Central din Cernăuți cu nodul indignării în gât văzându-le profanate; să regăsești oameni, locuri și documente ale Bucovinei de Nord în Almanahul Țara Fagilor tipărit la Tg.Mureș prin osârdia Fundației Culturale „Vasile Netea”; să afli Acolo despre Casa Drogle sau Casa Aglaei, sora lui Eminescu, de pe strada Universității, unde în 1885 Eminescu și-a petrecut Crăciunul, improvizând reprezentația teatrală Florin și Florica după Alecsandri; să le preiei scriitorilor bucovineni metafora păsării fără aripi, România fiind pasărea ce nu poate zbura fără Basarabia și Bucovina care-i sunt aripi; să le respecți celor cu conștiința trează ideea că Marea Unire va fi realizată prin biserică, deși Apelul grupului de intelectuali prin care se cerea trecerea bisericilor din Bucovina de Nord la Patriahia Română, a rămas fără răspuns; să porți părerea de rău că nu poți să intri într-un Muzeu Eminescu la Cernăuți și să te indignezi acolo că pe clădirea unde poetul a fost gimnazist îi găsești numele sub forma Emihecky; să fii Acolo la o sărbătoare românescă, în fostul Palat al Românilor, acum Casa ofițerilor, cu timp limitat de desfășurare și cu plata pe oră a chiriei; să vezi cum pe soclul statuii lui Eminescu de la Cernăuți, poetului nu îi este inscripționat numele; să-i vezi pe bucovineni într-un pelerinaj spre Blaj și Alba-Iulia, însoțindu-i pe participanții la Festivalul Internațional Veronica Micle, spunându-ne la Tg.Mureș cum Societatea pentru cultură românescă Mihai Eminecu, cu zeci de filiale și mii de membri, nu a obținut din partea Bucureștiului niciun ajutor; să afli Acolo că adevăratul profesor de limba română al lui Eminescu a fost I. Sbiera, unul dintre fondatorii Societății academice de la 1866; să afli Acolo că după semnarea de către România a Tratatului cu Ucraina entuziasmul românesc s-a împuținat, lumea, cum spune Dumitru Covalciuc, așteptând altceva, de la mic la cel ajuns la dalb de bătrânețe; să afli Acolo că inginerului Gheorghe Gaficiuc, cel care a stabilit harta locurilor eminesciene în Bucovina îi apare o carte despre Eminescu la Viena, dar nu i se dă ajutor de editare în România; să deschizi Acolo reportofonul pentru arderi de gând și cuvânt, în inefabilul emoțiilor, al bucuriei, dar și al bobului lacrimei amare, căci Acolo și eu sezum și plânsem…
Valentin Marica