ZIUA LIMBII ROMÂNE este sărbătorită la 31 august, fiind instituită prin Legea nr. 53 din 2013 , sarcina punerii în aplicare revine Ministerului Culturii prin elaborarea Normelor metodologice. Deși în Republica Moldova se sărbătorea, e adevărat sub diverse denumiri încă din anul 1990, ca de atfel și în alte țări anul 2011 , Serbia, Bulgaria, Ungaria, Ucraina, acolo unde comunitățile de români au dovedit că Limba Română, este în ADN-ul poporului român oriunde s-ar afla pe această planetă, la noi acasă pentru clasa politică, Limba română, constituie o povară (ne)sufletească, o reticență continuă la tot ceea ce înseamnă spirit național românesc, relevant e și demersul de vreo 7 ani al UZPR, pentru instituirea ,,Zilei Ziaristului Român”..
Dincolo de această divagație cu iz de amărăciune, mă bucur totuși că sunt contemporan cu acest timp și pot sărbători ,,Ziua Limbii Române” zestrea noastră spirituală, ca o binecuvântare dumnezeiască. ,,Limba română este patria mea” spunea marele poet Nichita Stănescu. Din preaplinul iubirii mele pentru limbă și neam și-nfiorat de mesajul ,,fulgurației” stănesciană, mă simt dator să spun urmașilor mei doar atât; Limba română este patria fiecăruia dintre noi, este paradisul în care ne naștem, creștem, învățăm, iubim, clădim și acceptăm cu aceeași seninătate cu care întâmpinăm zorii să îmbrățișăm și amurgul, toate în dulce limba română.
Limba română, este spațiul plin de miracole în care respir, scriu și plâng uneori, când cerul se răstoarnă în ochii mei, de-atâta poluare lingvistică. Este casa din sufletul meu din care nu pot pleca niciodată, înstrăinându-mă, este reperul meu de identitate că aparțin acestui popor care grăiește ca și mine, este limba în care atunci când cotropit de gânduri mă mai cert și mă împac, cu Dumnezeu.
Limba română este starea mea de spirit românesc încă tânăr și liber, fără de care aș trăi în afara timpului aș fi ca un copil orfan. Ca ostaș-străjer al cuvântului scris și vorbit, mă-ncredințez cu toată ființa mea în steaua lui Eminescu cel ce veghează fascinanta trecerea prin eternitate a limbii noastre cea română și (ne)risipirea ei pe zare, pentru generații, ca o solie viitoare mai pură ca lebăda. Limba română e sufletul meu/ E-n ADN-ul poporului român/ E puntea de lacrimi ce mă unește cu Dumnezeu / E colțul meu de rai în care aici , vreau de-a pururi să rămân!
Dumitru BUȚOI / Filiala UZPR ,,Valeru Braniște”Timiș