Cu greutate îmi aștern gândurile pentru a contura personalitatea unui mare om de teatru, fost regizor și director pentru puțin timp al Teatrului Anton Pann. Astăzi voi încerca în felul meu să-i aduc un omagiu celui care va rămâne pentru mulți genialului Dan Micu.
S-au împlinit 23 de ani de când Dan Micu nu mai este printre noi. Întâmplarea a făcut ca în anul 1982 să se joace la Casa de Cultură a Sindicatelor din Rm Vâlcea spectacolul „Karamazovii”, în regia domniei sale. Citind romanul lui Dostoievski, curiozitatea m-a împins să văd și spectacolul. Atunci mi-am dat seama ce înseamnă să ai în față un regizor de forță, un regizor de geniu. Am văzut cum din povestea fraților Karamazov a făcut un spectacol extraordinar, care s-a bucurat de multe premii și de participarea în cadrul celui mai important festival, Festivalul Național de Teatru 1981. Atunci mi-am dorit enorm să-l cunosc.
Și da, l-am cunoscut pe Dan Micu, atunci când a venit la Râmnicu Vâlcea să monteze la Teatrul Anton Pann. La scurt timp l-am invitat într-o emisiune de seară, pe care o realizam la un post local de radio, Radio Vâlcea Unu. A venit însoțit de doi dintre actorii Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, Claudia Cacoveanu și Cristian Alexandrescu. Am rămas profund impresionată de atitudinea extrem de pozitivă pe care o emana, o eleganță a minții, a spiritului, a generozității. Pur și simplu am rămas magnetizată. A vorbit dumnezeiește despre teatru și despre regizorii, profesori cu care a studiat, de David Esrig și Radu Penciulescu. Sunt convinsă că cei care l-au ascultat în aceea seară de noiembrie 1998, și au dat seama că la microfon se află un erudit, un om extrem de rafinat, un spirit aparte, un OM. După absolvirea studiilor, primul popas a fost la Teatrul din Târgu Mureş, unde a montat câteva spectacole, după care timp de aproape un deceniu s-a aflat la conducerea Teatrului Mic din București și, pentru puțin timp, la sfârșitul anilor 1990, la conducerea Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea. Aici a montat „Vicleniile lui Scapin” de Molière, „Lăpuşneanul”, după Costache Negruzzi, spectacol recompensat cu Marele Premiu al Festivalului Internaţional al Teatrelor Balcanice de la Corint, Grecia, „Le petit piaf”, după „Micul prinţ” de Antoine de Saint-Exupéry sau „Svejk”, de Hasek. Majoritatea spectacolelor sale au fost premiate în cadrul unor festivaluri cu caracter național și internațional. Aducem în atenția cititorilor din cele peste 40 de spectacole montate pe diverse scene doar câteva: „Piticul din grădina de vară”, de D.R. Popescu, „Ulciorul sfărâmat”, de Heinrich von Kleist, „Răceala”, de Marin Sorescu, „Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă”, de Horia Lovinescu, „Karamazovii”, după Dostoievski şi „O noapte furtunoasă”, de Caragiale.
Iată ce spunea vâlceanul Nicolae Jivan, cel care l-a cunoscut foarte bine din postura de actor al Teatrului Popular, când Dan Micu venise aici, în 1983, să monteze „Lăpuşneanul”, după Costache Negruzzi, Curierului de Râmnic, 11/ 11/2010: „Repetiţiile cu regizorul Dan Micu ne-au marcat existenţial. Niciunul dintre noi nu a mai fost la fel după această experienţă artistică. Era un regizor extrem de riguros. Nimic nu era întâmplător. Lucra pe caiete de regie preconstruite cu o rigoare inginerească. Am aşezat pe fundaţia obidei sale, construită pe osatura istorică a lui Negruzzi, experienţele, neliniştile, unicitatea construcţiei fiecăruia din noi, într-o partitură care ne emoţionează la fiecare recurs al acestei memorii. Cu Lăpuşneanul am luat un Premiu Naţional, premiu care peste doi ani ne-a împins într-o oportunitate, ca cele pe care întâmplarea le face incredibile, ajungând să reprezentăm patria mumă la primul Festival Balcanic de Teatru în locul Teatrului Mic din Bucureşti”.
La 22 martie 1999, Dan Micu se stingea din viaţă, la spitalul din Râmnicu Vâlcea. Avea 50 de ani. Pe 22 martie s-au împlinit 23 ani de când omul de teatru Dan Micu nu mai este printre noi, dar spiritul acestui rafinat intelectual nu va muri niciodată. Și pentru puținul timp pe care l-a petrecut aici, cu toții îi suntem recunoscători și-i mulțumim că a ales să monteze la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, aici lăsându-și amprenta asupra unor spectacole care vor fi la fel de nemuritoare, atunci când se va scrie istoria Teatrului Anton Pann.
Daniela Ștefănescu