◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro26.04.2024

Ecouri din sălile de concert

Urmărind cu multă satisfacție concertele simfonice de la Ateneu și Sala Radio am sesizat înmulțirea evenimentelor muzicale, parcă o reacție la așteptarea încheierii interdicțiilor impuse de pandemia Covid, alături de simfonice serate de muzică de cameră, recitaluri, concerte corale și săli pline.

De la concertul de la Sala mică a Ateneului am plecat mai curând plutind decât pășind, încă fascinată de bijuteriile mozartiene audiate: cvartete pentru flaut, oboi și un cvintet pentru clarinet, în interpretarea celor ce vor deveni curând virtuozii sălilor de concert, studenți după chip… Poate pe alocuri aș fi preferat ca entuziasmul sonor să fi fost mai moderat, dar erau atât de greu de stăpânit vibrațiile nu doar ale coardelor, ci și cele ale protagoniștilor în fața partiturilor interpretate, atât de armonios delicate, în ritm de menuet, dar și admirabil  de sprințare în allegretto-ul cu variațiuni, încât am regretat că s-a terminat prea curând.

Nu pot decât să admir inițiativa maestrului Marin Cazacu, noul director al Filarmonicii „George Enescu” (și fondator al orchestrei de tineret și al ansamblului Violoncellissimo) de a continua inițiativa promovării tinerilor artiști.

Am sesizat prezența unora dintre profesori, dar și a colegilor în sală, a părinților și pasionaților de muzică și reflactam la utilitatea discuțiilor ce au urmat, a extinderii interesului celor implicați într-o pregătire de excelență, așa cum o impun baremurile concursurilor și Festivalului „George Enescu”.

 

Clementina Timuș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *