Într-una din zilele trecute, la Biblioteca Județeană „I. A. Bassarabescu”din municipiul Giurgiu, a fost lansat albumul de poezie româno-bulgară și artă plastică „Poeme la Balcic”, autoare Dunia Pălăngeanu ( membră UZPR ), ilustrația Petra Tănase Șerbănescu, apărut în Colecția „Biblioteca Giurgiuveană”.
Volumul cuprinde 15 poeme dedicate Dunării. fluviul care unește și nu desparte cele două așezări vecine. Giurgiu și Ruse, scrise bilingv, în română și în bulgară, care au ca traducători pe Nadejda Radeva, Anka Staneva și Adrian Vasilev.
Cu acest prilej, a fost vernisată și o expoziție de pictură, „Balcic”, cu peste 30 de tablouri ale pictoriței Petra Tănase Șerbănescu.
La eveniment au participat oficialități, oameni de cultură din Giurgiu și Ruse (Bulgaria), scriitori, ziariști și colaboratori ai bibliotecii giurgiuvene.
Menționăm că lunar, alternativ la Giurgiu și Ruse, de ceva timp, își desfășoară activitatea cenaclul literar transfrontalier ’’ Constelații dunărene “.
Emil Talianu / UZPR